Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Cândva una dintre cele mai puternice cetăți medievale din Transilvania, Cetatea Almașului domină istoria locului în care a fost ridicată

Doar turnul a mai rămas în picioare, atât cât a rămas, din cândva puternica cetate transilvăneană, ca și cum ar fi singurul dinte rămas în gura de-acum știrbă a istoriei medievale a locurilor ăstora. Iar turnul ăsta se vede de departe, ca și cum ar vrea să mai păstreze amintirea vremurilor de odinioară, atunci când zidurile groase ale cetății au fost așezate acolo, pe deal, ca un fel de declarație: ”sîntem puternici, nimeni nu ne poate clinti din loc!”. Și, în vremurile acelea ale Evului Mediu, Cetatea Almașului, tocmai pentru că era puternică, a fost în mijlocul evenimentelor, atrăgând, ca un magnet, oștile celor care au încercat să o cucerească.

Turnul… Nu ai cum să nu-l observi atunci când, odată ieșit din Zimbor, o iei către Huedin. Ți se așază în privire ca și cum ar vrea să-ți spună despre măreția pe care a cunoscut-o, despre oamenii care l-au construit, despre luptele la care a fost martor tăcut, dominând înălțimile zonei deluroase din zona Almașului.  Turnul… e ca un narator tăcut al istoriei, iar tăcerea asta ca să o poți asculta trebuie neapărat să urci pantele abrupte alea dealului unde a fost construită cetatea, să te oprești lângă zid și să încerci să deslușești capitolele narațiunii ăsteia ciudat-tăcute ale istoriei impregnată în zidurile groase de doi metri ale turnului cetății.

Din Almașu, la stânga, cum o iei către Petrinzel

drumul te duce către cetate fără a avea nevoie de indicatoare, e de ajuns semnul pus acolo de istorie, adică turnul pe care l-ai văzut încă de departe. Vara, când drumul care urcă către pădure e uscat, accesul se poate face ușor cu mașina, iarna, însă, când e plin de noroi, mai ales dacă ai cauciucuri care doar își mai aduc aminte de striații – chestiile ăstea care fac diferența atunci când vine vorba de aderență pe teren noroios, e altă treabă. Oricum, am urcat cu mașina doar câteva zeci de metri, apoi am oprit-o, culmea, unde era mai mare noroiul, dar nu pentru că nu am mai fi putut urca, însă de ce ai urca chiar până la pădure cu mașina, când o plimbare până acolo e atât de plăcută? Mai ales că gresiile care mărginesc drumul aflat chiar sub cetate sînt, și ele, spectaculoase, iar mașina nu are ce căuta acolo.

Am lăsat SPS-mobilul la margine de drum, într-o rână, oarecum,cu roțile arătând ca niște bulgări mari de noroi, și ne-am îndreptat către pădure, de unde, parcă plutind deasupra pădurii, turnul se face, cu fiecare pas, tot mai mare. Și nu doar turnul, chiar și dealul, care de departe nu pare cine știe ce, impresia fiind că e un fel de hop în mijlocul unei pășuni plane, se dovedește a fi mult mai înalt decât ți-ai imaginat. Și asta chiar dacă acum vreo zece ani am mai fost acolo, e drept, pe fugă, mai mult, totuși, pantele abrupte, dar nu foarte lungi, ale dealului pe care a fost construită cetatea au fost un fel de ”Hei, dar de când e dealul ăsta așa de mare, că de departe pare mult mai mic? Și-apoi, doar nu a crescut de când am fost aici în urmă cu vreo zece ani?”.

Scurtă lecție de istorie

Cetatea Almașului, una dintre cele mai vechi și mai puternice cetăți medievale din Transilvania (acum monument istoric de importanţă naţională, consemnat în lista monumentelor istorice), a fost construită în secolul al XIII-lea, undeva prin anii 1247-1278, de către, se presupune, Dezso, fiul voievodului Transilvaniei Gyork, aparţinătorul unei ramuri a familiei Borşa.

Cetatea este amintită prima dată în anul 1370, când regele Ludovic cel Mare o donează magistrului Bebek Gyorgy şi fiilor acestuia Imre şi Detre, respectiv nepoţilor Gyorgy, Laszlo şi Ferenc.

De-a lungul timpului, în secolele XV și XVI, a fost asediată de armata austriacă, incendiată, zidurile fiind dărâmate în timpul luptelor dintre Principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, şi generalul Basta, care a asediat cetatea și a oferit apărătorilor ei libertatea în schimbul predării cetății, dar soldații lui Basta au măcelărit în cele din urmă locuitorii cetății și au distrus parte din cetate.

A fost refăcută de nobilul Istvan Csaki, în 1627, apoi, în anul 1658, cetatea a suferit ultimul mare asediu și a fost ocupată de tătarii care veneau din direcția Clujului și mergeau spre Poarta Meseșană. Asediatorii au înrobit localnicii și au incendiat cetatea, care a rămas în ruină în urma asediului.

Acuma, ce a mai rămas din cetate, turnul, e din nou sub asediul, cel al vegetației care a crescut de jur-împrejurul zidurilor, iar lipsa îngrijilor de specialitate, ori, cel puțin, a curățării zonei de vegetația abundentă, există riscul ca și ceea ce a mai rămas în picioare să devină, la fel ca restul cetății (iar asta, din păcate, e o situație întâlnită la toate cetățile din Sălaj, și nu numai), ruine, o simplă amintire. Poate nici atât.

Turnul cetății

e impresionant, iar atunci când ești lângă el, privind în sus, încercând să-l cuprinzi cu privirea, măreția construcției de odinioară e evidentă, mai ales că zidurile groase de doi metri par niște stânci, și nu poți doar să privești zidurile ăstea înalte fără să caști ochii mari: ”oare cum au reușit oamenii, atunci, să construiască așa ceva?”. Și e ușor să-ți lași imaginația să întregească tabloul acela al istoriei și să te pui în locul celui care stătea de veghe la etajul patru al turnului, privind la lumea aflată jos, foarte jos, sub el. Chiar, oare cum urcau oamenii, atunci, etajele ăstea, care era calea de acces, erau ceva scări, cum ajungeau ei sus, pe metereze? Iar tunelul acela pe unde, probabil, își trăgeau cu sforile proviziile, e cu atât mai mult mai intrigant.

Cele patru etaje ale turnului se pot distinge destul de ușor, locul unde au fost bârnele sînt evidente, iar ferestrele așezate din loc în loc îți stârnesc curiozitatea. Poate de asta, ori poate doar dintr-un impuls de teribilist de doi bani, fereastra de la primul etaj e ”împodobită” cu niscaiva inscripții ale celor care s-au încumetat să urce până acolo. E drept, acum zece ani am urcat și eu acolo, să văd cum se vede de sus, dar atât, am lăsat locul așa cum l-am găsit. Unii, însă, nu se mulțumesc cu atât și simt nevoia să lase urme, de fapt nu urme, ci mizerie, pentru că inscripțiile ăstea asta sînt – mizerie. Însă, e de mirare? Lipsa de respect pentru orice și pentru oricine e, acum, în zilele ăstea, o virtute.

M-am învârtit în jurul turnului, redescoperindu-l, găsindu-l parcă mai mare, mai înalt decât țineam minte, și o parte din mine se întreba ”cum de nu își dau seama cei care se ocupă de promovarea județului că locul ăsta încărcat de istorie, cetatea asta superbă, ar putea fi un punct de atracție turistică major?”. Pe de altă parte, văzând ce se întâmplă cu ”turismul deșănțat”, orice punct turistic devenind loc de joacă și de chefuri în aer liber, parcă nici nu mi-aș dori asta. Totuși, cetatea asta nu are voie să fie lăsată de izbeliște. E istorie. Istoria noastră.

E impresionant turnul, așa că mi-a fost greu să mă decid care dintre fotografiile făcute ar putea să-l arate cât mai mult, să-l întregească, oarecum. Răspunsul l-am aflat pe culmea celuilalt deal, când, printre crengile copacilor, turnul mi-a făcut semn: ”asta e imaginea pe care o cauți!”.

Acuma, cetatea în sine e de ajuns să vrei să megi acolo, însă natura, pădurea care adăpostește turnul cetății mai are ceva de oferit:

Valea cu trovanți verzi

Am coborât de pe culmea dealului pe înserate, grăbind pașii, și nu din cauza înserării, ci pentru că, de sus, privind printre crengile copacilor, chiar aproape de liziera pădurii, niște mogâldețe verzi ne-au atras atenția. Trovanții verzi ai pădurii, fiecare având o formă aparte, fac din micuța vale unde stau ca la habă un loc de poveste. E drept, imaginația are rolul ei aici, însă locul acela chiar are farmecul lui, care, deși tocmai ce ai fost la cetate, și crezi că nu mai are cum să te încânte ceva la fel de mult ca și turnul cetății, te face să te întrebi: a cui operă e mai frumoasă, cea a omului  – cetatea, ori cea a naturii – trovanții ăștia verzi? Nu ne-am răspuns la întrebare, pentru că frunmosul e frumos oricine sau orice ar crea acel frumos. Plus că formele acelea acoperite de verde, înfățișând tot felul de animale și ființe misterioase, ba chiar mistice, au dat la o parte întrebările și ne-au îndreptat atenția când spre un trovant, când spre altul: ”uite un cap de șarpe, uite-l pe Kermit, broscoiul din păpușile Muppets, fii atent ce dragon e ăla!, ăstea ce-s, altare ale unor vrăjitori ori sînt niște ciuperci uriașe?”

 

Seara a venit mai repede decât am fi vrut, și ne-a prins învârtindu-ne printre trovanții verzi, care deveneau, în lumina serii, și mai verzi, ca și cum ar, odată cu lăsarea întunericului, s-ar trezi la viață. Un loc fumos, un bonus oferit de pădurea dealului unde, acum multe sute de ani, a fost construită una din cele mai puternice cetăți medievale ale Transilvaniei – Cetatea Almașului.

Zidurile cetății nu mai sînt. Turnul, însă, e încă acolo, stând mărturie a istoriei părții ăsteia de lume. Și e atât de înalt, atunci când ajungi lângă el, și are atât de multă măreție în pereții aceia groși de doi metri, în ferestrele lui care doar punctează drumul către înalt, încât îți dorești să rămână acolo, să se poată minuna de măreția lui și ceilalți care vor vrea să vină aici, în Sălaj.

  • cetatea_almasu_salaj__35_
  • cetatea_almasu_salaj__9_
  • cetatea_almasu_salaj__15_
  • cetatea_almasu_salaj__4_
  • cetatea_almasu_salaj__25_
  • cetatea_almasu_salaj__22_
  • cetatea_almasu_salaj__31_
  • cetatea_almasu_salaj__43_
  • cetatea_almasu_salaj__38_
  • cetatea_almasu_salaj__44_
  • cetatea_almasu_salaj__27_
  • cetatea_almasu_salaj__1_
  • cetatea_almasu_salaj__2_
  • cetatea_almasu_salaj__3_
  • cetatea_almasu_salaj__5_
  • cetatea_almasu_salaj__7_
  • cetatea_almasu_salaj__8_
  • cetatea_almasu_salaj__10_
  • cetatea_almasu_salaj__11_
  • cetatea_almasu_salaj__12_
  • cetatea_almasu_salaj__13_
  • cetatea_almasu_salaj__14_
  • cetatea_almasu_salaj__16_
  • cetatea_almasu_salaj__17_
  • cetatea_almasu_salaj__18_
  • cetatea_almasu_salaj__19_
  • cetatea_almasu_salaj__20_
  • cetatea_almasu_salaj__21_
  • cetatea_almasu_salaj__23_
  • cetatea_almasu_salaj__24_
  • cetatea_almasu_salaj__26_
  • cetatea_almasu_salaj__28_
  • cetatea_almasu_salaj__29_
  • cetatea_almasu_salaj__30_
  • cetatea_almasu_salaj__32_
  • cetatea_almasu_salaj__33_
  • cetatea_almasu_salaj__34_
  • cetatea_almasu_salaj__36_
  • cetatea_almasu_salaj__37_
  • cetatea_almasu_salaj__39_
  • cetatea_almasu_salaj__40_
  • cetatea_almasu_salaj__41_
  • cetatea_almasu_salaj__42_
  • cetatea_almasu_salaj__45_
  • cetatea_almasu_salaj__46_
  • cetatea_almasu_salaj__47_
  • cetatea_almasu_salaj__48_
  • cetatea_almasu_salaj__49_
  • cetatea_almasu_salaj__50_

3 comentarii

  1. Anonymous says:

    Pietrele înverzite sunt urmele carierei de unde a fost scoasă piatra pentru construcția cetății.

  2. Ganditorul de la Hamangia says:

    Poate-i mai bine sa fie lasate asa cum sunt, pentru ca la noi orice e facut doar pe jumatate sau iese foarte prost. Vedeti exemplul “Gradina Zmeilor”. Probabil majoritatea lumii ce o viziteaza crede ca e foarte frumos ce s-a facut, insa de cand a fost “amenajata” pentru turisti magia locului s-a dus, a devenit ceva de neam prost ca totul prin partile astea de lume (Estul Salbatic, Balcani, nu doar Romania) ca sa nu mai spun ca insasi formatiunile care formeaza monumentele naturale au fost distruse. Pe aici e cu “hei-rup” si prostie, nu cred ca ar putea iesi ceva bun. Nu e bine nici asa, dar nici cu “turismul” prost inteles.

  3. Am fost de 2, poate chiar 3 x, la acest impozant obiectiv turistic medieval salajan si, la fel ca in cazul unor similare obiective cu o bogata, multiseculara, istorie am incercat sa-mi imaginez cam cum o fi fost o zi acolo, ce personaje, in ce straie, cu ce podoabe sau arme erau inzestrate, in ce grai se vorbeam care erau preocuparile, angoasele, bucuriile, aspiratiile lor. Apoi , amintindu-mi de multitudinea siturilor medievale (ca de alea antice ce sa mai vorbim ?) din Romania invadate de balarii, cu zidurile-n ruina ,coplesite de uitare, indiferenta sau/si furate caramida cu caramida, piatra cu piatra indeosebi dupa 1990, comparindu-le cu similarele vestigii arhitecturale din Europa sau/si de-aiurea, m-am intrebat daca vreodata tara noastra va avea vreun proiect fezabil pt. conservarea/restaurarea/mediatizarea lor, includerea turistica a acestora zonala/nationala/internationala , In finele lui 2017 am vizitat ruinele fostei cetati medievale a Cehului Silvaniei. Durere ! Ce sa mai vorbim de castelele-conacele grofilor din Salaj-Maramures de ex. ? Si cind realizezi ca pina la 31 dec. 1989 multe dintre ele au fost sedii CAP, IAS, scoli, camine culturale, biblioteci, adica aproape intacte, iar in mai putin de un sfert de veac aproape au disparut !
    In ce tara traim ? Cu ce educatie, cultura, civism ? Si asta in conditiile in care unii ar crede ca suntem cel mai patriotic, responsabil, neam de pe Terra !
    Pacat !

    *** Mi-am amintit de ex. de zidurile de piatra ale Cetatii Benedictine Cheud sec XII-XIII (ca din cetatea medievala Cheud , aflata deasupra vestigiilior manastirii, cu greu se mai pot deslusi in gorunet santurile de aparare)
    ***** Felicitari autorului care scoate mereu la iveala astfel de obiective istoric-cultural-turistice pe linga cele indeosebi peisagistice salajene !
    L.P.G.Baia Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*