DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Cum e să fii „Tânăr și liber” la Șimleu Silvaniei

Concertul „Tânăr și liber”, susținut de tinerii din localitate vineri, 10 mai și cele câteva zeci de melodii folk și rock interpretate, au fost pe gustul șimleuanilor, care și-au arătat aprecierea și susținerea, răsplătindu-i cu multe aplauze. Cea de a doua ediție a festivalului de muzică , desfășurat la Casa de Cultură, a fost organizat cu scopul de a identifica și promova tinerele talente locale prin muzică românească, cu tradiție și însemnătate, de către Primăria orașului Șimleu Silvaniei și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică. Anul acesta structura festivalului a fost modificată, concertul având două părți, prima parte de muzică folk, iar a doua de muzică rock. Totodată în acest an, invitat special al evenimentului a fost Ovidiu Mihăilescu, compozitorul piesei “Tânăr și liber”.


Festivalul a reușit să-i aducă în fața publicului, cu ajutorul și implicarea voluntarilor Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, care au pregătit și făcut din acest concert un adevărat succes pe talentații: Anamaria Vălcăuan, Aida Vîlcelean și Diana Moisi, Gabriel Mirghiș, Iulia Bob, Daria Torkoș, Octavia Trif, Tudor Dragoș și Rareș Oltean, Andreea Rus, trupa ALIAS formată din Amalia Păcurar, Lorena Buzea, Iarina Ihoș, Anett Kovacs și Silvia Pinju, acompaniate de către Tudor Dragoș și Rareș Oltean. Unii dintre aceștia au fost pregătiți și acompaniați instrumental de către prof Petre Gliguță.
Evenimentul a adus laolaltă tineri foarte talentați, cu voci excepționale, care au reușit să stârnească prin intermediul pieselor cântate, unele dintre ele chiar foarte vechi, majoritatea deja consacrate, emoții și bucuria de a se afla acolo, de a se simți tineri și liberi. Prezentatori ai evenimentului au fost Iasmina Lupou și Gabriela Boșca

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*