R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

De Ziua Internațională a Cititului, copiii din Mirșid sunt înconjurați de povești și de eroii lui Caragiale

Cei mai mici locuitori din Mirșid își vor petrece ziua de joi, 1 februarie, înconjurați de cărți și povești, în cadrul unor activități organizate de Biblioteca din comuna Mirșid pentru marcarea Zilei Internaționale a Cititului.

Copiii sunt organizați în două grupe, cei de grădiniță fiind așteptați la momente de lectură în prima parte a zilei, în timp ce celor din clasele I-IV le este rezervată după-amiaza. Bibliotecarul șef din comună, Maria Mezei, ne-a declarat că nu este pentru prima dată când este organizată o astfel de activitate, mai ales că micuții sunt iubitori de povești.

„Țin mult să marcăm împreună cu copiii Ziua Internațională a Cititului, de aceea am inițiat această activitate. Din rândul celor de la grădiniță, din grupa prof. pt. învăț. preșcolar Flavia Florina Jecan, așteptăm să participe aproximativ zece copii, cărora le vor fi citite povești. După-amiaza, când așteptăm copiii din clasele primare, aș vrea să citim ceva din Caragiale, mai ales că în 1 februarie 1852, se năștea marele scriitor și dramaturg Ion Luca Caragiale“, a declarat Maria Mezei.

Potrivit sursei citate, copiii sunt atrași de cărți și de lectură, lucru care nu poate decât să bucure, cititul deschizând noi orizonturi pentru cei mici.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *