R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Elevii Liceului Ortodox din Zalău dăruiesc peste 200 de cărți copiilor din Sâg

Odată ce au hotărât să se alăture proiectului de dotare a bibliotecii școlare din Sâg cu cărți, elevii Liceului Ortodox “Sf. Nicolae” din Zalău s-au mobilizat trup și suflet, așa cum doar cei mici o știu face. Nu doar că au discutat cu învățătoarele despre ce volume ar fi potrivite pentru colegii din Sâg, dar au făcut împreună cu acestea și vizite la biblioteca liceului, pentru a înțelege și mai bine ideea de carte, lectură și raft frumos aranjat cu titluri care să te îndemne să vezi ce poveste se ascunde între coperți. “Elevii școlii noastre au fost încântați să ajute alți copii, participând și ajutând în strângerea de cărți. Ei știu că <<dar din dar se face rai>> și că sprijind alți copii devii mai bun. Entuziasmul lor a fost finalizat prin colectarea a aproximativ 200 de cărți pentru copiii din Sâg”, ne-a declarat Silvia Covaci – profesor coordonator al proiectului în unitatea de învățământ zălăuană. Alături de ea, din cadrul Liceului Ortodox s-au implicat în a da o mână de ajutor învățătoarele Liliana Cucevan, Diana Nechita, Maria Bulgărean, Mihaela Silaghi, Ana Lung și bibliotecara Anca Șandor, cu susținerea directorului Călin Ciurbe.Gestul este unul deosebit de frumos, mai ales că totul se petrece în rândul celor mai mici sălăjeni, care, deprinzând arta de a dărui bucurie și zâmbete, învață totodată să comunice mai bine, să fie empatici și să lucreze în echipă pentru soluționarea unei probleme identificată în comunitatea din care fac parte.

Despre Liceul Ortodox Zalău 

De altfel, elevii și cadrele didactice ale Liceului Ortodox “Sf. Nicolae” se implică și participă constant la acțiuni extracurriculare ce aduc beneficii comunității. Unitatea de învățământ respectivă este una relativ nouă în municipiul sălăjean, fiind înființată mai întâi ca o clasă cu profil teologic la filiera  vocatională a Școlii Normale ” Gheorghe Șincai” din Zalău, în anul școlar 1994-1995.După 4 ani, când existau deja cinci clase de elevi – câte una pentru fiecare an școlar (IX-XIII), respectiv la 1 septembrie 1998, școala devine instituție de sine stătătoare, funcționând în clădirea ce a fost până atunci internat al Colegiului Național Silvania (la vremea respectivă, Liceul Teoretic Zalău).În prezent, Liceul Ortodox “Sf. Nicolae” are dublă subordonare, funcționând sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean Sălaj și a Episcopiei Sălajului. 

Proiectul ce vizează creșterea numărului de cărți pe rafturile bibliotecii din cadrul Școlii Profesionale Sâg a fost inițiat de Elena Roșan, membră fondatoare a Asociației Împreună ii vom face fericiți, iar publicația salajulpursisimplu.ro a fost unul din cei mulți ce au răspuns “Prezent”. Până în momentul de față, peste 3.000 de volume au fost strânse și sunt gata să fie ordonate pe rafturi, unde vor sta la dispoziția micilor cititori.
Întrucât proiectul este deschis tuturor, cei care vor să se implice o pot face simplu, contactând Asociația Împreună îi vom face fericiți. 



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *