Marți, 15 aprilie, de la ora 15.00, va avea loc vernisajul expoziției “Icoane pe lemn”, expoziție care va putea fi vizitată până la mijlocul lunii mai, evident, la Muzeul de Artă “Ioan Sima” din Zalău. Expoziția enumeră o suită de icoane provenite din patrimoniul muzeal din Zalău și din colecția Paohiei Ortodoxe nr. 1 din Șimleu Silvaniei, pe lângă care vor expune și artiștii plastici Lina Niste și Ioan Longodor, din creațiile proprii în acest gen, lucrările grupându-se, în mare parte, în trei categorii distincte ca stil: iconarii contemporani practică viziunea tradiției bizantine clasice, iar piesele de patrimoniu prezintă specifictatea locală sălăjeană a icoanelor pe lemn mult mai naive și mai apropiate de arta populară.
Icoanele pe lemn au jucat un rol important ca obiecte de cult în biserici şi mănăstiri, unde compuneau ansamblul denumit iconostas. Icoana este esenţial legată de rugăciune şi îndeamnă credinciosul către adorarea lui Dumnezeu în formă sensibilă, ocupând un loc important în arta românească veche, în primul rând datorită capacităţii lor de interpretare şi a modalităţilor de realizare a unor vechi teme religioase şi istorice. În acelaşi timp ele reprezintă documente preţioase pentru reconstituirea mediului artistic din acele epoci, cele mai multe derivând direct din pictura murală.
niciun comentariu