R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Cercetări magnetometrice şi săpături pentru a scoate la iveală un sit la Bozna

boznaÎn această perioadă, 27- 31 iulie, pe raza localităţii sălăjene Bozna, mai exact pe Dealul Vraniţa, se efectuează cercetări şi săpături în vederea identificării unor ziduri din piatră şi ciment similare celor de la Porolissum.

Astfel, la iniţiativa arheologului American, Eric de Sena, stabilit în Sălaj, o echipă formată din arheologi din România şi SUA, condusă de arheologul Daniel Deac, fac cercetări având ca şi punct de pornire studiile  arheologului amator, Karolyi Torma. Acesta a scris în 1863 o lucrare, în care descria prezenţa la Bozna a unor ziduri din piatră și ciment asemănătoare celor de la Porolissum,  pe Dealul Vranița.

Pentru început, Eric de Sena, specialist în arheologie romană, care lucrează la acest proiect cu colegi de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și de la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca, i-a  propus arheologului clujean Felix Marcu, specialist în cercetare geofizică, să facă o cercetare magnetometrică a sitului. Cercetările magnetometrice, la care au participat, alături de Felix Marcu, George Cupcea (UBB, Cluj)- specialist în cercetare geofizică şi Horațiu Cociș (UBB, Cluj), specialist în GIS au confirmat existenţa unor ziduri pe o suprafață de 1,2 hectare din sit. Înainte de anii 1990, un alt pasionat de arheologie, prof. Valentin Vasiliev a efectuat unele săpături în zonă, însă acesta nu a confirmat existenţa unor ziduri romane, găsind în schimb urmele unui atelier din Epoca de Fier.

Specialiștii cred că vor găsi acolo, pe lângă urme ale Epocii de Fier, şi urmele unui castru roman, de mai mici dimensiuni decât cele de la Porolissum sau Buciumi, care făcea legătura dintre zona de frontieră a Imperiului Roman și celelalte castre din zonă. Suprafaţa pe care se efectuează săpăturile este deocamdată una mică, dar în viitor vor urma şi alte cercetări. În Sălaj, mai multe situri arheologice se află pe Valea Agrijului, precum Buciumi, Românaşi, Tihău, Romita, aşa că Eric de Sena se gândeşte la un proiect mai amplu pe Valea Agrijului.

„În martie anul acesta am creat o asociaţie, Transylvania Alive Association for Cultural Heritage (www.transylvania-alive.org). Aşa cum spune şi numele, scopul este studierea şi promovarea patrimoniului cultural al României, de la preistorie până în timpurile actuale. Pentru că România este atât de mare, ne-am concentrat atenţia pe regiunea de nord-vest. Cu Transylvania Alive putem să organizăm săpături cu colegii din muzeele şi universităţile româneşti. De asemenea, suntem interesaţi de promovarea tuturor siturilor istorice căte turişti. De fapt, unul din proiectele mele este dezvoltarea unei baze de date online cu siturile istorice. Siturile antice sunt incluse şi ele, dar mă bucur mult când cercetez siturile mai moderne, precum bisericile de lemn sau castelele din perioada Austro-Ungară“, spune arheologul Eric de Sena.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *