Cine a zis că esenţele tari se ţin în sticluţe mici cunoscuse probabil o Cătălină. Aşa cum am avut eu norocul să cunosc, o Cătălina decupată parcă din cartea cu poveşti, o fată frumoasă, cu zâmbet larg, un om cu un suflet gata să cuprindă în el văzduhurile. Pentru că, vedeţi, Cătălina din povestea noastră de astăzi a lăsat Zalăul natal, a lăsat Clujul unde şi-a petrecut anii studenţiei şi a mers la capăt de lume pentru a-şi urma visul şi a cuceri văzduhurile. Dorinţa de a fi însoţitor de zbor a devenit realitate pentru ea în urmă cu circa 2 ani, iar răbdarea şi profesionalismul i-au adus în scurt timp şi promovarea în postura de leader de echipaj de stewardese. Greu a fost nu doar să se adapteze la o cultură total nouă şi diferită – în Arabia Saudtă – ci faptul că nu mai putea lua telefonul şi suna acasă când dorul de părinţi şi de cei dragi dădea târcoale sufletului. A trebuit să-i facă faţă, să se descurce cum a putut şi a ştiut mai bine, dar – după cum zice ea – a  învăţat că viaţa pe care o are depinde numai de cum alege ea să fie. Şi a reuşit: se bucură de fiecare decolare şi aterizare, răsărit şi apus, munţi şi mări peste care trece.

Doamnelor, domnilor, o fată de poveste: Cătălina Briscan.

Reporter: Lucrezi de ceva vreme peste hotare, iar mutatul de pe un continent pe altul pare să fie un lucru obişnuit pentru tine, un împachtetat de bagaje, un zbor de avion şi o aterizare în siguranţă. Însă în spatele acestui paravan stă mult mai mult. Care este adevarata poveste, cum e să o iei de la capăt, de fiecare dată pe meleag străin?

Cătălina Briscan: În luna octombrie se vor împlini 2 ani de când sunt în Arabia Saudită, iar începutul cred că a fost la fel de greu ca pentru oricine care şi-a luat rămas bun de la familie, prieteni şi viaţa avută în ţară. Ţin minte că înainte de plecare eram entuziasmată de noul job şi curioasă, dar pe de altă parte eram extrem de îngrozită să încep totul de la zero, înt-o lume care îmi era total străină şi în care mă duceam singură.

Rep.: Ce anume te-a determinat să pleci, după facultatea urmată în Cluj şi după ce deja aveai un job în acest oraş?

C.B.: Principalul motiv a fost jobul pe care urma să îl am. În România abia îndrăzneam să visez la el, din cauză că nu îmi permiteam să plătesc un training pentru stewardeze, iar la companiile care recrutau şi fără training, nu îndeplineam condiţiile – înălţimea era problema mea (râde). Mi-am urmat aşadar visul, chiar dacă a fost nevoie să mă duc până în celălalt capăt de lume.

Dorul face parte din viaţa mea, dar nu trebuie să îmi afecteze judecata

Rep.: Cum a fost acomodarea într-o ţară arabă, cu o cultură nouă, în mijlocul unui popor aflat în alt colţ de mapamond?

C.B.: Nu ştiu exact cât timp mi-a luat să mă acomodez cu noua cultură sau cu noua lume pe care am ajuns să o cunosc, dar chiar dacă era total diferită de ceea ce am trăit eu, ştiam că trebuie să o fac ca să pot trăi acolo şi până la urmă am văzut că se poate.

Rep.: Cât de mult te-a încercat dorul de casă, de familie, în primele luni după mutare?

C.B.: Dorul mă încearcă şi acum şi cred că oricâte ţări am schimba, dorul de casă şi de cei dragi va fi mereu prezent în noi. În primele luni a fost mai greu, pentru că era prima dată când m-am mutat într-o altă ţară. Nu mai puteam merge acasă în fiecare week-end, aşa cum făceam când eram în facultate sau de sărbători, de la care nu lipseam niciodată. Vorbeam cu familia doar pe Skype şi nu era niciodată îndeajuns, dar m-au susţinut enorm şi cu ajutorul lor am învăţat că dorul va face parte din viaţa mea, dar că nu trebuie să îl las să îmi afecteze judecata. Până la urmă, cu cât e mai mare dorul, cu atât mai dulce e reîntâlnirea.

Rep.: Care a fost cea mai mare provocare întâmpinată?

CB.: Încă mai cred că provocarea majoră a fost să decid să plec de acasă într-o lume nouă şi atât de departe chiar dacă aveam doar 23 de ani şi eram singură. Ştiam că dacă era să am nevoie de ajutor, nu mai puteam lua telefonul şi suna, ci aveam să mă descurc cum puteam şi stiam eu mai bine.

Rep.: În afara sutelor de ore de zbor, ce are în plus Cătălina de acum  faţă de momentul în care a plecat din România?

C.B.: Am mai crescut şi am învăţat să fiu independentă, mai responsabilă,să accept şi să convieţuiesc cu diferite naţionalităţi, obiceiuri şi am mai învăţat că viaţa pe care o am depinde numai de cum aleg eu să fie.

Îţi primeşti răsplata în mulţumirile şi zâmbetele pasagerilor

Rep.: Ce este fantastic când lucrezi zilnic la înălţime?

C.B.: E fantastic faptul că nu te plictiseşti. Deocamdată mă bucur de fiecare decolare şi aterizare, răsărit şi apus, munţi şi mări peste care trecem. Da, munca este adesea grea şi uneori oboseala ne copleşeşte, dar îţi primeşti răsplata în mulţumirile şi zâmbetele pasagerilor sau a aprecierilor din partea companiei.

Rep.: Ai fost recent promovată în postul de leader de echipaj. Ce anume înseamnă în plus faţă de ce făceai înainte?

C.B.: Am fost avansată de la însoţitoare de zbor la leader de echipaj – lead flight attendant, iar acum sunt responsabilă pentru întreaga cabină, nu mai am doar aria mea, de întregul echipaj, de pasageri şi de întocmirea zilnică a rapoartelor de zbor pe care le-am operat. Într-un cuvânt, eu sunt responsabilă de cum vor decurge zborurile mele. Nu putem alege destinaţiile, dar putem alege cum va fi zborul către ele, iar eu încerc pe cât posibil să îl fac cât mai placut atât pentru pasageri, cât şi pentru echipajul cu care operez.

Rep: Cum ţii legătura cu familia, cu cei rămaşi acasă? Mai apucaţi să vă vedeţi?

C.B.: Ţinem legătura cu ajutorul Skype-ului sau a aplicaţiilor de pe telefon şi vorbim cât putem de des, chiar dacă uneori pare greu din cauza programelor de muncă sau a orelor decalate. Cât despre vacanţă, îmi e împărţită între părinţii şi fratele meu rămaşi în România şi sora mea care locuieşte în Paris. Încerc cât mai mult posibil să nu lipsesc din viaţa lor, pentru că ştiu prea bine căi îmi lipsesc enorm.

Interesante îmi par căsătoriile aranjate

Rep.: Aterizând pe un tărâm şi făcând cu mâna unui altul, ai întâlnit vreun om care să îţi meargă din prima la suflet, care să te mişte cu felul lui de a fi, cu o idee, cu vreun gest spontan?

C.B.: Oameni frumoşi am întâlnit peste tot, de la ground staff din diferite aeroporturi sau echipaj de la alte companii până la pasageri care au fost pentru prima data cu avionul. Un lucru pe care l-am remarcat cel mai des e că nu contează de unde eşti, atâta timp cât vorbeşti politicos şi arăţi şi un mic zâmbet pe faţă, oamenii îţi vor răspunde şi se vor comporta la fel.

Rep.: Ce tradiţie ori obicei local te-a surprins pe de-a-ntregul şi unde l-ai descoperit?

C.B.: Sinceră să fiu, la început toate m-au surprins (râde), dar cred că cel mai interesante îmi par căsătoriile aranjate. Deşi azi nu se mai practică aşa mult, am observat la cuplurile mai în vârstă că, deşi partenerii lor au fost aleşi de către altcineva, ei îşi purtau dragostea şi grija peste ani.

Rep.: Ce faci În timpul liber?

C.B.: În ziua de odihnă prefer să dorm, căci de obicei se acumulează multă oboseală după o săptămână de zboruri zilnice. Când am zilele libere, acestea sunt patru consecutive, prefer să ies din ţară să mă relaxez sau să văd o nouă destinaţie.

Rep.: Care este cea mai mare bucurie când cunoşti alt popor şi trăieşti în mijlocul lui?

C.B.:  Aş spune faptul că am parte de noi experienţe, că testez lucruri noi, cunosc oameni noi şi le învăţ cultura, iar timp ca să le văd pe toate, niciodată nu e suficient.

Rep.: Între o ţară şi alta, care e lucrul păstrat permanent în bagaj, care nu e niciodată uitat, pentru că îţi aminteşte de un anumit loc, de un moment special, prins între „Mereu” şi „A fost candva?”.

C.B.: În bagaj am cele necesare, de la uniformă până la licenţe de zbor pe care trebuie să le am tot timpul la mine, dar înafaraă de acestea port cu mine lucruri care îmi amintesc de cei dragi, cum ar fi un lănţişor, o brăţară pe care o ascund sub manecă sau un mic ineluş.

Rep.: Citisem undeva că, demult, marinarii îşi urau la început de călătorie „Vânt la pupa!”. Ce îşi urează la început de zbor cei porniţi să cucerească văzduhurile?

C.B.: Noi ne urăm zboruri line între românce sau safe flights cu restul colegilor. Toţi ne dorim să nu avem parte de incidente sau accidente la bord, urgenţe medicale sau vreme capricioasă. Chiar dacă nu am probleme cu turbulenţele, câteodată prefer să nu le simt deloc, în special după o masă copioasă (râde).