O nouă excursie din cadrul proiectului ,,Circuitul Anotimpurilor”, s-a desfășurat sâmbătă, 13 mai, cu participarea a circa 20 de persoane.
De astă dată Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău le-a propus participanţilor o excursie în împrejurimi, pe traseul Zalău – Moigrad – Borza – Gâlgău Almașului – Var – Creaca – Zalău, cu vizitarea următoarelor obiective turistice: Complexul Arheologic Porolissum, Muzeul Satului Borza, Grădina Zmeilor, atelierul unui meșter popular – împletitor din nuiele, Biserica de lemn ,,Sf. Ierarh Nicolae”.
Fiecare obiectiv turistic a fost prezentat de o persoană din zonă, care îi cunoaște povestea. Astfel, ghidajul în această excursie a fost făcut de: Ioan Bejinariu, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău,Traian Ience, învățător în satul Borza , cel care a înființat Muzeul Satului Borza, Alexandru Moșuț, din Bălan, care le-a povestit legendele de la Grădina Zmeilor, Petru Teglaş din Var, meșter popular – împletitor de nuiele, Daniel Sebastian Blaj, preot paroh al Bisericii din Comuna Creaca, Sălaj.
Acțiunea face parte dintr-un proiect care își propune promovarea Municipiului Zalău ca punct de plecare pe diferite trasee turistice din județ.
niciun comentariu