R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

După ce a refuzat șase cereri de finanțare, Consiliul Județean va aloca 100.000 de lei de pentru Casa Iuliu Maniu

În urma dosarului de finanțare depus de părintele Cristian Borz în cursul lunii iunie, al șaptelea de acest fel, Consiliul Județean Sălaj, „strâns cu ușa“ din toate părțile (opinia publică, opoziție, contextul Anul Centenarului), a aprobat alocarea sumei de 100.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare la Casa Iuliu Maniu din Bădăcin. Acest lucru a fost făcut posibil prin intermediul programului „Protecţia monumentelor istorice – grupa B, de pe raza administrativ – teritorială a judeţului Sălaj, aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat”, bugetul total al programului fiind de 300.000 de lei. Din totalul celor cinci cereri de finanțare depuse la CJ Sălaj în cadrul programului amintit, au fost declarare eligibile încă două, acestea făcând referire la Parohia Ortodoxă Sighetu Silvaniei – pentru biserica de lemn din localitate şi Parohia Ortodoxe Bădăcin – pentru lăcaşul de cult din sat, sumele alocate fiind de 25.000 de lei, respectiv 34.000 de lei.
Lucrările la reabilitarea Casei Maniu din Bădăcin continuă, în această perioadă, atât pe partea de interior, cât și pe cea de exterior, cu donațiile și fondurile obținute prin intermediul campaniei publice „Salvaţi istoria naţională, salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”, inițiată de publicația Sălajul pur și simplu și părintele Cristian Borz. Astfel, au fost montate geamuri și uși recondiționate de echipa specialiștilor Oana Păcurar și Dumitru Păcuraru, care s-au ocupat și de reabilitarea Castelului Karoly din Carei și s-a turnat trotuare în jurul casei cu piatră de râu.

Indiferent când și care vor fi condițiile în care cei 100.000 de lei de la Consiliul Județean vor fi alocați propriu zis, lucrările vor continua la Casa Maniu din Bădăcin cu banii obținuți din donațiile care vin în continuare de peste tot din țară, dorința tuturor celor implicați în acest demers fiind ca acest simbol național să fie redat românilor și să poată fi deschis publicului în acest an.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *