Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Două file de jurnal

23:00
Mintea-mi devine un malaxor de gânduri. Se lasă noaptea, iar conturul fetei ei se pierde în lumina caldă a veiozei. Mii și mii de explozii sufletești, aglomerări urbane cu personaje
frapante încătușate în propriile temeri, sau decizii pripite furate de un sărut pasional
îmbibate în stratul de univers. Însă, de vreme ce toate astea se petrec fără știrea ei, ea-și rupe timpul interior și citește. Citește vreme de câteva ceasuri, apoi o văd în genunchi în fața icoanei, rugându-se. Mă întreb dacă se roagă pentru ea sau pentru altcineva. Mă întreb ce dureri camuflate poartă-n striațiile pielii, ce doruri o amețesc, sau pe ce meleaguri îi colinda
sufletul. Am o foame dăunătoare de informații pe care nu le dețin, care trezesc în mine
atâtea dileme și paradoxuri crunte. Foamea mea de gânduri se împletește cu visarea. Mintea-mi nu mai ține pasul cu gândurile. Mă simt confuză..Forfota lumii este stinsă și doar gândurile forfotesc în mințile neadormite.
Mă pierd în ceața nopții. Alunec într-o zonă cu unde joase, unde parcă toată lumea delirează. Încerc să pipăi acest univers nou, ireal, să-l descopăr. Însă sunt prinsă între două lumi , și poate că încep să delirez și eu. Nu elimin posibilitatea de a mă programa pe o altă lume , însă nu cu extratereștrii, ci cu oameni mai buni, mai delicioși la suflet. Vreau s-o duc acolo și pe vecina pe care o zărești de la geam, sunt 
sigură că și ea ar avea nevoie de o astfel de lume în care să ne răcorim sufletele încinse de speranțe toxice.
9:00
E dimineață. Pudoarea cu care norii de lapte caricaturizează forme naive pe cer este
încântătoare. Soarele pare a fi mai timid astăzi. Blocurile, clădirile imense, așezarea
minuțioasă a caselor pe străduțe învechite de amintiri și spațiile verzi aranjate cochet mă duc cu gândul la Balzac. Deodată, picuri zglobii de ploaie cad din preambulul cerului şi astâmpără sufletele înfierbântate.
Sălciile sunt reverii de primăvară ce curg spre pământ. Le văd de fiecare dată când trec pe acolo și le admir. Când eram mică mă gândeam că odată cu trecerea timpului ele se vor plictisi să vadă pământul și se vor înălța la cer. Uneori îmi amintesc de această teorie copilărească și mă amuz. Ele, de fapt coboară din cer visuri care nu s-au putut împlini. Seva din frunzele salciei conține praf de stele, pulberi de speranțe și mici celule înglobate cu vise de copii. Ele tremură-n bătaia vântului și dansează dansuri mute. Sunt ca niște uriași timizi care se-anină, ca niște ploi de frunze curse pe crengi. Ele trădează stări paradisiace de un estetic ieșit din tipare.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*