În 20 mai se împlinesc 103 ani de când marele patriot, Corneliu Coposu, s-a născut în satul sălăjean Bobota. Dincolo de impecabila statură de om politic și de gazetar, Seniorul era un bun cunoscător al datinilor Bisericii Greco-Catolice. Nu e de mirare, din moment ce provenea dintr-o familie cu șapte generații de preoți, pe linie maternă, și alte trei generații, pe linie paternă.

Corneliu Coposu era, asemenea mentorului său, Iuliu Maniu, un adevărat creștin, care a practicat cu multă dăruire învățăturile bisericii. Rodica Coposu, una dintre surorile Seniorului, a relatat, în cadrul unui interviu acordat cu ocazia centenarului nașterii Seniorului, că doar credința a fost cea care l-a ajutat pe Coposu să reziste tratamentelor la care a fost supus în cei 17 ani de închisoare grea.

Conform relatării acesteia, Corneliu Coposu afirma că: „puterea rugăciunilor mele și ale voastre (n.r. a familiei) m-au ajutat să trec peste acest nenorocit calvar, și credința fermă pe care am avut-o că voi ieși viu din această închisoare”.

Un alt episod menit să descrie apropierea Seniorului de biserică vine de la Rectorul Misiunii Române Unite la Londra, Eduard-William Fărtan, unul dintre cei care au avut marea șansă de a-l cunoaște personal pe liderul țărănist. „ […]Am avut bucuria şi privilegiul să cânt împreună cu el de mai multe ori în biserica Sf. Maria de pe strada Acvila din Bucureşti, la începutul anilor ’90. Venea la biserică în timpul săptămânii sau duminica după slujbă, ca să fie cât se poate de discret… Se cunoştea cu părintele Augustin Ciungan, Vicarul Bucureştilor şi al Vechiului Regat, al cărui ucenic am fost până în ultimele clipe ale sale. Seniorul nu se sfia să vină la strană şi cântam împreună. Biserica, în care eram numai noi şi familia sau colaboratori ai săi, se umplea de o cântare sfântă şi caldă. Avea o voce joasă, lină şi duioasă şi deosebit de precisă. Era desăvârşit cunoscător al cântărilor bisericeşti aşa cum se cântau ele în Ardeal, la Blaj şi peValea Târnavelor. Lucrul nu ar trebui să ne mire, atâta vreme cât era fiu, nepot şi strănepot de preoţi uniţi, atât pe linie paternă, cât şi pe linie maternă […]”, povestește preotul Eduard-William Fărtan. Ziua de 20 mai 1914 ne-a dăruit un model de om, un model de politician, un model de creștin. Să nu lăsăm ca această zi să fie uitată sau necunoscută vreunui român, nu neapărat pentru dimensiunea personalității politice care s-a născut în această zi, ci pentru conduita ireproșabilă a acestui om.

„Cerne, Doamne, liniștea uitării
Peste nesfârșita suferință
Seamănă întinderi de credință
Și sporește roua îndurării
Răsădește, Doamne, dragostea și crinul
În ogorul năpădit de ură
Și așterne peste munți de zgură
Liniștea, iertarea și seninul.”