DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Ierni cu bunica

Și azi e frig. Termometrul de pe terasa arata -9 grade în Apfledorf, Bayernul de sud. De curând, acasă oamenii au sărbătorit Mica Unire. Bunica tocmai mi-a zis că la TV au fost continuu știri despre asta. Am vorbit aproape o oră la telefon. Ea cu o cafea in față, eu cu o cafea în față. Marcell face focul în cămin. Se descurcă din ce in ce mai bine. Ia câte un lemn din coșul de nuiele și il pune ușurel peste cele care care deja.

Când eram mici, eu și sora-mea Ale stăteam peste iarna la buni in Mirșid. Buni Ana și buni Carolina – adică bunica si străbunica. Pe când ne trezeam eu și Ale, buni Carolina se învârtea prin mica bucătărie, iar buni Ana era pe afara, îngrijindu-se de găini. Când intra în casă, cu mâinile înghețate și răspândind aburi de frig din hainele-i groase, ne zicea sa nu coboram incă din pat, sa mai “stam in haine”, ca e “de tătului rece azi”. Si mai stăteam, dându-le buni-lor răgaz să nu facă încă focul, sa nu ardă prea multe lemne într-un timp când fiecare metru cub era scump. Se făcea ușurel către ora 8. Cu greu mai puteai ține în așternuturi doi draci bălțați și copilăroși cum eram eu și Ale. Buni Carolina avusese însă timp sa încropească un mic dejun care era de fiecare dată fabulos: pâine prăjită cu usturoi și ceai, cacao cu lapte și scrijele groase de pâine de casă, unse cu dulceață, ori poate erau tomaci în lapte, ori mămăligă cu brânză ori ratută cu ceapă.

Orice ne dădea buni Carolina era grozav de gustos. Si odată burțile pline, ne ceream la derdeluș. Nu este iarna din copilărie de care sa îmi amintesc și să nu fi fost cu zăpadă. Ca adult, zic că sigur or fi fost si ierni sterpe și văduvite de nea, dar memoria tine partea copilăriei și a lucrurilor magice, arătandu-mi doar ce vrea ea să îmi arate.

Așadar, era zăpadă. Omăt. Mult, gros, întinzându-se până departe. De îndată ce ne încotoșmănam in haine groase, trăgând pe picioare mai multe șosete, unele de-a dreptul desperecheate, și cu artileria groasă la purtător- adică musai cu mănuși, fulare și căciuli de lână – scoteam săniile din sură și o luam pe mălăini. Derdelușul se află pe un deal la capătul grădinilor și de-acolo de sus aveai impresia că toate pădurile și casele din sat sunt piese pe o tabla de șah.

Nu erau mulți copiii in partea noastră de sat, așa că derdelușul și toate zilele de iarnă le împărțeam frățește doar cu Csabi, copilul din vecini. Cu el urcam panta, trăgându-și fiecare sania, cu el alunecam la vale, făcând concursuri care de care mai trăznite. Uneori oboseam și ne așezam pe sănii, in vârful dealului, să ne tragem sufletul. Cu tulpini inghețate de floarea soarelui, cărora le ziceam bulii, desenam in zăpada întărită. Mai totdeauna mănușile și șosetele ne erau ude și reci, dar nici gând să ne dăm duși. Mai rodea și foamea, frigul ne învinețea buzele, dar tot acolo eram.

Când se făcea de prânz, buni Ana ori tanti Morica ieșeau la gard și ne strigau să mergem acasă. Acoperind depărtările, strigam și noi ca mai stăm doar puțin. Puținul asta mai făcea ca buni ori vecina sa repete chemarea de vreo două, trei ori, până sa ne pornim și noi către casa. La capătul grădinii, unde Csabi o lua către curtea lui, ne promitem mereu ca mâncăm repede, repede și apoi ne strigăm la gard, pentru încă o tura de derdeluș.

În casă, ne aștepta mereu o căldură îmbietoare și ceva yamios pe masă. Cât timp ne despachetam din hainele ude și le atârnam în jurul sobei la uscat, inspectam cu ochi hămesiți farfuriile. Pffaaa macaroane cu brânză ori nucă, supă de găluste pufoase, cartofi pai cu mujdei, ciorbă de varză mirosind a cimbru și a adunătură, fasole frecată, cu ceapă sticlind delicios din picături roșii de boia… toată copilăria stă sub un inconfundabil fel de a găti al bunicii și niciodată după mâncărurile nu au mai avut un gust la fel.

Deseori, buni Carolina ne pregătea și mici surprize, pe care le adulmecam de cum deschideam ușa. Era ori dovleac copt, ori o tipsie cu semințe vârâtă în cuptor, ori poate mălai fiert cu zahar (pe care Ale il numește invariabil și in ziua de azi supa de mălai), ori turnată-dacă buni făcea rost de ouă, ori biscuiți înmuiați in lapte, unși cu dulceață și lipiți apoi câte doi, de dădeau un fel de Eugenia home made, însă mult mai yamioasă decât va puteți închipui.

Asa cum zicea Creangă de mama lui, așa zic și eu de bunicile mele, că știau a face multe și mari minunății.

Una din minunățiile astea care se întâmplau iarna era țesutul în război. Când era zăpadă afară, în casă la buni era mereu întins un război. Încă știu cum se numește fiecare componentă, de la talpă, ițe, bragle, tede, drot, suveică ori cordenci. Și oh! Cordenciul asta! Ce mult l-am iubit și l-am urât!

Bunica avea mai multe, de diferite lungimi și grosimi. Pentru cine nu știe, ca o explicație brută și profană, cordenciul arată ca o scândură foarte bine șlefuită, folosită pentru a separa ițele și a ajuta la crearea unui model în țesătură. De noi era folosit, însă, pe post de derdeluș ad hoc. Adică îl sprijineam de pat și ne dădeam cu fundul pe el, ca pe un tobogan. Baiul era când aterizarea era așa de nasoală că te durea fundul două, trei zile de la comiterea faptei.

Și te durea de mai că-ți venea să nu ieși nici cu sania pe deal. Mai că-ți venea, dar cum omătul gros te îmbia la veselie și joacă de îndată ce-l vedeai pe fereastră, sigur ca orice durere era uitată.

ă


Mereu mă uimește felul în care vezi lumea când ești copil față de cum o simți când ești adult. Buni îmi zicea la telefon că lucrurile le trăiești altfel după că-ți vine mintea la cap. Îi dau dreptate. Nu neapărat mai bine, dar sigur altfel. E iarna cu atâta omăt aici in Bayern și am zis la telefon că știi, buni, cred că dacă as avea o sanie, m-aș duce să mă dau! Buni a râs și a zis scurt “oare?!”. Cam da, are dreptate. Cât stau și rânduiesc gândurile și mă decid dacă și cum, las aici scrisul la o parte. Am o pungă de biscuiți, lapte și un borcan de dulceață și mai țin minte perfect cât timp trebuie înmuiați ca să iasă yamiosi de gustoși.

2 comentarii

  1. Mihaela says:

    Bunătățuri cu care bunicii, din puținul sau multul lor, ne-au crescut pe cei din generația mea. 🙂

  2. Anonymous says:

    “pâine prăjită cu usturoi și ceai, ….ori ratută cu ceapă”…. wauuu!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*