|  Contact  | SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
A apărut numărul 14 (noiembrie) al revistei. Revista poate fi achiziţionată de la chioşcul de ziare de lângă Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, ori poate fi comandată on-line, la adresa de e-mail: salajulpursisimplu@gmail.com. Preţul unei reviste: 10 lei.

Din traista cu sălăjeni frumoși: Șimleuanul Ovidiu Gordan, artistul fotograf al cărui album a ajuns în toate colțurile lumii

“Ca artist vizual, pot spune doar că sunt binecuvântat că m-am născut în România. În țara mea, o fotografie bună poate ieși din aproape orice. Nu trebuie să caut imagini, doar îmi trăiesc viața și fotografiile se întâmplă. De fapt, cu cât îmi trăiesc mai mult viața, cu atât fotografiile mele devin mai bune. Oamenii de aici au o calitate specifică, un fel de imagine externă a sărăciei, amestecată cu o profundă abundență și creativitate internă. Un echilibru minunat între duritate și sensibilitate. Totul se imbină în mod natural, ca o pereche veche de pantofi pe care i-ai purtat de mii de ori, se vede că sunt uzați, dar sunt perechea ta preferată, pentru că sunt confortabili, și apoi mai sunt toate amintirile pe care le-ai trăit împreună, oameni pe care i-ai întâlnit. Te uiți la ei și te fac să zâmbești.”

Te pregăteşti să lansezi la librăria Cărtureşti din Cluj albumul de fotografie Familiar Place, la care ai lucrat zece ani, după ce acesta a ajuns în mâinile oamenilor din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii de la Berlin, în Australia şi Taipei.

Da. Cartea mea cu fotografii a luat viață cu ajutorul unor oameni faini din toată lumea care au cumpărat cartea înainte de a fi produsă, așa că ei sunt aceia care au avut primii acces la carte și lor le-am și dedicat-o. Din aceștia fac parte prieteni de ai mei din România, câțiva artiști și fotografi români și fotografi sau iubitori de fotografie din străinătate. Mulți din Europa, America, dar și Australia și un domn din Taipei. După faza inițială și cu cartea produsă am mai vândut carți pe site-ul meu direct și am trimis pentru a fi vândute carți la câteva magazine din străinătate specializate pe cărți de fotografie. Și la noi, dar mai ales dincolo, mai sunt oameni care colecționează cărți foto (photobooks), în linii mari aceștia au fost oamenii interesați de cartea mea. În țară colaborez deocamdată doar cu librăria Cărturești, unde va urma lansarea oficială pentru publicul larg și o discuție interesantă despre fotografie și artă.

Cu ce obstacole te-ai confruntat în scoaterea acestui album?

Ioi, cu multe și multă trudă. Important e să persiști. Fotografiile de familie au cam aceleași caracteristici ca toate lucrurile care ne fac nostalgici. E obiectul, fotografia în sine, și apoi e amintirea legată de obiect. Eu abordez fotografia oarecum similar cu pozele astea de familie, dar în sens invers. Am deja amintirea și acum caut, sau mai degrabă aștept ca amintirea să se manifeste.

Oamenii din România recunosc foarte uşor în albumul tău ceea ce ai urmărit să surprinzi, „stranietatea familiarului“ cum i-ai spus tu, pentru că sunt lucruri care fac parte din memoria colectivă. Cum au primit albumul cei din afara graniţelor ţării, de altă naţionalitate?

Am vândut multe cărți în străinătate și am fost plăcut surprins de reacțiile cumpărătorilor. În general mi-au zis că găsesc în imaginile mele un fel de calm. Eu sper să fie calmul pe care îl ai când ai ajuns acasă, după ce te-ai rătăcit.

O bună parte a publicului tău s-a format pe reţelele de socializare. Cum vezi tu, ca tânăr artist, comunicarea pe o reţea de socializare? Înlesneşte contactul între oameni sau, dimpotrivă, face ca virtualul, cu tot ce implică el, să fure tot mai mult din cotidian?

Rețelele de socializare sunt o unealtă bună pentru marketing, te ajută să găsești oameni răsfirați în lume, dar cu aceleași trăiri. Mediul este virtual, dar oamenii cu care socializezi sunt cât se poate de reali, și eu unul mă bucur că există acest mod de conexiune.

Ce anume te-a determinat să fotografiezi, dezvăluindu-ţi cu fiecare instantaneu sufletul şi lăsându-l să fie atins de priviri străine şi uneori indiscrete?

Pe tema asta am și visat că mă las oarecum condus de partea sentimentală prea mult, după care devin vulnerabil la critica oamenilor care nu înțeleg. Dar așa funcționez eu, sunt oameni, „nu-s mulți”, care rezonează cu fotografiile mele și asta mă bucură și mă motivează să continui în demersul meu artistic.

Cum sunt făcute fotografiile din acest album, pentru că ştiu că încă foloseşti aparate de fotografiat pe film în secolul tehnologiei?

Da, am un Nikon fm2n din 1984, adică deodată cu mine, cu care am făcut toate fotografiile din carte, am folosit și film alb negru și color, pe care ulterior le-am developat.

Cineva spunea că în alcătuirea sufletească a unui artist intră obligatoriu şi credința. Tu cum vezi asta?

Noi, românii, avem bogate abilități creative. Îi și vorba aia că românu-i inventiv, de exemplu o mamă care reușește să își crească copiii cu un salariu minim pe economie dă dovadă de multă creativitate. Oarecum noi ne descurcăm, și mie îmi place să cred că fac parte din lumea asta, doar că eu încerc să conștientizez mai bine creativitatea asta nativă. Peggy Guggenheim zicea despre Brâncuși că îi ceva între un zeu și un țăran, iar pe mine conceptul ăsta mă fascinează.

Ai avut momente de îndoială referitor la fotografii pe care ar trebui sau nu să le incluzi în album?

Sigur, sunt multe imagini care nu au intrat în selecția finală, sunt mii de fotografii nereușite din care am învățat și mai sunt câteva imagini, puține, care erau bune, dar nu se potriveau cu firul narativ vizual al cărții.

Pentru că abordarea ta artistică vizuală este similară cu cea a fotografiilor de familie, dar în sens invers (cauţi să fotografiezi imagini familiare care există deja în memoria colectivă) o să încheiem interviul în acelaşi mod. Cu alte cuvinte, am să te las să răspunzi la o întrebare care ai fi vrut să ţi se pună, iar cititorul va trebui să-şi dea seama din răspunsul tău care ar fi fost acea întrebare.

Dacă mi-ai dat mână liberă aici, o să vorbesc despre sentimentele mele față de fotografie. Fotografa pentru mine este cea mai importantă dintre mediile artistice, pentru că ea ne poate vorbi cel mai bine despre viață și condiția umană. Sigur că fotografia este foarte greu de înțeles, cine crede că o întelege se înșală, și interpretări greșite sunt o grămadă. Pentru mine, imaginea fotografică are abilitatea să fie destul de stranie, similară unui vis, și atunci poate fi ori îndeplinirea dorințelor ori mesaje din inconștient pe care nu le poți pur și simplu lectura, ele conțin simboluri care le poți cel mai mult interpreta, dar pentru asta trebuie să te cunoști tu pe tine. În acest fel, fotografia arată mai mult decât poate explica, și din acest motiv eu o găsesc a fi infinit de fascinantă. Pe această temă ar mai fi multe de spus, așa că vă aștept cu drag pe 4 octombrie, la Cărturești Iulius Mall, ca să mai povestim.

 

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*