Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei împreună cu Asociația Culturală “La Fântâna Dorului”, Consiliul Local, Primăria Orașului Șimleu Silvaniei și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, organizează, în perioada 3-4 mai 2018, Festivalul – Concurs Național de Creație Populară Românească “Tinerețe Speranțe – Tradiții”. Evenimentul ce se află la a IX-a ediție se desfășoară sub egida Ministerului Educației Naționale și a Inspectoratului Școlar al Județului Sălaj.
Festivalul, ce se adresează copiilor și tinerilor între 12-25 de ani și rapsozilor, va cuprinde trei secțiuni, și anume cel de pictură, cântecul străbun și cel de costum popular. Concursul se va desfășura joi, 3 mai 2018, de la ora 18:00 , iar vineri, 4 mai, de la ora 18:00, va avea loc premierea și spectacolul de gală. Tot în cadrul festivalului va fi organizată la Casa Orășenească de Cultură din Șimleu Silvaniei o expoziție de pictură și costume populare la care pot participa concurenți din toate zonele folclorice ale României.
Cei interesați se vor putea delecta în cadrul festivalului de recitalurile de muzică populară susținute de Vlăduța Lupău, Leontin Ciucur, Alexandra Chira, Ansamblul Folcloric “Barcăul” din Șimleu Silvaniei și Ansamblul Folcloric “Mara” din Sighetul Marmației.
Înscrierile festivalul-concurs se fac până în data de 20 aprilie 2018. Condițiile de participare pot fi consultate pe site-ul www.fantana-dorului.ro la rubrica Regulamentul Festivalului-Concurs.
niciun comentariu