Un ansamblu unic în felul său în acest colţ al Europei, Flauto Dolce va concerta la Zalău, în cadrul Muza Fest 2017, miercuri, 11 octombrie 2017, de la ora 18.00, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
Ansamblul Flauto Dolce, alcătuit din trei instrumentişti si o soprană, toţi cu o bogată experienţă artistică, a luat naştere la Cluj, în anul 2000, la iniţiativa lui Zoltan Majo, numele ansamblului provenind de la numele italian al familiei de instrumente flaut drept.
Repertoriul ansamblului Flauto Dolce este format din muzică veche, tradiţională din Europa Occidentală. Ansamblul caută, în aceeaşi măsură, redescoperirea muzicii vechi, tradiţionale din spaţiul românesc, precum şi interpretarea unor compoziţii contemporane, unele prezentate chiar în primă audiţie absolută.
Ansamblul Flauto Dolce foloseşte drept resurse muzicale diferite culegeri şi manuscrise de epocă, integrând în stilul său influenţe orientale (turceşti, ebraice, ţigăneşti, armeneşti, etc.) sau de altă natură, dar inspirându-se în egală măsură din folclorul autentic şi din muzica veche de curte sau orăşenească.
Formaţia a evoluat cu succes în concerte şi festivaluri din România, precum şi în Austria, Spania, Italia, Franța, Israel, Elveţia, Germania, Slovenia, Serbia, Slovacia şi Ungaria. Colaborează frecvent cu ICR Bucureşti, susţinând concerte la diferite centre culturale româneşti din Europa.
niciun comentariu