Cea de-a III-a ediţie a festivalului „De la LEU la ŞIMLEU – Cursul valutar al umorului” va avea loc vineri, 27 octombrie, începând cu ora 18.00, la Casa de Cultură Şimleu Silvaniei, avându-i moderatori pe Cornel Udrea si Sorin Tanase. Intrarea este liberă,spectacolul fiind oferit locuitorilor oraşului de către Primăria Şimleu Silvaniei.
Cap de afiş, în acest an, este grupul umoristic Vouă, care va prezenta un spectacol de excepţie cu ocazia împlinirii a 35 de ani de existenţă. Printre cei care vor urca pe scenă, vineri, la Şimleu, se numără Vasile Muraru si Valentina Fătu,care vor prezenta momentul Irezistibilii. Un alt moment mult aşteptat este cel al umoristului Jean Paler, care va aduce în faţa publicului „Fat Frumos, Sectorul IV“.
Din program nu vor lipsi nici momentele muzicale în interpretarea grupului Classic – Diana şi Ionica Horvath, tenorul Marian Buzilă urmând să prezinte publicului „Ritmuri noi, aceeași voce“, într-o nouă ipostază.
Studenţii de la master ai Universitătii de Artă şi Design din Cluj-Napoca vor prezenta în premieră naţională „Logica absurdului“, iar în final vor urca pe scenă Gavril Moisa şi Cristinel Vecerdea Criv.
niciun comentariu