R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Festivalul de filme „CINE LATINO” poposeşte, din nou, la Zalău

cinema_latinoO nouă ediţie a Festivalului de filme „CINE LATINO”, respectiv a patra, va avea loc în perioada 07- 09 iulie, la Zalău, în organizarea Companiei Tenaris Silcotub, în asociere cu mai mulţi parteneri printre care amintim Fundacion PROA, Primăria Municipiului Zalău, Casa Municipală de Cultură Zalău, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) şi Romanian Film Promotion.
Astfel, fie românești, fie latino-americane, CineLatino aduce producții premiate de critici și aplaudate de mii de oameni la mari festivaluri internaționale ce vor fi proiectate gratuit în amfiteatrul din Parcul Central sau în Clădirea Transilvania.

„Povești trăsnite” deschide festivalul

Festivalul va debuta în seara zilei de marţi, 7 iulie, ora 21:30, în Parcul Central- Amfiteatru cu filmul „Povești trăsnite” („Relatos Salvajes”). Șase povești scurte despre răzbunare, cu mult umor negru, vor face spectatorii să râdă, să se înspăimânte și să se întrebe până unde merge instinctul pentru violență al fiecăruia dintre noi. Filmul a fost nominalizat la Oscar pentru „Cel mai bun film străin” și câștigător al premiilor Goya pentru „Cel mai bun film latino-american” – plus premii ale publicului la Sao Paolo și Sarajevo.
Un alt film ce va putea fi vizionat în cadrul festivalului miercuri, 8 iulie, ora 19:00, în Clădirea Transilvania este Dragostea nu-i ușoară. Și nici ușor de reparat. În continuarea comediei de succes „Love Building”, 9 cupluri cu probleme și 3 terapeuți cu probleme și mai mari se luptă cu trecutul care vine puternic din urmă. „Alt Love Building” e o comedie românească în care „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” nu e la îndemâna oricui.
Tot miercuri, de la ora 22:00 în Parcul Central- Amfiteatru, va putea fi vizionată comedia spumoasă „America, venim!” e rețeta perfectă pentru o seară plină de bună dispoziție.
„America, venim”! O trupă de actori de provincie din România descoperă că visul american nu-i chiar ce pare a fi, mai ales când ajung pe mâna unui impresar cu multe texte, dar mai puține realizări.
În cadrul festivalului vor mai putea fi vizionate filmele El Jeremias(Mexic), De ce eu?(România), El Cinco( Uruguay, Argentina), Comoara(România).



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *