Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

De Revelion, musai sex în trei poziții. Așa zice Eva

Pentru cei care nu știau, Revelionul este momentul ideal pentru o partidă de sex memorabilă, fin’că, după unul sau două pahare de şampanie, simţurile se trezesc, dorinţele se aprind şi nu trebuie decât să găseşti cadrul potrivit pentru a „sărbători” cum se cuvine. Iar dacă faci sex în noaptea de Anul Nou, vei avea parte de amor în tot anul care vine. Plus că dacă te bucuri de sex ca-n filme, va fi şi mai bine, mai ales că, ne zice Eva, revista, există câteva poziţii care îţi garantează orgasmul intens. Și care-s ălea?

Păi, sînt decât trei.

Una ar fi dansul în poală. Bă, aici e deja o problemă, nu de alta, dar la cât de bine vorbesc mioriticii limba lor natală, clar o să înțeleagă altceva, ceva legat de chestia aia pe care o dau spre mâncare ori spre băgare la fiecare trei, hai, patru cuvinte, atunci când reușesc să vorbească inteligibil, cam oriunde ar fi. Dar, de preferință, fin’că acolo e mai cool, pe stradă, să audă toată lumea: “bhăă, mânca-mi-ai poala, băga-mi-aș poala, o poală… ” și alte asemenea poale, cuvintele de bază ale cool-ilor contemporani. Bun. Și ce presupune poziția asta? Presupune ca el să stea pe un scaun sau pe marginea patului, iar tu să de aşezi în poala lui tot ca pe un scaun. Bă, nu mă înnebuni! Adică să mori tu? Adică sigur, sigur, nu se poate sta în poală în timp ce, de exemplu, el înoată? Se pare că nu, musai să stea el jos.

A doua poziție, zice Eva, ar fi călăreața întoarsă. Pentru cei care deja au început să întoarcă călăreața, adică să o pună în locul calului, bă, hooo, că nu-i așa. Că-i cu femeia care preia controlul și îl călărește pe el, masculul care predă controlul. Ahaaa. Parcă ne-am mai liniștit, că deja părea că autoarea are fantezii cu cai. Bine, acuma, de ce să dăm ochii peste cap, fiecare cu fantezia lui.

A treia poziție, adică prima în clasamentul erotic al Evei, este copacul. Alooo, Schweighofer, lasă naibii drujba în pace, că-i vorba despre alt fel de copac. “Această poziţie este potrivită atât pentru sexul la duș, cât şi pentru sexul „pe furiş”, atunci când nu ai o camera disponibilă şi găseşti un loc izolat în care alegi să te bucuri de plăcerile trupeşti.” Pe scurt, ar fi cam așa: el stă în picioare, adicătelea ca un copac, ori, mă rog, un copăcel, un bonsai, depinde de dotare, iar ea se cațără pe el, copacul, și descoperă că, deși e greu, bă, merită efortul. Și, desigur, există varianta cu copacul care în picioare lângă masă, iar ea, evident, e pe masă, ca să le fie mai ușor și la unul și la altul.

Acuma, de Revelion, masculii sînt mult prea beți ca să mai poată face ceva, nici măcar să ajungă la duș, acolo unde, oricum, ar fi mult prea mare înghesuială ca să încapă toți doritorii de sex cu orgasm intens. Plus că, în foarte multe cazuri, mulți își vor folosi smartphoneul în sexuiala asta, așa că-și vor freca degeaba smartphoneul unul de altul, că nu se ridică  nimic. Deși s-ar putea, foarte bine, să existe o aplicație și pentru asta. Că-i mai ușor, nu mai trebuie să te dezbraci, nici măcar să-ți deschizi șlițul. Face aplicația totul. Partenerii trebuie doar să frece smartphoneurile unul de altul (atenție!, pe verticală, ca un copac), și gata. Pentru cei care preferă metoda clasică, bă, ar fi ok. Dar, totuși, ce te faci cu ceilalți? Că, de Revelion, cam toți sînt pe undeva, la ceva restaurant ori club, adicătelea nu sînt singuri. Și atunci, ce faci? Adică, na, ea poate să se așeze pe masă și printre farfurii, pahare cu băutură și mâini întinse după pahare, dar el, el ce face? Că dacă îl confundă careva cu un copac, de-adevărat, și se urcă pe creangă? Ori, după caz, pe crenguță?

Dragă Eva, de Revelion, îți dorim un sincer “La multe poziții!” și să ai parte de un copac adevărat.

Print Friendly
Share

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*