DONEAZÃ!  Susţine-ne   in promovarea unui altfel de jurnalism
Asociaţia Sălajul pur şi simplu     27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank     |  Contact  |

Cel mai frumos pitic pe care l-am văzut în toată viața mea

Iar a bătut vântul asa de tare noaptea de s-a zguduit sticla geamurilor. În Zalău stăm la etajul 8, dar nu avem parte de rafale din astea. Acum suntem în satul Apfledorf, în Bayern, si tocmai ne-am găsit locuința in care ne vom muta in mai putin de zece zile. Asta pentru că după ce am plecat din România în Germania, apoi am stat câțiva ani în Londra, am revenit un an in Romania, acum am luat-o iar din loc.
Dar nu despre asta am vrut sa va zic, ci despre un pitic. Cel mai frumos pitic pe care l-am văzut vreodată. De câteva zile, de când lacul unde e așezat Apfeldorful s-a făcut de un albastru superb, mă gândesc intr-una la pitic. I-am zis lui Marcell că lacul e de-a dreptul piticesc, dar s-a uitat lung la mine și mi-a răspuns că se întinde pe multi kilometri, deci numai piticesc nu prea e. Mda, nu are cum întelege, ca eu l-am cunoscut pe piticul piticilor în vremuri cu a fost odată, când și eu măsuram vreun metru înălțime doar.
Dar sa explic. Aveam vreo 5-6 ani, eram o fetiță slăbănoagă rău, cu ochi albaștri și cozi lungi, legate mereu cu funde. Pe cat detestam eu fundele astea, pe atât ii plăceau mamei și imi pricopsea capul cu ele in fiecare dimineata. Mai ales când mergeam in vizita mi le atârna la capătul cozilor impletite strâns de ma durea pielea capului. Si le-aveam si in ziua aia când am mers in vizita la familia Avram, ce locuia deasupra Galeriilor. Familia asta cu care ai mei părinți erau colegi de munca la cooperativa Viitorul (producea incăltaminte – pentru cine nu stie) si prieteni de o poveste in afara, ei bine, familia asta avea (si are si acum) un băiat pe care îl cheamă Cristi. Era cu câțiva ani mai mare ca mine si stia sa scuture o lampă din sufrageria lor până în ea se mișca o mie de peștișori argintii, ca intr-un acvariu. Sunt o mie de peștișori acolo! Imi zicea Cristi, iar eu eram fascinată de cat de mult înseamnă o mie, dar și de faptul că a reușit să numere vietățile din sticla. Cred ca eram o pacoste pentru el și ca nu prea știa cum ar putea distra o fetiță sperioasă, de înălțimea unui hârleț, dar se straduia si ii ieșea bine. Într-una din strădaniile astea, a deschis geamul si a trecut afară. Stăteau la etajul unu, asa ca pășind afara pe geam ajunsese fix pe acoperișul Galeriilor. Si cu chiu, cu vai, m-a tras și pe mine. Nu va puteți închipui ce frumos mi s-a parut orasul de sus! Aveam impresia ca s-au deschis niste porti fantastice si ca acum suntem liberi sa zburăm unde vrem. Probabil simtindu-mi incantarea, baiatului de 9-10 ani i-a dat prin cap sa ma uimească si mai mult. – Da’ vrei sa vezi ceva si mai și? Evident ca am dat din cap se sus in jos de mai ca mi se mișcau ochii ca mărgelele. Ne-am strecurat inapoi in casa, trecând pervazul in sens invers. Si-acolo, dând draperia la o parte sa descopere o parte din geam ce dusese ascunsa cu grija, mi-a arătat un desen lipit pe sticla. Era cel mai frumos pitic pe care l-am văzut în toată viața mea. Adica, nu văzusem multi, nu vazusem – cred – niciunul, dar îi stiam din povesti. Aia 7 ai Albei ca zapada, apoi era Statu-Palma-Barba-Cot, apoi Scarpinici, apoi Strajerul Pădurii…dar piticul din desen nu semana cu nici unul din ei. Era albastru tot, avea o căciulă groasă, alba pe cap, si pantaloni albi. Pulover nu avea, nu avea nimic in partea de sus, doar pielea lui albastră, deci mi-am zis instant ca sigur e un pitic al apelor. –Uaaaaa ce pitic de apă frumosssss! am exclamat, cu ochi cat cepele si manutele impreunate de încântare. -Nu-i pitic! E ștrumf! mi-a taiat-o Cristi rapid. -E ștrumf si are un sat intreg de strumfi ca el. -Uaaaaa! am repetat eu automat, e ștrumf si are un sat intreg de ștrumfi ca ellll…. Da’ de ce i-ai colorat fata si pielea albastră? Nu mai bine ii faci pantalonii albastri si pielea alba? -Pfff! Nuuu! Ștrumfii asa sunt ei, albaștri. -Asa, pe de-a-ntregul? -Asa, pe de-a-ntregul!

Foarte ciudat, mi-am zis, cum sărăcie sa fie albaștri de sus pana jos? Cine a mai vazut pitici albaștri? -Auzi, esti sigur ca n-ai greșit? Parca e totusi prea albastru. Ar fi mai drăguț cu pantaloni colorati. Nu poți schimba? -Nttt! Ștrumfii is albaștri, asa-s ei. -Poate a gresit dimineata cand si-a luat pantalonii pe el? -Nttt, e albastru, nu ti-am zis? Si oricum nu pot schimba, ca nu l-am desenat eu. -Dar cine? Aici Cristi mi-a zis numele unui băiat tot de prin Galerii, care se pare ca avea talent la desen si știa face multe si mari minunatii. -Și eu vreau unul! Poate sa deseneze un Ștrumf si pentru mine? -O sa vad, mi-a răspuns Cristi, precizând că nu stiu ce combinatie de baieti făcuseră ei acolo, surprize ori timbre ori o minge dată pentru Ștrumf.
Explicația mi-a intrat pe-o ureche si mi-a iesit in secunda doi pe alta. Tot ce aveam in fata ochilor era cel mai frumos pitic pe care l-am văzut în toată viața mea și el se numea Strumf.
Pe drum către casa, trecând strada către ceas, țopaiam fericita, cu măinile in mâinile părinților mei. -Pffff stiți pe cine-am văzut eu? Pe Ștrumf! -Cine-i Ștrumf? -E cel mai frumos pitic care a fost vreodată, sta intr-un sat unde sunt multi altii ca el și cred ca si-a luat pantalonii pe dos!

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*