Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
Directioneaza 2% pentru un altfel de jurnalism. Formularul poate fi descarcat AICI

Cod Galben de ninsoare, lapoviță, ploaie şi polei pentru Sălaj

Meteorologii au emis o atenționare de precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie, polei și intensificări ale vântului începând cu 16 ianuarie, ora 17:00, până în 17 ianuarie, ora 20:00, pentru mai multe judeţe din ţară, printre care şi Sălajul.

Atenţionarea vizează sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei.

Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și local se va depune strat consistent de zăpadă, în seara zilei de marți (16 ianuarie) și în noaptea de marți spre miercuri (16/17 ianuarie) în Carpații Occidentali, în nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, iar în cursul zilei de miercuri (17 ianuarie), mai ales în zona Carpaților Meridionali. Vântul va prezenta intensificări cu precădere în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 70, 80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

În sudul Banatului, apoi și în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei, vor fi precipitații mixte și depuneri de polei.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*