R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Campioana Gina Gogean selectează tinere talente la Zalău

gina-gogeanSportiva româncă Gina Gogean, multiplă campioană mondială europeană și olimpică, se va afla marți, 29 aprilie, la Zalău, pentru a selecţiona fete de vârstă preşscolară talentate la gimnastică artistică, în cadrul unui program național de relansare a unui sport ce a adus României 25 de medalii olimpice de aur.
Preselecţia va avea loc marţi, 29 aprilie, de la ora 16:00, în sala de sport a liceului Alesandru Papiu Ilarian din Zalău, la preselecție fiind așteptate fete din Sălaj, născute între anii 2006-2009, înscrise la grădiniță sau clasa pregătitoare.
Acțiunea face parte din proiectul național „Relansarea gimnasticii românești“, derulat de Federația Română de Gimnastică, cu sprijinul Petrom, ce prevede finanțarea pregătirii lotului olimpic și a unui program național de selecție la nivelul copiilor. Conform acestui program, circa 150 de copii cu vârste între 5 și 9 ani vor fi triați din toată țara și vor intra în pregătire la șase centre regionale: București, Deva, Onești, Timișoara și Constanța. Prin această selecție se urmărește asigurarea unor generații valoroase de gimnaste pentru ciclurile olimpice 2016-2020 și 2020-2024.



niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *