|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Concertul de pricesne a încălzit sufletele zălăuanilor

Zălăuanii au avut parte, marţi, 26 martie, în cel mai lung şi greu post de peste an, cel al Paştelui, de un veritabil concert de pricesne şi imnuri religioase oferit de Asociația „Inimioare fericite“, în parteneriat cu Mănăstirea ”Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” Bobota.

Pe scena de la Casa Armatei au urcat, pentru trei ore pline de emoţie, interpreţi cunoscuţi: Ana Hossu, Eugenia Corpodeanu, Livia Popa, Ludovica Nistor, Ana si Narcisa Ball, Aurelia Moldovan, Andreea Valean-Indreican, Dan Babici, Ionuț Uivarosi, care au încălzit sufletele celor prezenţi alături de  copii din cadrul asociaţiei „Inimioare fericite“şi de Corul “Predania” al Liceului Ortodox “Sf. Nicolae” Zalău.

La finalul concertului arhim. Mina Pletosu, stareţul Mănăstirii Bobota, a adresat soliştilor cuvinte de apreciere şi a mulţumit publicului pentru prezenţă şi donaţii, aceştia fiind răsplătiţi cu pancove. Banii obținuți din donații vor fi folosiți pentru amenajarea centrului social pentru copii și vârstnici din Bobota.

  • concert_pricesne_zalau__13_
  • concert_pricesne_zalau__1_
  • concert_pricesne_zalau__2_
  • concert_pricesne_zalau__3_
  • concert_pricesne_zalau__4_
  • concert_pricesne_zalau__5_
  • concert_pricesne_zalau__6_
  • concert_pricesne_zalau__7_
  • concert_pricesne_zalau__8_
  • concert_pricesne_zalau__9_
  • concert_pricesne_zalau__10_
  • concert_pricesne_zalau__11_
  • concert_pricesne_zalau__12_
  • concert_pricesne_zalau__14_
  • concert_pricesne_zalau__16_
  • concert_pricesne_zalau__17_
  • concert_pricesne_zalau__18_
  • concert_pricesne_zalau__19_

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*