DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Ierni cu bunica. Mâini roșii de frig și haine spălate în ciubăr, la Ciorgău

Azi dimineață, cu bunica la telefon, auzim pe fundal, la televizor, o reclamă la ceva mașină de spălat.

– Domnie, că niciodată n-o fost mai ușor ca amu! Un, doi pui la spălat și spală mașina și tu ori faci altceva, ori nu faci nimica!

– Te gândești că pe vremea dumitale a fost mult mai greu, așa-i?

– De bună samă o fo’ greu. Noi avem haine de pânză și tăt așe erau și hainele de pat. Duminica ne schimbam de haine, schimbam și paturile și le strânjiem într-o coșarcă în tindă, iară peste săptămână, când putiem și avem timp, le spălăm. 

– Spălați afară, în curte?

– Tătdeauna afară, în ocol, că spălam în ciubăr. Întâi soponiem bine gulerul și la pumnășei ori cipca la lipideauale de pat și le așezam în ciubăr. Ciubărul era de lemn, ave un cep într-o parte, jos, și era pus pe o capră de lemn. După ce așezai hainele în el, iară cepul era închis bine, așterniei peste haine un leșier, adică un țol mai rău, iară pe el puniei cenușă din sobă și o întindiei să ajungă peste tăt. În timpu’ ăsta, fierbeai apă pe foc, iară când era clocotită o duceai și o turnai peste haine. Luai cepul jos, slobozăi apa, apoi iar turnai și tăt așe. Vreo trei, patru oale de apă îți trebuieu, apoi lăsam hainele să steie așe în apa cu leșie până după amiază.

– Adică toată treaba asta cu spălatul hainelor începea mereu dimineața?

– No, da’ când? De bună samă că dimineața. După amiază, luam două rudițe de lemn de le petreciem prin urechile ciubărului, puniem pe rudițe o găleată și o oală, luam cu noi un mai de lemn și merem cu hainele la Ciorgău, peste calea ferată. Era acolo un izvor și o fântână și tăt satul spăla haine la Ciorgău.

– Așa departe trebuia să mergeți? Nu era alt loc mai aproape?

– Nu era, că pe Calea Zălaului nu o fost nicio fântână. Nici în restu’ satului nu erau multe. Apă de băut aduciem de la Pavăl, da’ hainele le spălam peste calea ferată. De-o rudiță prindem io, de alta sor-me, Lodovica. La Ciorgău era o scândură bătută pe doi pari. Una din noi lua câte o haină din ciubăr, o punie pe scândură și o bătie de leșie cu maiul. Stăteam în picioare și bătiem când pe-o parte, când pe alta. Cealaltă scotie apă cu găleata, o turna în oală și limpeze hainele. Când tătul era gata, spălam bine ciubărul, așezam hainele înapoi în el, prindem rudițele în mânuri și către casă.

 – Greu tare! Și făceați asta indiferent că era vară sau iarnă?

– Vară, iarnă, noi acolo spălam. Și, Domnie! Cum îi pe vremea asta ori, mai rău, când era omătul până dinsus de gleznă, numa’ ne înghețau mânurile pe rudițe până acasă! Ni se înroșieu de la leșie și erau tăte crăpate și pline de bătături de la lucrul pe hotar, iară de la frig ne dureau de-ți vinie a plânge.

– Nu vă era frig și la picioare? Ori când spălați hainele la fântână?

– Ne dureau așe de tare mânurile, că frigu’ de la picioare nici nu-l mai băgam în samă! Iară la fântână nu simțeam frigu’, că spălam cu apă caldă. Da’ când viniem cu ciubărul acasă, peste linia ferată și apoi peste câmp, ne intra omăt în boconci și ne mușca vântul din tăte părțile, că nu era măcar un prun ori un măr în care să se oprească.

– Foarte greu mi se pare!

 – N-am avut ce face. Așe făcie tăt satul, nu numa’ noi.

– Și când ajungeați acasă, unde puneați hainele la uscat?

– Era o sârmă agățată pe tărnaț și acolo le întindiem.

 – Și iarna?

 – Tăt acolo. Tărnațul era sub acoperiș, așe că nu le ploua, nici nu le ninje. Iarna înghețau, apa din lipideauă mai ales se făcie țurțuri ce atârnau șiruri și hainele se uscau mai greu, da’ ce să faci? Iarna nu-i ca vara. Câteodată, când era de tătului ger și numa’ scliptie cerul de stele, băgam hainele peste noapte în casă și le întindiem pe marginea de lemn a patului.

– Și se uscau?

– Eh, apoi până ne schimbam de haine, duminica, se uscau dară! 




 
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu