Sălăjeanul Alexandru Pop, din Someş Odorhei, şi bistriţeanul Gabriel Login, ambii din cadrul Clubului de Turism Montan „SOMEŞUL”, se află în în această perioadă, respectiv 19 iulie – 12 august 2014, în lanțul montan Trans Alai, din munţii Pamir- Kârgâstan, pentru expediţia Pamir- vârful Lenin.Vârful abordat de echipa celor doi, vf. Lenin (7134 M), este al 3-lea ca înălțime din fostul spațiu sovietic, al doilea din Pamir și cel mai înalt din Kârgâstan, expediția desfăşurându-se 80% din timp la o altitudine de peste 3800 m.
Cei doi alpinişti au plecat în marea expediţie, în urmă cu câteva zile, din Cluj spre Bucureşti, apoi din Bucureşti la Istanbul. Din Istanbul au zburat până în Bishkek. Din capitala Kârgâstanului au zburat, din nou, până în Osh (al doilea cel mai mare oraș), iar de acolo cu microbuzul până în tabăra de bază (BC) 3600 m. Ajunşi, marţi, 22 iulie, în tabăra de bază, unde începe adevărata expediţie, Gabrie Login şi Alexandru Pop au făcut, ieri, 23 iulie, o tură de aclimatizare până la altitudinea de 4150 m, vreo 14 km dus – întors, în circa patru ore, urmând ca în această dimineaţă să urce în tabăra 1, situată la o altitudine de 4400 m, potrivit informaţiilor postate de către aceştia pe site-ul clubului. În perioada următoare, cei doi vor parcurge un proces de aclimatizare, timp în care vor stabili și amenaja taberele superioare ale expediţiei (4400, 5300, 6100, 6400 m). Escaladarea vârfului este estimată în a 21-a zi, dar, datorită vremii foarte schimbătoare, este posibil ca această dată să se schimbe.
Expediţia de faţă face parte dintr-un proiect mai amplu al celor doi, care presupune escaladarea mai multor vârfuri alpine situate în zone izolate ale globului.
niciun comentariu