Caravana Poveștilor de la Biblioteca Metropolitană București va poposi miercuri, 26 octombrie, în localitățile sălăjene Dobrin, Cehu Silvaniei și Someș-Odorhei, iar din program nu vor lipsi activități ca board games, teatru de păpuși, jocuri, desen și lectură. În localitatea Dobrin, Caravana Poveștilor va fi prezentă la Bibliotecă, în intervalul 9.00-10.30, în Cehu-Silvaniei vor desfășura activități în Parcul Central, între orele 11.00-12.00, iar în Someș-Odorhei va poposi în intervalul 12.30-13.30, la Biblioteca din localitate. Activitatea face parte din programul Conferinței Naționale „Atracție prin inovație”, care are loc în perioada 26-28 octombrie, la Zalău.
niciun comentariu