DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Din memoria satului Fizeș, Nicolae Drăgan: „Cine a trăi, să-și aducă aminte”

Să vorbești despre Fizeș, satul în care ai crescut, locul în care ai învățat în primul rând să fii om, oriunde te-ai duce în lume, este un privilegiu. Să vorbești despre oamenii de ispravă ai Fizeșului este o onoare, dar și o mare responsabilitate privind modelele pe care le lăsăm pentru generațiile viitoare. E enorm de greu odată cu trecerea timpului să recompui figurile care au marcat existența satului. De aceea, am apelat la memoria oamenilor. Cu multă strădanie, am reușit să creionăm personalitatea vrednicului Nicolae Drăgan, primar al satului, fără a fi membru al unui partid, ci independent, dar și curator al bisericii timp de aproape 30 de ani, numele său legându-se de construcția bisericii de piatră, cea în care ne întâlnim și ne rugăm cu toții în zilele noastre.
„Avea autoritate, nu vorbea mult, ci rar și apăsat. Era om de cuvânt, vorba-i era vorbă. Și nu bârfea”, îl caracterizează nora dânsului, învățătoarea Mărioara Drăgan, căsătorită cu Ioan Drăgan, unul dintre cei trei băieți ai curatorului Nicolae Drăgan.

Și-a pus casa gaj pentru a ridica biserica

În anul 1939, când banii strânși pentru ridicarea bisericii, s-au epuizat, era nevoie de altă sumă pentru pictură. Iar banca nu a dorit să împrumute bani comunității fără o garanție. Așa că acest om deosebit, Nicolae Drăgan, și-a pus casa și tot ce deținea ca garanție ca să poată înainta lucrările. Câți ar sări azi să înfăptuiască așa ceva? Pe parcurs, sătenii au făcut tot posibilul ca să se plătească împrumutul. La acea vreme, curatorul Nicolae Drăgan era sprijinit de alți bărbați ai satului, unul dintre ei fiind Petru Sîrca (Petruța Iutului) și el o vreme curator al bisericii din Fizeș. Ridicarea bisericii s-a făcut cu contribuția bănească a fiecărei familii din sat, fie bogată, fie săracă. Existau familii a căror întreagă avere consta într-un porc. Aveau să renunțe la el și să-l vândă ca să-și poată achita cotizația bănească ce le revenea. Toată lumea a înțeles că e nevoie de sacrificii pentru a ridica o biserică, iar primii care s-au conformat au fost chiar bărbații din consiliul parohial. Restul sătenilor doar i-au urmat. Nicolae Drăgan și Petru Sîrca au lucrat amândoi cu însuflețire având același scop, să-și vadă ochilor o biserică potrivită credinței lor. Din păcate, cel din urmă, Petru Sîrca, moare în 15 septembrie 1938, fără să se poată bucura de încununarea muncii sale, sfințirea bisericii având loc pe data de 1 ianuarie 1940. În arhiva familiei Drăgan, se păstrează o fotografie din anul 1937 cu Petru Sîrca alături de meșterul care a confecționat cărămida pentru biserică, în pământul Petrii Alesi, unde s-au făcut cărămizile.

Locul în care s-au confecționat cărămizile

Nicolae Drăgan a dat dovadă de o largă viziune. Încă înainte de începerea lucrărilor de construcție a lăcașului de cult, el a vizitat mai multe biserici din țară pentru a găsi una model care să fie în armonie cu locul de amplasare, dar și cu credința enoriașilor din Fizeș, aflăm de la părintele din Fizeș, Sorin Neaga. În cele din urmă, a găsit una potrivită în județul Timiș.

În perioada în care a fost primar, Nicolae Drăgan s-a îngrijit de pietruirea drumului prin sat, iar în anul 1940 a zidit din piatră podul din sat care era până atunci doar din lemn, potrivit cercetărilor efectuate de preotul parohiei Fizeș, Sorin Neaga. „Intr-adevăr socrul meu a fost un om bun, inteligent și vrednic. Pentru mine socrul a fost a doua mamă, ca și soacra mea de altfel. Eu le spuneam mama și tata!”, spune învățătoarea Mărioara Drăgan.

„Ne povestim năcazurile unul cătră celălalt”

Nicolae Drăgan se naște în 6 decembrie în anul 1904, chiar de sfântul Nicolae. Coincidență sau nu, biserica de piatră din Fizeș poartă hramul Sf. Nicolae. Este primul copil din cei 11 ai familiei Mitruța și Floare. Mitruța este unul dintre cei nouă copii al lui Onuțu Pășcoi, primar al satului pe la 1800, după cum ne-au informat cei din familia Drăgan. Nicolae deprinde de mic muncile câmpului, albinăritul și se dovedește a avea un suflet mare. „Pă tata că era cel mai mare l-au dus la bunici să slujească. Ei l-au învățat să crească animale, albine. Bunica lui tata, Pășcoaie, era o femeie foarte harnică și pricepută, originară din Borod (județul Bihor). Odată când am făcut plăcinte, tatei i-au plăcut foarte mult și mi-a spus «Plăcinte de aste numa mama Pășcoie făcea»”. A fost o femeie vrednică, după cum spunea tata. Bunicii i-au dat casă tatei, numai că tata a lăsat-o cu tot ce a fost în ea unui unchi, venit bolnav din război. Și l-au adus pe tata aci (n. red. locul unde locuiește azi familia Ioan Drăgan, fiul lui Nicolae Drăgan), de suflet la o nănașă care nu avea copii”.

În 1926, în armată, la Cluj, regimentul 31 artilerie
La Budapesta, în 1942, cu soldați ardeleni la jurământ

Nicolae Drăgan face armata la Cluj, activează în Regimentul 31 Artilerie, potrivit informațiilor notate chiar de el pe o fotografie din acea vreme, anul 1926. Camarazii își încercau adesea puterile. „Militarii se dădeau adesea la trântă, dar nici unul nu l-a putut doborî.”

În timpul celui de-al doilea război mondial, într-o perioadă grea pentru ardeleni, Trasilvania fiind ruptă din trupul țăii, Nicolae Drăgan este înrolat precum sute de alți români ardeleni în armata ungurească. De pe însemnările unei fotografii, în care apare îmbrăcat militar, ținând pușca la vedere, aflăm: „De la Câmpia Turzii, când am fost la concentrare, 1940, Nicolae Drăgan- sergent, Artilerie”. În anul 1942, sergentul Drăgan
se află în Budapesta, la Antiaeriană, dovadă stând fotografia în care apare alături de alți doi români ardeleni, Petre Pepii și tusanul Flore Sfătului din Părău.

Soarta soldaților ardeleni reiese din câteva rânduri scrise într-o carte poștală trimisă familiei, din Budapesta, de la jurământul din 24 iunie 1942: „Dragă soție și copii, să știți că aici sunt împreună cu frații mei, cu care am dormit într-un loc și am mâncat dintr-un loc. Ne povestim năcazurile unul cătră celălalt. Suntem toți români, numai ofițerii și gradații sunt unguri”. Pe vederea tip fotografie mai scrie: „Am făcut-o să o am de suvenir (amintire). Rândurile de final, „cine a trăi să-și aducă aminte”, sunt profunde și reprezintă de fapt un mesaj testament.

Deși se află pe front, Miculaia Mitruții, așa cum i se spune în sat, găsește cuvinte de mângâiere pentru cei din familie, în special pentru Florița, fata din prima căsătorie (prima soție moare din păcate și se recăsătorește cu Onița, originară din Sârbi): „Carte dată de la al tău scump tătuță și dată la una scumpă și dragă Floriță. Îți doresc creștere și noroc și sănătate de la bunul Dumnezeu. Să fii bună și ascultătoare căci voi aduci ceva când oi veni acasă. Vă sărut cu dor”, scrie militarul Drăgan pe cartea datată 24 martie 1943.

În timp ce Nicolae Drăgan luptă în război, acasă, soția Onița naște pe cel de-al treilea copil al cuplului, pe Măriuța, și se îngrijește să-i crească pe ceilalți prunci: Florița, Viorica și Valer. Tânărul tată ajunge să lupte pe frontul rusesc, iar informații despre experiența lui din acele vremuri avem prea puține. Un episod ne este relatat din familie. În haosul războiului, pe pământ rusesc, își întâlnește un apropiat. :„Erau în război, prin Rusia, și toată mâncarea le era cartofi copți în jar. Aici s-a întâlnit cu un cumnat din satul Sîrbi” (n. red. sat învecinat cu Fizeșul). Un alt episod din război, povestit nepoatei sale, Anamaria Pisle-Drăgan, este acela în care „i-au înghețat degetele de la picioare și era cât pe ce să i le taie”.

La jurământul regelui Mihai, alături de principi din Europa

În ceea ce privește abilitățile sale de conducător al satului pare să-l moștenească pe bunicul său, care, așa cum am mai precizat, ar fi fost primar al Fizeșului în jurul anului 1800.

În calitate de primar al Fizeșului, în data de 25 octombrie 1937, Nicolae Drăgan a fost prezent pe platoul special amenajat din Piatra Arsă, de lângă Sinaia, la depunerea jurământului regelui Mihai cu prilejul ridicării acestuia în grad de sublocotenent. Regretatul profesor de istorie Spanbauer Iosif de la școala din Sâg a întocmit în anii 70-80 un album în care era inclusă o fotografie cu Nicolae Drăgan alături de alți primarii din plasa Crasna, la jurământul lui Mihai. „Pe vremea lui Ceaușescu profesorul de istorie Spanbauer a pus fotografia pe pereții școlii din Sâg. Atunci am văzut pentru prima dată fotografia cu tata”, spune învățătoarea Mărioara Drăgan. La festivitate portul celor din Sălaj a fost admirat de întreaga asistență, printre participanți numărându-se unii de vază, principi și prinți din Suedia, Finlanda, Iugoslavia. „Toți (n. red. primarii sălăjenii) aveau sumane din lână și cușme negre, s-au dus îmbrăcați în port popular și cu tricolor”.

Nicolae Drăgan conștientizează că acele vremuri vor deveni cândva istorie și că faptele, evenimentele, de atunci, trebuie consemnate pentru generațiile viitoare. „Este mare noroc că tata a păstrat fotografiile și a notat pe verso informații esențiale despre ce înfățișau ele”, spune dăscălița Mărioara Drăgan, care regretă că nu a notat tot ce-i povestea „tata”: „Așa de rău îmi pare că nu am notat undeva tot ce povestea. Îi plăcea să stea de vorbă cu mine. Stăteam mai ales seara”.

Voia să nu se piardă nimic

Chiar și la bătrânețe se preocupa de sat. Dorea să nu se piardă ceea ce dobândiseră înaintașii. „A fost un om foarte calculat. Așa m-am înțeles cu dumnealui ca și cu maică-mea, după ce am venit aici (n. red. în Fizeș). Și cu soacră-mea, și ea a fost foarte bună. Dar dumnealui o fost tare înțelept. Mi-o spus de pământul școlii, unde-i pământul școlii din Silvaș. Cât o insistat, să merem să luăm pământul școlii din Silvaș! O încercat Silvășan (n.red. Silvășan Felicia, directoare a Școlii Gimnaziale din Fizeș în anii 80-90), dar nu a putut face nimic. Pământul e acolo în hotarul Boghișului, în Silvaș, lângă pășune, dar sub pădure, undeva. Atâta s-o tot zdrobit tata cu pământul școlii. « Acela e al școlii! Nu-l lăsați, că-i al școlii!» Foarte mult s-o tot zdrobit cu pământul școlii. « Noi am încercat să păstrăm ceva pentru sat», spunea tata”.

„Împăcați sunteți? Că altfel nu vin!”

În perioada comunistă, mulți oameni, din satele în care nu se făcuse colectivizare, apelează la autoritatea curatorului Nicolae Drăgan ca să-și împărțească pământul în mod just. De fapt, măsurătorile și calculele pe care le făcea curatorul Drăgan la vârsta de 80 de ani le fac azi inginerii topografi pe onorarii considerabile. „Socrul era ca un fel de inginer cadastral. Le împărțea pământul cu lanțul și-i împăca pe cei din Mal, Preoteasa, Tusa, Sârbi, și toate satele necolectivizate din jur. Am găsit foarte multe schițe de pământuri cum le-a împărțit și calculat. Veneau după dumnealui cu căruțele să-l ducă la fața locului și apoi iar îl aduceau că avea în jur de 80 ani”, afirmă nora Mărioara Drăgan. Pământul isca nenumărate certuri între cei de același neam, iar curatorul Drăgan nu numai că le împărțea pământul, dar făcea pace între cei în cauză. Cu alte cuvinte, îndeplinea și rolul de mediator, o altă profesie din zilele noastre pentru care-ți trebuie ani întregi de studii și specializări. „Când mergea la împărțit îi împăca deoarece le punea de acasă condiția să nu se certe, ci să se împace. Zicea: «Împăcați sunteți? Că altfel nu vin!»”

La sfințirea bisericii din Fizeș, 1 ianuarie 1940

Legenda nemeșilor

Povestind despre sat, curatorul Drăgan spunea că fizeșenii erau neam de domni, de nemeși. Ceea ce știm sigur este că în sat a rămas până acum porecla de „Nemeș”. „O zis tata că era o familie de nemeși unde este casa Găvrilii Maghiului. Când cineva era urmărit de poliție sau de oricine se adăpostea în curtea lor și nimeni nu mai putea intra în curte să le facă nimic. Familia respectivă de nemeși ar fi avut în administrare pământurile și pădurile din Fizeș”.

Curatorul Drăgan cunoștea toate poreclele din sat, iar în discuțiile purtate cu nora dânsului spunea că aceste porecle au fost date de către un singur om. „A fost un om foarte hâtru care le-o pus la oameni poreclele, dar a murit de rag de gură (n. red. tumoare canceroasă), că l-o fi blăstămat oamenii”. În sat a circulat o poezioară în care sunt cuprinse o parte din porecle: „Miță, Flocă, Struț, Bulbuc/Cionc, Beleu, Vezură, Huc”. Poate chiar acel om a compus și versurile cu rimă care au ajuns prin viu-grai până în zilele noastre.

Familia Drăgan

Nicolae Drăgan a trăit alături de soția sa, Onița, în bună înțelegere. Împreună i-au crescut și educat pe toți copiii: Florița, care nu mai trăiește în prezent, Valer, Viorica, care a murit de copil, Măriuța, dar și pe feciorii născuți, în perioada regimului comunist, Ioan și Petru. Familia Drăgan și-au crescut copiii după valorile tradiționale românești și i-a învățat să fie foarte uniți. Frații mai mici aveau un respect deosebit pentru sora mai mare, Florița. După ce s-a stabilit la casa ei și s-a căsătorit cu feciorul Diacului bătrân, cu Ioanea Diacului, frații o vizitau adesea. În Fizeș au rămas Măriuța și Ioan. Valer Drăgan s-a stabilit la Reșița, iar colonelul Petru Drăgan trăiește în Sibiu. Doi dintre băieții curatorului Drăgan, Valer și Petru, au avut doar fiice, iar fetele poartă, în general, numele soțului. Influența vrednicului bunic de la Fizeș a fost așa de mare încât nepoatele au luat și numele lui, alături de cel al soțului. Numele „Drăgan” îl poartă cu cinste și nepoata căsătorită Anamaria, fiică a lui Ioan Drăgan din Fizeș, deși nu exista pericolul piederii numelui, deoarece fratele ei, Daniel Drăgan, duce mai departe numele de familie „Drăgan”: „Îmi amintesc că cea mai mare neîmplinire a lui era că trecuseră anii și nu avea un moștean. Așa zicea el. Eram foarte nedumerită. Știa că avea deja zece nepoți. Eram a zecea, cea mai mică. Într-o zi îl întreb: «Bunicule, cum nu ai nici un moștean?» «Da, da nici unul nu îmi duce numele de familie mai departe». Când s-a născut Dani a fost sărbătoare. Avea în sfârșit un moștean. Nici eu nu am renunțat la numele de familie așa că amândoi îl ducem mai departe”.

Despre numele de familie „Drăgan” ar mai fi de spus că în timpul ocupației ungurești acesta devine maghiarizat, „Dregan”, de către autorități. Însă curatorul Nicolae Drăgan s-a opus folosirii acestei formule neromânești, mai ales, în acte oficiale. Când a avut de-a face cu înscrierea în documente, întotdeauna a specificat să se consemneze numele corect „Drăgan”. Așa se face că toți copiii și nepoții dânsului poartă numele românesc „Drăgan.

„Ultimii ani i-a trăit mai mult de dragul nostru”

Felul onest și simplu în care a trăit Nicolae Drăgan a atras respectul celorlalți. A cosit până la 86 de ani. A murit la vârsta onorabilă de 88 de ani. Profesorul clujean de religie, Florin Roșan, originar din Fizeș, rememorează printre ultimile întâlniri când curatorul Drăgan se afla la o vârstă înaintată, aproximativ 86 de ani: „I-am cunoscut foarte bine pe Miculaie Mitruții și pe nana Onița. Erau oameni deosebiți și cu frică de Dumnezeu. Eram copil și vara ne duceam la dânsul la cules de prune. Ne plătea foarte bine și ne punea și pachet. Ultima dată l-am întâlnit imediat după revoluție când eram student la teologie. L-am întrebat: « Ce mai faceți?» Mi-a răspuns : «Mulțam de întrebare. Fac bine, nu mă dore nimica, numa mă aflu slab»”.

Fiul Ioan-Drăgan și nora, împreună cu Nicolae și soția

Pentru nepoți, mai ales cei care au crescut alături de curatorul Nicolae Drăgan, bunicul este un erou. „Bunicul era pentru mine un erou. De câte ori povestea despre armată, război, parcă mi-l imaginam. Povestea așa de frumos și expresiv. Îmi amintesc episoade pe care mi le povestea: când i-au înghețat degetele de la picioare în război și era cât pe ce să i le taie, când a venit colectivul și i-au luat boii și carul cu osii de fier și pământul din Rât, plătit cu banii de la nuntă, când i-a murit prima soție, când i-a murit una din fete,Viorica, de «tuse măgărească»”, spune nepoata curatorului Nicolae Drăgan, Anamaria Pisle-Drăgan.

În ultimii ani ai vieții, s-a făcut util nepoților, i-a ajutat și încurajat: „Am avut norocul să-mi petrec primii zece ani din viața alături de dumnealui. Era mândru de fiecare realizare a mea și a fratelui meu, Dani. Îmi trec prin minte o mulțime de întâmplări legate de el. Dar cea mai importantă este cea legată de învățarea împărțirii la matematică. Mă vedea că eram supărată, plângeam că nu îmi ieșea rezultatul corect. Atunci zicea: «Fătu mneu, stai că oi lua și io o foaie și om socoti amândoi. La sfârșit dacă nu ne-a da bine om vede unde am greșit» . Așa am învățat eu împărțirea. Când vedea că deja știam bine, se făcea că greșea el și eu calculam corect. Eram în al nouălea cer. Poate că ultimii ani i-a trăit mai mult de dragul nostru”.

În amintirea tuturor, Nicolae Drăgan rămâne așa cum a trăit: „Era un om foarte serios, disciplinat și poate un pic sever. Nu era foarte înalt de statură, dar impunea respect. Nu-i plăceau scandalurile și voia să împace pe toată lumea. Nu se lăuda niciodată cu realizările lui, deși avea cu ce. Totuși cel mai mândru era că a fost primar «cu amândouă regimurile». A fost neutru, independent. Politica nu era de el. Știa el ce știa. Întotdeauna gândea de două ori înainte să vorbească. Așa a fost până în ultima clipă: lucid și calm”.

(sursă foto: colecția personală a familiei Ioan Drăgan)

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*