R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Daniel Săuca, premiat pentru proiectele de manageriat cultural la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Daniel Săuca, manager al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, a primit premiul „Cultura – mod de viaţă” pentru proiectele sale de manageriat cultural, în cadrul festivității de premiere a celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT) Cluj-Napoca (3-8 octombrie 2017).

Premianţii FICT 2017

Adonis (Franța) – Marele Premiu al FICT 2017 pentru opera sa de rang mondial.

Dinu Flămând (România) – Premiul de Excelență pentru susținerea constantă a Festivalului.

Alice Notley (SUA) – Premiul „Viața ca un poem” pentru întreaga sa operă poetică.

Sandrone Dazieri (Italia) – Premiul „Literatura fără frontiere” pentru romanele sale mystery & thriller.

Petr Borkovec (Republica Cehă) – Premiul „Literatura fără frontiere” pentru opera sa poetică şi pentru traduceri.

Mihai Șora (România) – Premiul „Un veac de dăruire” pentru întreaga sa operă.

Grigore Arbore (Italia) – Premiul „Cultura română fără frontiere” pentru polivalenţa operei sale.

Maria Berényi (Ungaria) – Premiul „Cetăţean de onoare al culturii române” pentru cercetările și cărțile sale despre istoria românilor.

Irina Petraș (România) – Premiul „Lectura fără frontiere” pentru cărţile sale de eseuri, istorie şi critică literară.

Radu Țuculescu (România) – Premiul „Romanul românesc în mileniul trei” pentru volumul Măcelăria Kennedy.

Ruxandra Hurezean (România) – Premiul „Cartea jurnalistului” pentru volumele sale despre sașii din Transilvania.

Oana Pellea (România) – Premiul „Scena literaturii” pentru calitatea prestaţiei sale scriitoricești.

Dan Crecan (România) – Premiul „Arta în slujba cărţii” pentru pictura sa inspirată din universul lecturii.

Ioan Vlas (România) – Premiul „Alexandru Căprariu – oameni în slujba cărţii” pentru activitatea sa de librar al Clujului.

Teodor Ardelean (România) – Premiul „Biblioteci deschise” pentru activitatea sa în slujba cărţii.

Daniel Săuca (România) – Premiul „Cultura – mod de viaţă” pentru proiectele sale de manageriat cultural.

Sorin Dan Săndulescu (România) – Trofeul Voluntarului pentru prezența sa activă la toate edițiile Festivalului.

Evenimentul cultural a fost organizat de Asociaţia Culturală Eikon şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu Banca Transilvania, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, Camera de Comerț și Industrie Cluj, FestLit, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj și Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *