|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Cea mai frumoasă declarație de dragoste

Am stat pe gânduri dacă să scriu sau nu despre asta. E o lume în care oamenii strâmbă din nas, atunci când vorbești despre dragoste.  A simți este un defect atât de mare în societatea contemporană, încât dacă scapi cu un simplu ”hă, hă, prostu’…” și nu te și înjură careva, înseamnă că ai scăpat ușor. Însă, pe de altă parte, gura lumii e doar un ecou al superficialității și nimicniciei majorității celor care au rădăcini comune în ceea ce se cheamă rasă umană, așa că e o pierdere de timp să o bagi în seamă.

Am stat pe gânduri dacă să scriu sau nu despre asta. Apoi mi-am adus aminte că i-am spus Oanei: ”Știi, o să scriu despre tine”. Și, mai ales, mi-am adus aminte de reacția ei.

Ne-am întâlnit în urmă cu vreo două luni, la Valcău de Jos, la un eveniment legat de tradiții, și a fost, timp de câteva ore, tot pe lângă mine, vorbindu-mi, cântându-mi, ținându-mă de mână. Acum câteva zile, ne-am reîntâlnit, la Preoteasa, acolo unde a avut și ea un moment artistic.

Am văzut-o, la marginea scenei… De fapt, prima oară i-am văzut mâinile ținute în formă de inimă, apoi i-am văzut privirea și mâinile pe care și le flutura în aer, un ”mă vezi, sunt aici, sunt aici” al gesturilor nu doar ale ființei. Toată numai un zâmbet, atât de sincer cum numai cei curați sufletește pot să aibă.

Ne-am întâlnit lângă scenă: eu, Oana și Felicia, mama Oanei (ce fericită trebuie să fii să ai asemenea copii!). N-am apucat nici măcar să salut, pentru că Oana m-a luat în brațe și m-a strâns cât putea ea de tare, lipită strâns de mine. Apoi și-a ridicat privirea, ținându-mă la fel de strâns, spunându-mi nu doar cu cuvintele, ci mai ales cu privirea ei limpede și curată: ”Știu că știi că știu că știi că știu că știi…”. Și-a pus căpșorul aproape de pieptul meu (atât cât poate să-și pună o fetiță de 8, 9 ani), și mi-a spus: ”Știi, pot să aud cum îți bate inima…”.

Am rămas fără cuvinte, cu emoțiile luându-mă pe sus, apoi dând cu mine de toate cerurile, și tot ce-am putut face a fost să o mângâi ușor, și să o strâng, și eu, în brațe.

Ne-am uitat, și eu și Felicia, mama Oanei, unul la altul, tăcuți. Ce-am mai fi putut să spunem? În amalgamul de emoții nu mai era loc de cuvinte.

”Te iubesc, Călin! Spune-mi și tu… așa-i că poți să-mi spui?”, mi-a spus Oana, privindu-mă cu ochii ei mari și limpezi, deschizându-și larg ferestrele sufletului.

Și atunci și acolo, copleșit de emoții, am avut parte de cea mai frumoasă declarație de dragoste. Și nu neapărat cuvintele, ci ceea ce privirea poate să spună mai mult decât orice altceva. Mai ales atunci când privirea strălucește în ochii larg deschiși, prin care poți să pătrunzi atât de ușor în suflet.

Cât durează dragostea? Atât cât e să fie. Atât timp cât focul interior care îți aprinde emoțiile dogorește de la sine. Și asta e tot ce contează.

Mi-am dat seama, atunci când am plecat de la Preoteasa și m-am despărțit de Oana, că oamenii uită să iubească foarte repede. Oadtă ce devin ”oameni mari” (iar asta se întâmplă mult prea repede), rațiunea, jocul de-a cuvintele, iau locul sentimentelor dintr-un pragmatism personal care primează în fața sufletului. Poate că e și din cauză că, într-o lume rece și egoistă, într-o lume în care a face rău (orice ar însemna acel rău) face parte din natura umană, pragmatismul ăsta social poate fi folosit ca un fel de scut. Oricum ar fi, însă, rațiunea nu are ce căuta atunci când e vorba despre sentimente. Dragostea e, în primul rând, sinceră, necosmetizată și necondiționată.

Oamenii renunță mult prea repede la emoții, la a-și da frâu liber simțirii, și devin, astfel, captivi într-o cușcă pe care ei înșiși și-o construiesc.

Lângă scenă, în văzul lumii, ținându-mă strâns în brațe, Oana mi-a arătat că omenirea mai are o șansă. Pentru că există (mai există, încă, chiar dacă aplicațiile au ajuns să înlocuiască până și simțirea) partea asta care îl face pe om să fie frumos: dragostea. Și nu contează cât durează. Poate să fie chiar și pentru o lună, o săptămână, o zi, o oră, câteva minute… Important e să o lași să fie.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*