Peste 30 de mici producători și meșteri populari din Sălaj, sub îndrumarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus și a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, vor participa la târgul „Daruri de acasă”, organizat cu ocazia Zilei Naționale a României – 1 Decembrie 2017 și care se va desfășura pe Platoul de Marmură, din zona centrală a Zalăului, începând cu ora 17:00. În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, târgul va fi organizat în curtea Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Piața 1 Decembrie 1918 nr. 11.
Daruri frumoase pentru cei dragi, făcute cu iscusință și un strop de suflet, din Țara Silvaniei – dulcețuri, produse apicole, produse cosmetice, țesături, clopuri, coșuri și obiecte din nuiele, vin, pălincă, cidru -, dar și bucatele savuroase, din ingrediente locale ce vor fi pregătite după rețete vechi și puse spre vânzare în cadrul târgului.
Specialiştii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău vor organiza cu ateliere educaționale interactive, tematice, potrivite pentru orice vârstă.
Pentru a sărbători cum se cuvine această zi, organizatorii invită participanții să poarte cel puţin un obiect vestimentar din lada de zestre a bunicilor, iar primele trei dintre cele mai complexe/complete costumaţii vor fi premiate.
Târgul reprezintă un prilej de a descoperi nu doar produsele autentice românești, făcute cu grijă și respect față de tradiții și natură, ci și locurile și oamenii din Țara Silvaniei, și de a crea un cadru propice comunicării deschise dintre consumatori și producători. Târgul va fi și un îndemn de consum responsabil, de a investi în comunitățile locale și de acordare a încrederii în cei de lângă noi.
Evenimentul este organizat de către Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Consiliul Județean Sălaj, Instituția Prefectului Județului Sălaj, Primăria Municipiului Zalău, Crucea Roşie Sălaj și Batalionul 317 Sprijin Logistic Voievodul Gelu Zalău.
”Luaţi-vă straiele de sărbătoare şi haideţi să ne sărbătorim ziua împreună!”, este îndemnul organizatorilor.
niciun comentariu