DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Ierni cu bunica. Floarea Petrii Mării din neamul Birăului

Văsălica și Floarea Petrii Mării, mire și mireasă, 15 februarie 1957 (fotografie din colecția familiei Ioan Pop)
Foto: Văsălica și Floarea Petrii Mării, mire și mireasă, 15 februarie 1957 (fotografie din colecția familiei Ioan Pop)

– Buni, azi aș vrea să îmi spui de Floarea Petrii Mării.

– Ce să-ți spun de ea?

– Tot ce-ți amintești despre ea și ai ei, dacă se poate.

– Apoi asta înseamnă că tre’ răbdare, că-i un car de povești. Doară nu vrei să scrii atâta?

– Ba vreau!

– No, păi atuncea tre’ să scrii că ea o fost ca și sora mea. O fost prietena mea cea mai bună, da’ ne-am înțeles tătdeauna așe de bine, că ea pentru mine o fost ca o soră. Nici cu sora mea, cu Lodovica, nu m-am înțeles așe bine ca și cu Florea, noi două eram mereu pe-un gând, de când am fost mnicuțe am umblat tăt mereu împreună, oriunde. 

– Așadar ați fost prietene de mici.

– Da’ cum nu? Doară mama și tata ei ne-o botezat pe mine și pe Lodovica și tăt ei i-o cununat pe măicuța și pe tătuca. Părinții  Florii ne-o fost nănași.

– Chiar așa, spune-mi, te rog, de părinții ei.

– Apoi Florea s-o tras din neamul Birăului,  una din cele mai vechi și mai mari neamuri din sat.

– De ce li se zice a Birăului?

– Bag samă că bunicu’ Florii o fost birău la noi în sat, oarecând, adică on fel de primar, iară tata lui la fel.

– Să știi că am vorbit cu Ioanea Petrii Mării (fiul Floarii Petrii Mării, n.r.) și mi-a zis că partea asta cu funcția de birău merge în familia lor înapoi în timp până în anii când a fost instaurat aici Imperiul Austro-Ungar. Mi-a zis că noua conducere a venit pregătită inclusiv cu oameni pentru toate funcțiile, deci și pentru cea de birău, însă cel numit de ei nu a făcut față și atunci l-au pus înapoi ca birău pe a’ Petrii Mării.

– Se poate. Eu astea nu le știu, astea țin de familia lor și de neamul Birăului, da’ mergând mult în spate în timp. Eu știu numa’ de la Birăița bătrână încoace, că pe ea am prins-o. O chemat-o Mărie și era măritată cu Văsălica Birăului. Ea o fost bunica Florii, era o femeie mnicuță, adusă puțin de spate. Mi-o amintesc mereu în haine negre. Și, de stau să mă gândesc amu, cum n-a fi îndoită de spate? Doară o avut cinci prunci – patru fete și un băiat, te gândești că nu i-o fost ușor. I-o avut pe Iuăn, pe Carolina, pe Anica – mama Florii, pe Lodovica și încă o fată, Florea, măritată în Poptelec. Vezi amu, Birăița bătrână o fost bunica Florii, de ți-am zis eu tătdeauna că o fo’ prietena mea cea mai bună.

– Am înțeles acum, deci pe linie maternă, Floarea se trăgea din neamul Birăului.

– Da. Mama ei, Anica, era de-o vârstă cu măicuța mea, se și înțelegeau tare bine. Erau contin una la alta, doară nănașa Anica stătea cum cobori de pe Calea Zălaului pe ulița ce face la dreapta și ține alături cu calea ferată. No, și cum ți-am zis, tare bine s-o avut măicuța cu nănașa Anica, o crescut și ele împreună, bag samă, iară când măicuța s-o măritat cu tătuca, i-o rugat pe nănașa Anica și pe nănașu’ Alexa să ii cunune. Apoi când tătuca o fo’ dus în război, o fo’ dus și nănașu’ Alexa, iară măicuța și nănașa Anica o rămas amândouă cu pruncii acasă.

– Tatăl dumitale nu s-a mai întors de pe front. Ce-ți amintești despre tatăl Floarii?

– El s-o întors, nănașa Anica o fost mai norocoasă ca măicuța.

– Ioanea Petrii Mării mi-a zis că Alexa, bunicul lui, s-a întors din război în 1945, după ce a stat 5 ani în lagăr. 

– Da? Uite că asta nu știam, sunt lucruri care s-au petrecut când eu și Florea eram mnicuțe tare. Dacă zici că s-a întors în ’45, înseamnă că eu și Florea avem 6 ani, că am fost născute într-un an.

– Da, așa zice Ioanea Petrii Mării, că mama lui, Floarea, avea 6 ani când Alexa s-a întors din lagăr și că ea nu l-a recunoscut când l-a văzut. Fusese foarte mică atunci când el a plecat pe front, iar când s-a întors, se pare că el era foarte slab, avea doar 45 de kilograme și era plin de păduchi.

– Săracu’! Astea nu le-am știut. Da’ te miri că o vinit așe schimbat, după ce o trecut printr-un război și printr-un lagăr? Nu te mai miri atunci de nimic, te bucuri numa’ că o vinit ‘napoi acasă. Grele vremuri le-o încercat pe tăte familiile atunci, n-o mai contat că ești de pe Calea Zălaului ori de sub Biserică ori din altă parte, n-o contat nici de-a cui ești, așe cum o secerat războiu’ și moartea prin oamini n-o secerat nimeni!

– Dar ce-ți amintești de Alexa, tatăl Floarii, din anii de după război? Ioanea Petrii Mării zice că i se spunea Șurubu’.

– Tumna așe i se zice! Nănașu’ Alexa era un om tare bun la suflet și tare liniștit. Era așezat într-un fel anume, cumpătat la vorbă, nu se lunje la povești vrute și nevrute și nu l-ai auzit o dată să vorovească numa’ să se afle în treabă. Și era un om foarte harnic și de-ajutor. Vezi tu, cum tătuca meu nu s-o mai întors niciodată din război, măicuța o rămas cu două fete mici de crescut și îi mai ave și pe moșucu’ și pe mămuca, iară mătușe Mărie – sora cea mai mică a măicuții, era încă nemăritată. Măicuța o rămas de bază în casă, pe umerii ei o rămas tăte. Și-atunci, când ave nevoie de ajutor, mere la nănașu’ Alexa, iar el o dată nu o zis nu. Mereu o fost sprijin pentru măicuța, bag samă o fi înțeles el cum îi să rămâi femeie necăjită fără bărbat.

– Și cum îi ajuta pe ai noștri, concret?

– Apoi vinie cu carul, când era de adus mălaiu’ ori corompilele, de pe câmp. Ori cânepa, ori când era de adus lemne din pădure. Căra moșucu’, săracu’ de el, cu dârloga, da’ mai era și când era de adus lemne cu carul’ și-atunci una-două, vinie nănașu’ și ne ajuta, iară noi merem la ei la sapă, ori la cules, ori la secerat, de-i ajutam. Și el, și nănașa Anica tare buni la suflet o fost. Da’ să știi că pe atunci așe o fo’ cam tătă lumea, mai bună, oamenii țineau unii la alții, se ajutau între ei, nu ca amu. Amu zici că-s turbați, fiecare știe numa’ pentru el.

– Să înțeleg că atunci era altfel?

– De bună samă era altfel. Lumea era altfel, oamenii nu făceau atâtea diferențe câte fac astăzi. Pe-atunci nu se uitau oamenii atâta la avere, nu făceau deosebire între ei – că eu îs bogat, iară tu ești sărac. Vezi tu, și nănașa Anica, și nănașu’ Alexa, o fost din neam avut, iară amândoi fiind harnici, o avut avere mândră, cu car cu dhiboli și animale faine. De cealaltă parte, noi am fost săraci, da’ pentru aia nu o fost o dată să zică nănașa Anica ori nănașu’ Alexa ceva, că nu ne ajută ori să nu o lase pe Florea să fie prietenă cu mine, Doamne feri! Pe atunci nu auzeai de așe ceva, nu se făcie diferență între oameni.

– Parcă ai zis că lui Alexa i se zicea Șurubu…

– Da, așe i se zicea, cum și nouă ni s-o zis a Murgului. Tăt omu’ își are două nume…

– Ioanea Petrii Mării mi-a spus că porecla asta i-a pus-o una din surori, pentru că Alexa – după ce în sat a apărut Colectivizarea – strângea și aducea acasă șuruburile căzute de la tractoare și pe care le găsea în colbul drumului.

– Așe era, le strângea într-o ladă mnicuță. Nănașu’ Alexa era priceput cu mâinile și tare îi plăcie să lucre cu lemnul. Tătdeauna făcie câte oarece, ba un cordenci frumos, ba un puiuc la masă, un sertar adică.

– Cum arăta Alexa?

– Era un om înalt, slab, și era îmbrăcat îngrijit. Și peste săptămână umbla îmbrăcat îngrijit, da’ duminica, atunci când mere la biserică, se uita la feștecare scamă de pe haină și o lua. De multe ori, când coboram eu de pe Calea Zălaului și intram pe la ei, să o ieu pe Florea să merem la biserică, nănașu’ Alexa își făcie boconcii cu box de numa’ luceu!

– Așa mi-a zis și Ioanea Petrii Mării. Și mi-a mai spus că bunicul Alexa a fost unul din oamenii care l-au inspirat și au trezit în el vocația de a cânta în strană.

– Se poate să fie așe! Alexa era un om tare credincios.

– Nu mi-ai spus nimic despre părinții lui…

– Apoi mama lui Alexa s-o numit Mărie și cică ar fi fost măritată în Crișeni, da’ i-o murit bărbatu’ si o rămas văduvă cu un pruncuț. Apoi s-o măritat cu tata lui Alexa, pe care l-o chemat Grigore Avram. Da’ despre pruncuțul ăla avut cu bărbatu’ din Crișeni om vorovi altădată, că acolo e altă poveste. Despre Alexa, să știi că, pe lângă fratele ăsta vitreg, o mai avut două surori – pe Florea, măritată la noi în sat după Trăianu’ lu’ Gusti, și pe Nastasia, măritată în Firminiș după a lu’ Vulpe. No, acuma știi bine cine-o fost părinții Florii Petrii Mării.

Maria Herțe, zisă Birăița bătrână (fotografie din colecția familiei Herțe, pusă la dispoziție de Loredana Herțe)
Foto: Maria Herțe, zisă Birăița bătrână (fotografie din colecția familiei Herțe, pusă la dispoziție de Loredana Herțe)

– Da, mi se par foarte interesante poveștile și să știi că sunt multe lucruri pe care acum le-am auzit prima dată.

– Asta pentru că am vorovit de lucruri foarte vechi, nici nu-mi vine a crede că le mai țin minte.

– Cred că îți amintești mai ușor vremurile când erai cu Floarea pe ulițele satului.

– De bună samă că da! Cum ți-am și zis, tătdeauna eram amândoucă. De când merem la școală, pe uliță în jos până la gară și ‘napoi, tăt de mână am mers. Și apoi pe câmp, la sapat ori la secerat, tăt lângolaltă lucram. Ba și după apă la Pavăl merem împreună, doară Florea urca pe la ei prin grădină la deal, iară eu merem pe cărare și ne-ntălnem și pănă la Pavăl merem tăt povestind. Parcă nu se sfârșeu poveștile noastre niciodată. Nu conta că ne-am văzut dimineața, când ne-ntălnem seara, o luam de la capăt și mereu era ceva ce avem să ne spunem. Apoi am mers la danț amândouă și când o fost de ne-am măritat, ne-am măritat deodată, numa’  două săptămâni o fost între nunta mea și nunta Florii. Eu m-am dus după bunicu-tău, iară Florea s-o dus după Văsălica Petrii Mării.

– Chiar așa, zi-mi de badea Văsălica.

– De el ți-oi zice când om povesti și despre bunicu-tău Ghiorghia și despre cum ne-am măritat amândouă, eu și Florea. Ți-am spus că despre cei ai Birăului îi un car de povești și că-ți tre’ răbdare, nu ti-am spus?



...

niciun comentariu

Lasă un comentariu