Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Când micii zâmbesc sub soare, la televizor e, clar, cu inteligență creatoare

Acuma, că posturile de televiziune sînt, în primul rând, o afacere  – adicătelea facem ce facem, da’ bani să iasă -, e una, și nici nu prea ai ce să zici, că, de, fiecare face cum crede că-i mai bine pentru buzunarul lui. Dar, totuși, chiar dacă nu te poți aștepta la cine știe ce inteligență care să răzbată de pe micile ecrane, iar prostia pare că dospește, la întrecere cu chiciul, măcar să nu deschizi gura doar așa, ca să se vadă câți dinți ai și cât de roșu-i rujul din dotare.

De abia au trecut sărbătorile de Paște, iar la televizor, la prosteve, au început să apară mostrele de ”lumină” ale cititoarelor de pe prompter, care, pentru că pot, au dat drumul vorbelor din dotare, zâmbind larg a inteligență: ”Românii au scos micii să-i zâmbească soarelui”. Cum au fost scoși micii să-i zâmbească soarelui, cititoarea de pe prompter nu a mai detaliat, zâmbetul a inteligență, profund nătâng, ținând loc de cuvinte. Plus niște cadre filmate pe la nu știu ce margine de pădure, în care niște oameni frigeau niște mici, cârnați și alte din astea. Soarele nu a mai încăput în cadru, pentru că micii zâmbeau atât de larg, că nu a mai fost loc. Acuma, cum zâmbeau micii, nu se știe, că ei decât se prăjeau. Ori poate era vorba despre zâmbetul micilor oameni, care zâmbeau de plăcere, fin’că, dacă-i sărbătoare, e cu mâncare și băutură. Aia cu lumină din lumină nu are ce căuta pe mese, că nu se poate mânca. Și nici nu poate să-i zâmbească soarelui de pe grătare. Oricum, prezentatoaresca era fericită și zâmbea larg. La fel ca micii despre care vorbea. Atâta tot că nu soarelui, ci reflectorului din studio. Apoi, mândră, a dat legătura mai departe, pe teren, acolo de unde micii nu doar că zâmbeau, dar aduceau și ofrande cerului: ”Românii au înălțat aromele favorite înspre cer”.

Mulțumită de cuvintele pe care tocmai le-a slobozit la televizor, duduia ținea microfonul aproape în gură, pe post de mic, zâmbind și ea, la fel ca micul.  A inteligență, desigur. Că avea și de ce, tocmai ce a ridicat ofranda închinată cerului la rang de aromă de mic, cârnați, fleici și alte asemenea. Apoi, pentru că știa că mai are de unde, a continuat: ”Tradiția e ca, de Paști, românii să nu se clintească de la masă.” Aha, deci despre asta e vorba. Unii, săracii, credeau că e vorba despre credință, despre pioșenie, despre aducere aminte. Ce știu ei?

Acuma, că o fi făcut mișto de români, un fel de pamflet, slabe șanse, pentru așa ceva e nevoie de oareșce inteligență. Cel mai probabil a vorbit din propria experiență. Numai că atunci se pune întrebarea: Chiar nu s-a clintit deloc de la masă? Și dacă a scăpat-o pipi, de exemplu, cum a procedat? Nu de alta, dar să știe și micii, că unii dintre ei, tot zâmbindu-i soarelui, prăjindu-se pe grătare, s-au cam scăpat pe ei. Și cum la anul vor aduce, din nou, ofrande cerului, să știe cum să facă să nu se mai întâmple așa ceva. Că nu dă bine la televizor.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*