|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Iarna, condusă pe ultimul drum în cele trei zile de Fărşang la Stana, în Ţara Călatei

Sărbătoarea Fărşangului se va desfăşura în perioada 1- 3 februarie la Stana, comuna Almașu, județul Sălaj – Ținutul de Jos al Țării Călatei. Evenimentul va debuta vineri, 1 februarie de la ora 15 când invitații și turiștii sunt așteptați la Halta Stana, unde oprește, o singură dată în an, trenul internațional Târgu-Mureș – Budapesta.

Învitații sunt serviți cu pălincă și gogoși, în compania muzicii tradiționale, iar un banner ținut de fete tinere îi anunță că au sosit la Festivalul Fărșangului. După primire, toată lumea pleacă în sat, cu căruțe trase de cai și însoțiți de muzicanți, pentru a fi cazați la pensiunile din sat, iar seara are loc un bal de bun venit.

Vineri va avea loc şi vernisajul expoziţiei „Dealul Melcilor 3/3”, o selecţie din materialul celor trei simpozioane de creaţie artistic-plastică susţinute în localitate. Expoziţia este oferită de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, instituţie care derulează proiectul artistic de la Stana începând din anul 2016. Vor fi expuse picturi în ulei lucrate la faţa locului sau ulterior în atelierele artiştilor participanţi la aceste simpozioane. Vernisajul expoziţiei va avea loc în data de 1 februarie, la ora 19.00, în căminul cultural din Stana, comuna Almaşu.

În dimineața următoare, adică sâmbăta, de la ora 10:00, au loc diferite manifestări culturale: lansare de carte, vizionare de filme, expoziții și simpozioane etc. Turiștii pleacă și în excursie, la Cetatea Ciorii (casa lui Kós Károly), pe Dealul Melcilor și vizitarea satului și împrejurimilor. Spre seară are loc principalul eveniment. Iarna, reprezentată printr-o mascotă din paie, este condusă pe ultimul drum printr-o procesiune prin sat, cu alai, muzică și oameni călare, după care, mascota este arsă în centrul satului, fapt ce simbolizează sfârșitul iernii și sosirea primăverii, iar duhurile rele au fost alungate. Bucuria mare a copiilor este plimbarea călare pe cai și teatrul de păpuși.

La finalul procesiunii, seara, are loc balul Fărşangului, care este ultima mare petrecere înaintea Paştelui şi marchează începutul primăverii. Petrecerea este pentru toate gusturile, toate vârstele și ține până dimineața. Duminică dimineața are loc o slujbă festivă la biserica Reformată din sat.

Fărșangul este o manifestare care încă se mai păstrează într-o formă apropiată de cea tradiţională. Este un ceremonial de primăvară păstrat cu sfințenie la Stana, o sărbătoare transilvăneană care alungă iarna și cheamă primăvara în locul ei.

Obiceiul este păstrat de maghiarii ardeleni şi este preluat de la saşi prin secolul al XVI-lea. Marchează încheierea iernii (cu toate relele de peste an) şi intrarea în postul Paştelui. Numele săsesc al sărbătorii – Fasching – provine de la cuvântul vastschang (fastschank), în traducere liberă «ultima băută» sau ultima petrecere, ultimul chef înainte de începutul postului Paştelui. Odată cu îngroparea Fărşangului sunt alungate duhurile rele şi iarna cu toate greutăţile ei”, explică etnograful Petruţa Pop.

Această sărbătoare s-a ținut la Stana, prima dată, în anul 1914 și a fost organizată de Kós Károly (1883 – 1977) –   arhitect, scriitor, grafician, etnograf și politician.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*