|  Contact  |     Susţine-ne! - DONEAZÃ!    

Cavalerii fructelor de cireș în Bădăcin, Casa lui Iuliu Maniu

Așa mic cum e, cu nici 300 de case, înconjurat de dealuri, cumva ascuns, ca ceva de mare preț, printre coline, Bădăcinul e cunoscut pentru multe, dar către sfârșitul primăverii e căutat pentru pomii încărcați cu cireșe, și cine din Sălaj nu știe de cireșele de Bădăcin. Așa că atunci când am primit invitația de a merge la cireșe, la Marius, în Bădăcin, ochii ne-au sticlit ca lui Nică înainte de a merge la furat de cireșe, cu atât mai mult cu cât prețul unui kilogram de cireșe era cât de bine peste 20 de lei, așa că o parte din noi nici măcar nu apucaserăm încă să gustăm cireșele anul ăsta. Așa că, da, la pofta ce o aveam în noi și gândul care nu ne dădea pace: „că o sa mâncăm până nu o să mai putem, ne-am simțit ca și cum am merge la furat de cireșe, chiar dacă omul și de acum prietenul nostru, ne aștepta cu poarta grădinii larg deschisă și cu gălețile și scările gata pregătite. Și dacă ne-ar fi auzit cineva cum pofteam, cu voce tare, în timp ce năvăleam în livada lui Marius, oprindu-ne, mai întâi, printre  rândurile de căpșuni, la degustat, ar fi zis că suntem ceata lui pițigoi, cei șapte cireșari doar că în loc de Tic, Dan, Victor, Ursu, Lucia, Maria și Ionel eram Steji, Cristina, Liviu, Crina, Jack, Florina, Gina și lipsea Călin. Și fiecare avea ceva de zis, de apreciat, de întrebat, de strigat, de observat, așa că dintr-o dată lângă casa liniștită, ca o zi de duminică, a lui Marius s-a iscat o hărmălaie plină de bucurie încât gazda noastră nici nu se mai auzea de gurile noastre: „Vaaai, da, ce frumos e la tine, aici, zici că-i raiul pe pământ. Da, păi așa și e la noi, ca vorba aia: când îi vreme rea îi bai, când e vreme bună-i rai. Mmmm, da aveți și căpșuni?! Da, ce buni îs. Ce grozave îs cireșele astea, comoară în copaci, 50 de lei perechea. Ne îmbogățim, de le vindem. Ce i-ar fi plăcut și lui Călin. Ce păcat că nu a putut fi și el aici. Mâncați cât puteți, plata se face la plecare. Mută scara mai încoace, că aici sunt mai coapte. Dați-mi careva și mie o găleată, că nu mai am unde să le pun. Mi-am pătat tricoul dar ce mai contează, oricum a costat mai puțin decât cireșele astea. Nu am mai mâncat cireșe, direct din pom, de zeci de ani, și pentru mine liliacul, cireșele și zmeura înseamnă casa bunicilor și nostalgia copilăriei. Sunt acel ceva care mă trimit înapoi în timp.“ Și în gălăgia generală, vocea lui Marius care zicea că el a altoit o parte din cireși, abia se mai auzea.

 

Dincolo de umbra pomilor încărcați cu cireșe coapte, erau dealurile, dealurile Bădăcinului și Dealul Țarinei, acolo unde este și conacul lui Maniu și unde am poposit și o parte din noi înainte de a da iama în grădina lui Marius. Și pentru că Crina, Jack și Florina nu mai vizitaseră Casa Maniu niciodată și o știau doar din fotografiile și materialele noastre pe care le scriam și publicam în vederea mediatizării campaniei „Salvaţi istoria naţională, salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”, am putut vedea cum e percepută casa de cei care urmăresc campania online. „Oh, da ce mare e! Noi credeam că e mult mai mică, ca și căsuțele alea tradiționale cu o singură încăpere. Și ce mult lemn și material de construcție a intrat aici. Acum chiar înțelegem de ce totul a costat cât a costat. Din fotografii chiar nu ai cum să-ți dai seama de dimensiunile ei și nici de lucrările care au fost nevoie să se facă aici. Și ce frumos arată terasa. Acum totul capătă sens.“ Și dacă ei, prietenii noștri au făcut genul ăsta de remarci, nu putem decât să-i înțelegem pe toți cei care de trei ani încoace mai cârcotesc când e vorba de suma de bani care s-a investit acolo, bani ce au venit timp de trei ani din donații, donații făcute de oameni simpli de peste tot din țară și străinătate. Campania a fost inițiată de publicația Sălajul pur și simplu în 2015, atunci când totul părea fără nicio speranță, deși părintele Cristian Borz se chinuia deja de 15 ani să nu o lase să cadă. Autoritățile, cu foarte puține excepții, s-au implicat prea puțin, ajutorul nesperat și atât de necesar pentru amenajarea interioară și redarea acesteia românilor în anul centenar, venind din partea Primăriei Oradea.

La Dealul Ţarinei din Bădăcin “… daruri îmbelşugate ale naturii alternează norocos cu hărnicia … o grădină fermecată cu mari teritorii de pomi roditori şi podgorii extinse, cu belşug de lanuri, grupuri de flori alese, cu o bogată variaţie de culori şi miresme, arbuste şi tufe decorative, cu adieri îmbălsămate de mireasma brazilor trufaşi, cu tainicele şoapte ale plopilor … şi toate, toate produsul muncii devotate cultului naturii”, astfel caracteriza acest loc scriitoarea Elena dr. Aciu n. Fabian, în monografia Clarei Maniu.

Iuliu Maniu iubea foarte mult casa din Dealul Ţarinei, nu pentru “veniturile” lui de acolo ci pentru că era legat sufleteşte de locurile, de oamenii pe care îi avea acolo, cei vii şi cei ce s-au dus, “La Bădăcin, spunea el, parcă şi aerul este mai proaspăt. În liniştea grădinii lui uit greutăţile zilnice, pentru că aici sunt cu adevărat acasă.”

Lui Maniu îi plăcea să facă excursii lungi, nu era o problemă să meargă peste Măgură la Dealul Corbului sau la Vereşed, la Hărăşti. Să urce Dealul Ţarinei, să treacă la Ierdănele şoseaua, să păşească dealungul coamei Cornetului, să coboare în Valea Breabănului, să urce dealul Roşiilor şi să ajungă la via din Vereşed. Mergea adesea până la “Ogradă”, grădina din sat, unde odinioară a fost casa străbunilor săi. Bucuros mergea pe jos la Şimleu şi tot pe jos se întorcea urcând sprinten Dealul Corbului. Urca coasta Dealului Ţarinei până deasupra viei, în partea de sus a viei era un stejar mândru, cu o băncuţă sub el, de acolo putea să vadă casa, satul, Munţii Meseşului.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*