R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Doctorul Ioan Pușcaș a început o nouă viață, eternă

Dr._Ioan_PuscasÎn această noapte, în jurul orei 00.20, a plecat spre cele veșnice unul dintre cele mai importante simboluri ale orașului Șimleu Silvaniei, doctorul Ioan Pușcaș, la vârsta de 82 de ani. Starea de sănătate a medicului a fost șubredă în ultimul timp, totul pornind de la o simplă răceală în urmă cu aproximativ trei săptămâni. În acest interval, profesorul a fost internat la un spital din Oradea, datorită unor complicații care au apărut pe parcurs, care l-au condus spre o comă uremică. Din această comă și-a revenit și s-a întors cu bine acasă. În urmă cu trei zile a intrat, din nou, în comă, dar de această dată nu și-a mai revenit. Doctorul s-a stins la Șimleu, în cabinetul său, în prezența persoanei dragi. Slujba de înmormântare va avea loc luni, 6 aprilie, în localitatea Treznea, lângă mormintele părinților lui, și va fi oficiată de preoți ortodocși, după cum ne-a declarat nepoata doctorului, Iuliana Herea Pușcaș. Doctorul Pușcaș este primul Cetățean de Onoare al orașului Șimleu Silvaniei, al comunei Băsești și al comunei natale Treznea. De-a lungul vieții, doctorul a primit 42 de brevete pentru invenție, a realizat 126 de descoperiri medicale prioritare, din care două au fost răsplătite cu medalii de aur, a fost medic primar, profesor universitar, a primit titlul onorific „Doctor Honoris Causa”, a fost membru al Academiei de Științe Americane, conducător de doctorate, prorector al Universității din Oradea ș.a. Activitatea de cercetare și descoperirile sunt cuprinse în cele peste 600 de articole științifice și în cele 17 cărți semnate de el. Profesorul Ioan Pușcaș este ctitorul Spitalului Nou din Șimleu și al altor edificii din oraș.



3 comentarii

  1. Kommer Maria says:

    Tot mai multi dintre cei buni si dragi pleaca
    Toata admiratia mea pentru dr.Ioan Puscas
    Dumneze sa- l odihneasca cu cei drepti
    Nu te vom uita niciodata.

  2. Maria T says:

    Un om de mare respect ,care a facut cunoscut orasul ,judetul si tara, prin lucrarile sale de cercetare.Dumnezeu sa il odihneasca in pace.

  3. florin says:

    dumnezeu sa-l odihneasca,a fost un reprezentant de frunte a medicinei romanesti si a Salajului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *