Cu dedicație, timpului…

Ți-e dor de nopțile tăcute în care ne plimbam,

de zâmbetele mute de care ne loveam,

de taina lunii ce ne-nvăluia.

Mi-e dor cum nu se poate spune,

de ochii tăi în care mă pierdeam,

când nu aveam ce-ți spune.

De crezi că mint,

pun sufletul pe tavă

să-l vezi întreg, câtă iubire poartă,

să vezi că nu-i mai loc de suferință,

să vezi că bate pentru o credință,

să vezi că bate pentru o speranță,

pentru o iubire, pentru o doleanță

Mi-e frig de noi, mi-e cald de alții,

aș vrea să-ți fiu din nou etern,

să crezi în mine ca și alții,

să faci din mine-un scop suprem.

Și vreau să-ți spun că doar în horoscopul iubirii tale cred,

să nu încerci să minți săgalnic, iar eu, proasta, să te cred.

Pentru că într-o zi sufletul meu va ști,

c-ai fost o marionetă,

c-ai jucat un rol,

și vei rămâne o scenetă…

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*