Jibouanii vor avea parte, sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de un concert de cântece de iarnă, colinde și muzică folk. Cu această ocazie vor urca pe scenă Magda Puskas, un nume cu o puternică ampren...
Joi, 7 decembrie, de la ora 10:00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Sălaj, din municipiul Zalău, str. Corneliu Coposu nr.3, va avea loc o nouă întâlnire cu contribuabilii. Cu această ocazie, reprezentanţii AJFP Sălaj...
În fiecare an, în 5 decembrie, se sărbătoreşte „Ziua Internaţională a Voluntariatului”, zi în care voluntarii înscrişi în programul ”Salvator din Pasiune”, derulat de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, desf...
Patinoarul din Zalău, de lângă Sala Sporturilor, îşi redeschide porţile, în acest an, miercuri, 6 decembrie, chiar de Sf. Nicolae, când intrarea va fi liberă pentru amatorii sportului pe gheaţă. În celelalte zile, tariful unei ore petrec...
Căminul Cultural Chieșd va găzdui miercuri, 13 decembrie 2017, de la ora 16:00, concertul „Colind din suflet, pentru suflet”. Evenimentul este organizat de Biblioteca Publică Chieșd, Căminul Cultural Chieșd, în parteneriat cu Primari...
Muzeul de Artă Zalău va găzdui vineri, 8 decembrie, de la ora 13:00, vernisajul expoziţiei Arhitectura tradiţională pe Valea Someşului, urmat de o masă rotundă, cu începere de la ora 13:30, cu tema „Trecut şi prezent în arhitectură, ha...
Grădina Botanică „Vasile Fati“ Jibou va fi marţi, 5 decembrie, cu începere de la ora 16:30, gazda unui târg de produse tradiţionale, printre care se vor număra şi produse realizate de Centrul de Cercetări Biologice Jibou. Evenimentul va...
Șimleuanii sunt invitați, alături de cei mici, să petreacă duminică, 3 decembrie 2017, de la ora 14:00, o după masă împreună, la Biserica cu hramul Sf. Mucenic Gheorghe. Cu această ocazie, cei prezenți vor putea lua parte la concertul ...
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Andrei în fiecare an pe 30 noiembrie. Acesta este considerat și ocrotitorul României. Andrei s-a născut la Betsaida, un mic orașel de pe malul lacului Ghenizaret. Fiu al lui Iona, care ...
În cadrul adunării festive dedicată Zilei Naţionale a României, care a avut loc la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, au fost avansaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, începând cu data de 1...
Sălăjenii vor avea ocazia să-i urmăreaască, din nou, pe actorii Teatrului “Regina Maria” din Oradea, care vor aduce pe scena Zalău piesa de teatru “Profu` de franceză”, luni, 11 decembrie 2017, ora 18.00, în sala de spectacole a Casei...
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită la Şimleu Silvaniei vineri, 1 Decembrie 2017, cu începere de la ora 10:00, la troiţa din faţa bisericii Ordodoxe nr. 1, în organizarea Primăriei şi a Consiliului Local Şimleu Silvaniei. Act...