R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Crucea Piscuiului – Străjerul libertăţii

Mereu când mă întorc la Jibou – oraşul meu natal dealtfel, după câte o absenţă mai îndelungată, nu mă uit niciodată după bornele kilometrice ca să calculez cât mai am de condus sau de pedalat, nici măcar după satele din împrejurimi nu privesc – ele apar şi dispar, oricum, unul după altul, într-o monotonie desăvârşită. Dar ştiu că sunt deja aproape de Jibou – şi fiecare fibră din corpul meu simte asta, mai ales după câte o escapadă de zeci de kilometri pe bicicletă – când Piscuiul Ronei răsare înaintea ochilor mei, efectiv ca o bornă uriaşă, emanându-şi puternicele reverbaraţii telepatice, pe care corpul meu le traduce instantaneu într-o urare de bun venit: eşti acasă. 

Dar, odată ce privirea-mi mi se fixează pe obiectivul atât de familiar – şi crede-mă, nu e deloc greu să-l desluşeşti printre variatele alte formaţiuni geografice din zonă, dat fiind că Piscuiul Ronei este unica formă geologică mai înaltă din împrejurimi, ochii mei caută Crucea de pe vârf, pentru că cele două lucruri s-au contopit deja într-atât de puternic, încât majoritatea dintre noi nu ni le putem imagina separat: Piscuiul Ronei şi Crucea din vârful ei, iar asta chiar dacă “monumentul” respectiv are doar adolescentina vârstă de 18 ani.
Ca în atâtea alte locuri unde magia îti bate la uşă prin diferitele ei forme – locuri turistice mirifice, vestigii istorice, clădiri cu amprente adânci în trecut, oamenii de pe aici, şi nu mă refer doar la jibouani, ci şi la cei din satele învecinate, privesc des, poate, spre Piscui, dar nu e sigur că-l şi văd; cu atât mai puţin Crucea de pe vârful lui. Şi, mai mult, povestea “Crucii lui Ivănescu” – pentru că cei care ştiu totuşi despre ce este vorba, când vorbesc de Cruce, se gândesc automat la profesorul de istorie Ion Ivănescu, cel în viziunea căruia a apărut proiectul respectiv şi care, împreună cu sute de elevi şi alţi oameni sufletişti au reuşit să străbată spre realitate visul unui om, deci, povestea acestei cruci nu a fost spusă niciodată pe de-a întregul. Şi e o poveste care merită ştiută, pentru că atunci, când ajungi gâfâind pe vârful Piscuiului şi pui mâna pe Cruce, vei simţi şi tu cât efort fizic şi spiritual s-a consumat, ca aceasta să ajungă în locul care, eu cred că i-a fost predestinat.
Cel mai probil, copil fiind am urcat şi eu Piscuiul, ca tot atâţia alţii; zic probabil, pentru că amintirile-mi din copilărie îmi sunt încă bântuite de cozile după butelie, cartele pentru pâine şi salam cu soia. Oricum, pe acea vreme nu exista încă Crucea de pe Piscui. Nici nu putea să fie, doar în acea vreme îţi cenzurai şi gândurile, darămite să montezi ditamai simbolul creştin sub ochii conducătorilor iubiţi. Dar, ulterior, pe vremea când scriam paginile, atât de bine primite de către cititori, ale fenomenului “Descoperim Sălajul” , am atins şi noi Crucea Piscuiului, urcând sau, mai bine zis, trăgând după noi bicicletele noastre spre culme – pentru că noi eram pelerinii pedalelor, iar bicicletele făceau parte integrantă din noi, aşa ca ruscsacurile pe care le căram peste tot. Trebuie să spun că nu sunt o persoană religioasă, dar acel loc, unde doar vântul şuiră mai puternic, unde nu se aud zgomotele civilizaţiei urbane şi de unde chiar şi Someşul pare doar un şerpoi mai gros, are o puternică forţă spirituală. Te îndeamnă la tăcere şi la modestie.

Copilărind sub pavăza Crucii Caraimanului

Profesorul Ivănescu are acum venerabilă vârstă de 80 de ani, dar când îşi reaminteşte de toate prin care a trecut, ca să-şi ducă la îndeplinire visul – iar asta la 62 de ani, o vârstă nu tocmai comodă pentru un asemenea efort fizic, vocea-i are o anumită exuberanţă, care-i denotă vitalitatea pe care n-a pierdut-o nici acum. El este originar din Buşteni, şi acel loc dominat de un masiv – Caraimanul, de peste 2200 metri altitudine, al cărui vârf poartă şi el o cruce înaltă de 28 de metri. Practic, tot locul stă încremenit sub povara acelei cruci, aşa că e greu de crezut că – deşi profesorul neagă vehement acest lucru – Crucea Piscuiului nu are nici o legătură cu cea de pe Caraiman.
Evident, vorbim de un proiect la o scară mult mai mică – dar asta e dictată de relieful de aici: Piscuiul Ronei are doar circa 430 de metri altitudine (măsurată la nivelul mării, iar dacă e s-o luăm la înălţimea de la bază, nu depăşeşte 200 de metri). Nici “Crucea lui Ivănescu” nu are 28 de metri înălţime, ci “doar” 9.
Doi ani a durat ca ceea ce a luat naştere în mintea profesorului, să fie modelat în realitate. Deşi proiectul a fost coordonat de către profesorul Ivănescu, o contribuiţie importantă având şi colegul său de catedră – profesorul Ioan Ciocan, greul l-au dus elevii. Sute de elevi de liceu, băieţi şi fete. Din 1994 până în 1996, când Crucea Piscuiului a fost sfinţită de către un sobor de preoţi şi chiar de un episcop de Maramureş, sute de copii au parcurs distanţa de câţiva kilometri din oraş, până la Turbuţa – pentru că dinspre acea pantă a avut loc urcarea Crucii pe vârf.

Cimentul pentru fundaţie, furat cu o zi înaintea începerii construcţiei

Crucea a fost construită la Miniera Jibou, pentru că ce-i de acolo aveau materialele necesare, respectiv fier beton, iar când a fost asamblată în forma ei finală, măsura deja peste o tonă greutate. Paralel cu construirea Crucii, profesorul Ivănescu, împreună cu sutele de elevi, construiau lăcaşul monumentului, respectiv o imensă fundaţie din beton, construcţie care, la rândul ei a durat un an şi nu a fost lipsită de peripeţii, unele chiar cu un gust amar. “12 saci de ciment am dus sus, pe culme, iar a doua zi, când am vrut să ne apucăm de treabă, cimentul a dispărut” – reînvie fantomele trecutului profesorul. Ulterior, pentru că bani nu prea mai existau, cimentul a fost completat din diverse donaţii. Dar, cum pentru o fundaţie de ciment e nevoie de nisip, iar pentru fundaţia asta a cam fost nevoie de 2,5 metri cubi de nisip, elevii liceului au făcut nenumărate drumuri de sus-jos şi invers, urcând nisipul pe culme în genţi, sacoşe şi serviete în timp ce fetele, în special, au cărat sute de flacoane de apă din Someş. “5 kilograme de nisip de căciulă aveau norma băieţii şi nu le-a fost uşor – îşi mai reaminteşte profesorul, iar când a venit vremea să urcăm Crucea pe vârf, a durat mai bine de o jumătate de zi; făceam un metru, stăteam, ne odihneam, apoi iar un metru şi tot aşa până sus. Nu a fost uşor”.

Simbol al libertăţii

Totuşi, ce semnifică Crucea respectivă, pentru că, mie personal îmi vine greu să cred că a ajuns acolo ca străjer al virtuţilor jibouanilor. Profesorul Ivănescu ne spune că monumentul respectiv semnifică lupta ţăranilor, atât al celor români, cât şi al celor maghiari, pentru eliberarea de sub jugul iobăgiei. Să fie oare un simbol al libertăţii? Libertate, care după cum ştim, poate fi interpretată în mii de feluri, mai ales după “epoca” de după 89. Cert este, că Piscuiul Ronei, cunoscut şi sub denumirea de {ugluiul Turbuţei – pentru că, privit dinspre Jibou seamănă perfect cu o pălărie conică, dar, mai ales, dar şi sub denumirea de Muntele lui Rakoczi, duce în spate tone de istorie: este locul unde conducătorul kuruţilor – Rakoczi a trecut cu oastea sa culmile, unindu-se cu Pintea Viteazul, în lupta lor de eliberare a Ardealului de sub jugul habsburgic.

Cu privirile mereu spre Piscui

Până nu demult, profesorul Ivănescu putea fi întâlnit, aproape zilnic, făcâdu-şi plimbarea din oraş până la Someş, un traseu de circa 3 kilometri, dus-întors, “ca să mă menţin în formă”, spunea el. Ori, poate ce îi de dor de locurile unde a lăsat o fărâmă din el. Cert este că Crucea Piscuiului se vede chiar si din curtea casei sale. Mai ales în zilele de sărbătoare naţională, 1 Decembrie sau 24 Ianuarie, când elevi, foşti elevi sau pur şi simplu, jibouani, urcă pe culmea Piscuiului, lângă Cruce, şi fac un foc mare, care se vede la zeci de kilometri. Pentru fostul profesor de istorie, care astăzi e un respectat pensionar, asta semnifică că nu a fost uitat nici el, nici efortul elevilor de pe atunci.
Personal, când mă gândesc la imensa cruce, purtată spre vârful Piscului Ronei de către elevii liceului, îmi vin în minte străfulgerări de imagini din filmul “Osânda”, cu regretatul Amza Pellea. Dar, dincolo de ceea ce reprezintă Crucea Piscuiului oficial sau neoficial, ea există. E a noastră (şi la propriu, şi la figurat). Ne identifică ca jibouani.
Deak Zoltan




 
  

4 comentarii

  1. Horea says:

    Piscul Ronei ascunde si “ceva” istorie romana. Cu siguranta acolo exista un turn de supraveghere si inca e vizibil valul cu santul de aparare, dar amenajarea simbolului crestin a distrus o parte din amenajarile antice. Asa e cand fiecare face de capul sau tot felul de gesturi exaltate.

  2. Adrian says:

    mestere scoate terminologia marxista de acolo.. ,,jugul habsburgic,,.

  3. Bujor Bujorel says:

    Crucea de la Pisc Racoti n-a fost niciodata sfintita. Dar nu e niciodata prea tirziu 🙂

  4. air jordan 4 acheter says:

    Buna ziua . impresionant de locuri de muncă . Nu mă așteptam asta. Aceasta este o poveste impresionanta . Multumesc !

Leave a Reply

Your email address will not be published.