DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Ierni cu bunica. Prima ninsoare, mânce-l câinii de omăt!

Am pierdut numărul ninsorilor care au albit deja Bayernul, în acest început de iarnă, dar în Zalău și la Mirsid abia ieri au căzut primii fulgi.

 – Buni, am văzut că a nins acolo!

 – O nins, mânce-l câinii de omăt! Cum n-o putut ține vremea bună mai mult!

– Dar nu te bucuri că-i frumos și alb afară? Am văzut că e soare.

– Du-te și lasă-mă! Unde trudă să mă bucur? Că doară tre’ făcută deja cărare, iară soarele îi cu dinți!

 – Dar când erai copil, pe Calea Zălaului, te bucurai de prima ninsoare? O așteptai?

– No da’ cum! Sigur că ne bucuram, că doară prunci eram și noi! Ne uitam continuu pe fereastră, doară, doară a ninge. Zice că pruncii așteaptă omătul la fereastră, iară oamenii mari s-ar ascunde de el după ușă. Cum era bugăt omăt în ocol, cum ieșeam cu Lodovica și făcem om de zăpadă.

– Și cum îl făceați?

– No cum să-l facem? Cu omăt mult și îi puniem măturoiul mnicuț în loc de mână. Și îi făcem nas cu un morcod, iară pentru ochi, aduciem pe făraș jar din sobă, turnam apă pe el să-l potolim și îi puniem ochi la om. Domne, că și amu parcă simțesc cum miroase a jar potolit cu apă!

– Nu vă înghețau mâinile?

– Ba cum nu? Da’ nu ne gândeam noi la asta atunci! Da’ ne plăcie să facem omu’ nostru în ocol.

– Cum de îl făceați în ocol și nu la poartă ori pe marginea uliței?

– Apoi mereu vacile pe uliță și tăt l-ar fi îmburdat!

– Cu sania mergeați?

– Merem dară, cum să nu merem? Da’ mai mult cu dârlogele decât cu sania.

– Ce-s alea dârloage?

– Îs tăt ca on fel de sanie, da’ mai lungă. Cu ea aduciem lemne iarna din pădure. Merem cu dârlogele, câte patru, cinci, tumna sus, pe Calea Zălaului, și ne dădeam până jos. Așe mere de numa’!

– Câți încăpeați pe una, dacă zici că era mai lungă?

– Apoi ne urcam câte trei, patru. Domne, cum mai luneca! De bugăte uări cădiem tumna în șanț, unu’ peste altu’.

– Nu vă loveați?

– Ba ne lovem, că era-ndețat, da’ nu băgam în samă, eram prunci. De bugăte uări, ne-ntreciem care ajunge mai iute jos. Așe chiuiem și strâgam tăți, de numa’ vuie Calea Zălaului!

– Cred că era veselie mare…

– Era dară, că ne strânjem mulți prunci. Și era bine că nu mereu multe cară p-atunci pe Calea Zălaului, omătul era bun și neted, fără urme, de mere dârloga ca un zmeu!

 – Cu ce erați îmbrăcați când ieșeați la săniuș?

– Cu ce să fim? Tăt cu ale haine cu care umblam tătă iarna. Avem spăcel de pânză și o cămășucă tăt de pânză, iară deasupra on uioș. N-o fo’ lumea așe îmbrăcată p-atunci. Noi eram și săraci. De căpăta măicuța nește lână să ne facă on sfeteraș, eram bucuroase. Îl purtam și io, și Lodovica, când cum. Îl împărțem, că avem numa’ unu’.

– Și în picioare ce aveați?

– În picioare boconcii și ciorapi patent, groși, cu gumă. Nu erau chiloți p-atunci, aveai poale până jos. Legai ciorapii cu gumă peste genunchi și bine bugăt erai.

– Și pe cap purtați batic?

– Năframă purtam pe cap, iară pruncii, băieții adică, aveu căciuli de blană și piele.

 – Cred că erați mereu cu picioarele ude…

– No da’ cum? Atâta că nu băgam noi în samă, eram ca pruncii, mai ne băgăm în omăt și ca să ne bulgărim. Câteodată mai merem și ne dădiem pe vale, că era așe ger că îndeța. Măicuța îmi zice că și când o fo’ ea mnicuță mere cu pruncii ceielalți pe vale. Se dădieu până colo-n jos, la pod, se țineu unii de alții și tăt așe făciem și noi. Când se-mburda șirul și erau tăți pruncii pe jos, atunci să fi văzută tu râsete de-alea și veselie!

– Ce-ți aduci aminte și ți-e foarte drag din vremea aia de demult?

– Voia bună mi-o aduc, că, Domne, multă era! Și cum eram tăți pruncii acolo, laolaltă, bucuroși de iarnă și de omăt. După aia, când ești mare, vin greutățile, dară cât ești copil la măicuța ta acasă, n-ai tu grija aia și iarna-i tătă o bucurie, chiar și când soarele-i cu dinți.



niciun comentariu

Lasă un comentariu