Direcţionează 2% pentru un altfel de jurnalism.
Formularul poate fi descărcat AICI
|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Despre zilele tihnite, adică nici prea bune, nici prea rele

Sunt zile și zile. Unele printre care înotam plini de elan, cu zâmbete ecuatoriale lățite pe față, altele în care călcăm în absolut toate bălțile posibile și imposibile întinse pe trotuar. Sunt zile și zile, stări și stări, și oricâte sfaturi am primi, oricare cărți și citate motivaționale ne-am lipi pe pereți și pe monitor, mersul înainte depinde doar de fiecare în parte.
Iar multe alte zile sunt, și doar atât. Ele sunt și cele mai multe. Nici prea bune, nici prea rele, zilele astea acoperă cea mai mare parte din calendar. Dacă stăm și ne uităm la anii trecuți, luându-i pe fiecare la puricat, vom descoperi că recunoaștem unele zile când fericirea ne-a ținut de mână până la capătul străzii și un pic mai departe. La fel, ne vom aminti și ne va înțepa puțintel in suflet când vom socoti zilele alea negre ori gri deschis ori gri șobolan și vom încreți ușor fruntea. Pe cele mai multe zile nu ni le vom aduce aminte. Cu certitudine au fost acolo și noi le-am trăit ca eroi principali, însă nu vom putea pune degetul pe ele precizând ce anume au însemnat pentru noi.
Ciudat este ca tocmai aceste zile, cu consistenta de burete ce absoarbe tot, fac diferența. Ele sunt legăturile dintre momentele cheie ale vieții, puntea pe care toți călcăm când ne despărțim de X, dar îl cunoaștem pe Y, schimbăm orașul, jobul ori cel mai bun prieten, cumpărăm playstation-ul pentru care am economisit trei luni, bookuim o vacanță la care am visat un an întreg.
In astfel de zile, nu plouă, nu ninge, poștașul nu suna de doua ori la ușă, primăvara nu vine mai repede pe câmpii, toamna nici ea nu da iama prin ramuri, cocorii nu se duc un’ se duc de obicei. In aceste zile, doar timpul își bate secundele pe tâmplele noastre și așteaptă. Cu astfel de zile, timpul are mereu răbdare, chiar dacă noi uităm.
În ultimii ani, nu că am crescut mare și le-am înțeles tâlcul, dar cumva am învățat să le conștientizez și să mă bucur de ele.
Ba uneori chiar le aștept. Sunt zile de-alea tihnite, când faci focul în sobă și cu o cană de ceai în mâini, stai și privești nicăieri. Zile pe care le sărbătorești stând în pijama și șosete colorate și tragi de ele să le faci cât mai lungi, pentru că știi că trec repede și curând îți va fi de ele dor.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*