R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Dialog între elevii șimleuani și liderii politici ai Sălajului, despre nevoia actualizării legii Tinerilor

În contextul adoptării de către Guvernul României a documentului programatic „Strategia Națională în domeniul Tineretului 2015-2020”, Forumul Tinerilor din România a considerat necesară și a inițiat o dezbatere publică cu privire la cadrul legislativ în care își desfășoară activitatea tinerii, cu scopul alinierii acestuia la legislația europeană și la nevoile reale ale celor peste aproximativ 5,5 milioane de tineri din România. Ca parte a acestei campanii, la Șimleu Silvaniei, eleva Andrada Ioana Grecu a organizat, joi, 8 decembrie, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Șimleu Silvaniei, un dialog între elevi și liderii politici, cu scopul de a găsi soluții la problemele elevilor.

„S-a discutat despre introducerea stagiilor de practică în rândul elevilor. La școală învățăm teorie și nu avem unde să punem în practică ceea ce învățăm. De aici și problema pe care o ridică angajatorii, că nu avem experiență”, a transmis coordonatorul campaniei la nivel local, Andrada Ioana Grecu. Soluția propusă de reprezentanții partidelor politice a fost reintroducerea școlilor profesionale.  Scopul întâlnirii a fost de a genera o dezbatere reală în mediul public, cu privire la situația tinerilor din România, nevoile și provocările cu care se confruntă aceștia, discuții care să ducă la actualizarea Legii Tinerilor.

 

Forumul Tinerilor din România este federația neguvernamentală, apolitică, non-profit, ce reprezintă 155 de organizații de tineret din România (6 naționale și 149 locale), și care a lansat Pactul pentru TINEri, o coaliție de organizații care susțin modificarea și aplicarea Legii Tinerilor (350 / 2006).

Persoanele care doresc să susțină acest proiect, o pot face completând următorul formular: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfsvSHCdKOS680QqVgbuve0X0Mm8IeKIuIQ5iF4FiEnVTrWJA/viewform

 



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *