DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Descoperim Sălajul: Sălajul turistic a cucerit Budapesta

descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (10)Un eveniment important pentru Sălajul turistic a avut loc, în 13 – 15 septembrie 2005, la Institutul Cultural Român Budapesta unde s-a vernisat expoziția de fotografie intitulată “Descoperiți România”. În cadrul expoziției de fotografie au fost prezentate 25 de poze cu Sălajul turistic (Grădina Zmeilor, Piatra Dracului, Dealul Rákóczi, Valea Umbrelor din Cliț etc), precum și alte cîteva poze din Munții Apuseni, instantanee cu locuri deosebite descoperite și redescoperite de membri Asociației “Descoperim Sălajul” (Deák Zoltán și Călin Pavăl).

Trebuie menționat faptul că expoziția de fotografii sălăjene de la Budapesta a putut avea loc prin sprijinul financiar al Consiliului Județean Sălaj, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Sălaj și, în special, în urma demersurilor directorului adjunct al ICR Budapesta, Gabriela Matei și a managerului artistic Anca Roxana Tămaș.

Seara culturală a început cu un recital de pian și vioară, acesta avînd în program piese de Schubert, Enescu, Dvorak și Bartók. Recitalul a fost susținut de doi soliști tineri și talentați, Silvan Negruțiu (pian) și Anca Elena Campanie (vioară), ambii studenți la Universitatea Națională de Muzică București, recunoscuți, deja, pe plan internațional în urma cîștigării unor concursuri în Italia, Germania, Grecia, Polonia și SUA (Silvan Negruțiu) și în Austria, Franța, Italia, Germania și Tunisia (Anca Elena Campanie).

descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (18)Trebuie menționată participarea, la seara culturală, a ambasadoarei României la Budapesta, Ireny Comaroschi, a directorului ICR Budapesta, Mircea Opriță, a numeroși reprezentanți ai românilor din Ungaria, public meloman și iubitor de artă din Budapesta, a lui Deák Balázs – pictor și sculptor originar din Cîmpia Turzii, care trăiește, actualmente, lîngă Budapesta într-o casă muzeu, a lui Rudolf Fischer, lingvist și colaborator al revistei “Hungarian Quarterly” din Budapesta, a lui Nagy Levente – directorul firmei de comunicare “DBrown”, a prof. dr. Viorica Goicu – cercetător și lingvist la Universitatea din Timișoara, aflîndu-se, actualmente în Budapesta, cu bursă de studii, a reprezentantului Asociației Comunităților Evreiești din Budapesta și a numeroși studenți, masteranzi și doctoranzi din România, aflați în Budapesta.

Invitat special al expoziției fotografice a fost fotoclubul “Jaszkun”, din Szolnok, care și-a sărbătorit 25 de ani de activitate. Avînd o bună colaborare cu fotografi din Baia Mare și Oradea, membri fotoclubului au prezentat, în special, pasteluri din partea nordică a țării.

Poate fi menționat faptul că nici una dintre pozele prezentate nu figurează în albume sau pliante turistice, iar cele din Sălaj și Munții Apuseni au atras atenția invitaților (cu toate că unele din punct de vedere tehnic nu erau foarte reușite, dar asta din cauza lipsei dotărilor Asociației “Descoperim Sălajul” cu aparatură de calitate), prin modul în care au fost realizate.

Expoziția de fotografii de la ICR Budapesta va fi deschisă publicului pînă la începutul lunii octombrie, după care fotografiile vor fi readuse în țară, ele devenind proprietatea Consiliului Județean Sălaj. Evenimentul a fost mediatizat în numeroase publicații din România, în publicații aparținînd românilor din Ungaria și pe mai multe posturi de radio.

  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (1)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (2)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (3)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (4)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (5)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (6)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (7)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (8)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (9)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (10)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (11)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (12)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (13)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (14)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (15)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (16)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (17)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (18)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (19)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (20)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (21)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (22)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (23)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (24)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (25)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (26)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (27)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (28)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (29)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (30)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (31)
  • descoperim-salajul-expo-budapesta-2005 (32)



 
  

1 comentariu

  1. tv online says:

    Chiar bun. Cea ce am citit pe pagina dvs. despre Salajul pur si simplu m-a impresionat. Va felicit pentru conceperea http://www.salajulpursisimplu.ro, care e un site care trebuie citita.

Lasă un comentariu