R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Dacă e iunie, e şi Târgul Coaselor la Negreni

targ_negreni_fechetauÎn perioada 6- 12 iunie se desfăşoară ediţia de vară a Târgului de la Fechetău sau Târgul Coaselor, în localitatea Negreni, judeţul Cluj. Cu o tradiţie de câteva secole, se organizează la începutul verii fiecărui an, în al doilea sfărşit de săptămână al lunii iunie, pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni. Satul este aşezat pe drumul european E60, la 10 km de Piatra Craiului, spre Cluj.

Târgul poartă denumirea „Târgul coaselor“, deoarece marchează începutul cositului, și are două părţi: una în care se vând obiecte noi de uz general, haine, încălţăminte, iar alta, de o importanţă mai mare, unde se pot găsi diferite antichităţi – port popular, cusături, farfurii pictate, cărţi, mobilier, unelte, picturi etc.

Târgul se bucură de o popularitate foarte mare având oaspeţi din Ungaria, Europa de Vest, chiar şi din America, sălăjenii participă, și ei, an de an, în număr mare, la Târgul de la Fechetău, ce se desfăşoară în luna iunie şi apoi la început de toamnă, în luna octombrie.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *