Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
Directioneaza 2% pentru un altfel de jurnalism. Formularul poate fi descarcat AICI

Calea Victoriei de Cezar Petrescu

O reîntoarcere la clasici – asta aduce în primul rând „Calea Victoriei”, roman al lui Cezar Petrescu care a văzut prima dată lumina tiparului în 1930 și care nu doar că a fost publicat de diverse edituri de-a lungul anilor, dar face parte și din colecția Biblioteca pentru toți, putând fi achiziționat în ultimii ani odată cu Jurnalul Național.

În altă ordine de idei, precizez de la bun început că vorbim de un roman extrem de actual, în care atât acțiunea – plasată în perioada interbelică – precum și personajele sunt cât se poate de ancorate într-un etern prezent.

Pornind pe mai multe planuri paralele, tot ce relatează autorul are drept epicentru Calea Victoriei, acest bulevard bucureștean unde se întâlnesc toți și toate. De la lumea bună a Capitalei, trecând prin clasa de mijloc – populată de actori de mâna a doua, chelneri, menajere, studenți, spioni, jurnaliști care dau din coate pentru a-și face un nume, până la cerșetori care abia își găsesc un colț de pâine și un loc unde să pună capul peste noapte – toate sunt dezvelite până la sânge și în detaliu.

Acțiunea în sine este practic centrată pe destinul familiei unui procuror de provincie, promovat ca procuror general în București în urma sforilor trase de un ministru fost coleg de școală. În timp ce provincialul ia totul pe bune și – tipologie umană a justițiarului ad literam – cel ce mânuiește sforile este un veritabil politician contemporan, care prin respectiva promovare a fostului coleg își urmărește propriile interese și mârlănii. Descindem într-o lume a șantajului politic, a miniștrilor corupți, a afaceriștilor care au întotdeauna un atu în mânecă pentru a determina clasa politică să joace după vremea lor.

Memorabilă rămâne discuția dintre ministrul Gică Elefterescu și afaceristul Iordan Hagi-Iordan, în care, deși ministrul încercase să-l înfunde pe vechiul său partener de mârlănii, este el cel înfundat de business-manul care se autointitulează în mod glorios  “bandit”.”Bandit, marele bandit, gangsterul numărul unu al României Mari, primejdia națională. Nu așa ai binevoit să te exprimi în Consiliul nostru de miniștri, când ai decis să mă târăi pe la Parchet și alte alea? Cum îți închipui tu, că nu s-au găsit alți binevoitori de teapa voastră, să mă informeze înainte de a se împlini 24 e ore? Până-n seară am și primit raportul. Stai liniștit, nu te agita fără spor, cum se agită cățelușul doamnei Elvira Elefterescu, apucat de bâțâieli când intră în laba unui dulău. Te am acilea! În labă Încât degeaba te bâțâi întrebându-te cine anume a dat goană cu ștafeta. N-avea grijă, că n-a fost numai unul! Au fost trei, patru, cinci. Cinci binevoitori, numărând bine. Chiar și amicul cu care vorbeai adineaori la telefon atât de mieros, cu nini-ni și fifi-fi, cu dragă, scumpule, iubite…”, rânji Iordan Hagi-Iordan. „-Chiar și Mitiță?”. “-Da, chiar și Mitiță, de ce te miri? Crezi că pe el nu-l am tot acilea?”, zise Iordan, deschizând și închizând palma, ca să-i arate unde-l are pe Mitiță.

Pe lângă fresca detaliată a clasei politice, societatea în întregul ei este surprinsă de autor prin membrii familiei procurorului Constantin Lipan, cel avansat miraculos și mutat din provincie în Capitală. Dacă el și soția se adaptează greu sau mai deloc tumultului Bucureștilor, pentru cei patru copii viața trepidantă din marele oraș este o junglă care îi acaparează total, deși în mod diferit. Fiica cea mare, Annie, care visează doar baluri, pretendenți și toalete de lux, se căsătorește interesat cu ridicolul Guță Mereuță, nepot al îndatoritorului ministru menționat anterior. Căsătoria nu o oprește, însă, de la dezvoltarea unei relații de adulter cu chipeșul Scarlat Bosie. Pe cât de repede a ajuns cea mai invidiată tânără doamnă a Bucureștilor, pe atât de repede Annie iese umilită din scenă și de pe Calea Victoriei când adulterul este divulgat și soțul încornorat preia, în sfârșit, frâiele căsniciei. Costea, fiul rebel al familiei, găsește în Capitală resursele și anturajul potrivit pentru a-și tranforma încăpățânarea inofensivă în anarhism militant. Când premierul este asasinat, numele lui este pe lista suspecților care ajunge pe masa procurorului general, tatăl său. Nellu, cel de-al treilea copil al Lipanilor, este pasionat de automobile și sporturi. Fire frivolă, înclinată spre plăcerile ușoare ale vieții, ajunge în anturajul lui Niki Hagi-Iordan, una din beizadelele Capitalei. Faptul că tatăl acestuia, magnatul Iordan Hagi-Iordan, este cap de serie în lista corupților anchetați de Parchet nu îl interesează pe Nellu nici cât negru sub unghie. Cel de-al patrulea copil al Lipanilor, Simina, este cea mai plină de viață, isteață, făcând o notă discordantă cu frații săi. Totuși, o așteaptă un destin nedrept, în care drogurile – acest praf trădător prin definiție – au ultimul cuvânt.

În ansamblu, Calea Victoriei nu este doar artera de circulație principală a Bucureștilor, unde lumea iese pentru a vedea și a fi văzută, ci este o arteră care pulsează de viață, un șir infinit de destine împletite, într-o lume care se poate suprapune perfect peste cea de azi.

O carte pe care, odată începută, o lași cu greu din mână tocmai prin faptul că te atrag detalii ce-ți par cunoscute pentru că le-ai văzut zilele trecute la știri sau ai citit despre ele în ziar. Un roman care, deși scris în urmă cu aproape 100 de ani, respiră contemporaneitate prin fiecare pagină.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*