Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău

Călătorului îi șade bine cu drumul. O altfel de călătorie, la capăt de Sălaj

Am ales să mergem cu trenul într-o altfel de excursie, de dragul excursiei în sine. Plus că trenul are un farmec al lui, ferestrele mari care se derulează una după alta au un efect de cinematograf, și tot urmărind cum se schimbă cadrele, devii un personaj din film. De data asta, propriul nostru film. Un film despre frumusețile Sălajului – oameni, locuri, povești. Și totul a început de la

Gara din Șimleu Silvaniei. Sau din Cehei. Totuși, din Șimleu

”Salut, Călin. Știi la ce m-am gândit io? Să mergem cu trenul până la Porți, să facem niște poze, mai vorbim cu oamenii, din ăstea. Avem tren la două și ceva, și la întoarcere avem pe la șase. Dacă vrei, vin după tine în Zalău”, mă sună într-o zi, pe la vreo 11, Ovidiu, în timp ce eram prin oraș, să rezolv niște treburi. N-a fost să fie, nu pentru că aș fi vrut (cum să nu vreau?, numai frumos poate să fie), dar aveam ceva probleme de rezolvat, așa că am lăsat-o pentru altă dată. Adică peste două zile, atunci când ne-am urcat în mașină și am luat drumul Șimleului, de unde l-am cules pe Ovidiu.

”Acuma, eu am tot fost prin Șimleu, dar, totuși, gara unde-i?”

”Cum unde-i? În Cehei.”

Deci, la gara din Șimleu, către Cehei.

Gara, cel puțin la acea oră, părea pustie, așa cum pustii au devenit atâtea și atâtea intreprinderi și combinate din țara asta, și mai că îmi venea să întreb dacă sigur gara din Cehei e cea din Șimleu. Însă Ovidiu, șimleuan de felul lui, trebuie să știe. Așa că am lăsat mașina în parcare și am mers să ne luăm bilete. Adică Gina și Ovidiu, eu eram mult prea ocupat să stau cu gura căscată: ”Și dacă în Cehei e gara din Șimleu, în Șimleu ce gară e?”. Răspunsul l-am aflat după vreo jumătate de oră, atunci când prima oprire a trenului a fost Halta Măgura Șimleului.

Dar să ne întoarcem la gara din Cehei, acolo unde Gina și Ovidiu, tot căutând de unde să cumpere bilete, au ajuns în biroul impiegatului de mișcare, de unde, după ceva discuții amicale, au ieșit așa cum au intrat. Adică fără bilete.

”La linia una vine trenul de la Marghita, la Sărmășag, la linia a doua, ăla de la Sărmășag, la Marghita”, ne-a spus impiegatul de mișcare, adică, în traducere: bilete se iau din tren. Că-i tren privat.

Am urcat în tenul pustiu, și ne-am zis ”ce bine, avem un tren doar pentru noi”, însă asta doar până la Halta Șimleu Silvaniei, acolo unde trenul s-a umplut, rapid, de elevi, plus un cioban cu tot cu bâta din dotare.

D‘le limbii române la elevi

Așa cum v-am spus, trenul s-a umplut de elevi care veneau de la școală (normal, de unde altundeva?), elevi care odată ce s-a pus trenul în mișcare, s-au pus și ei pe dat drumul la vorbe. Acuma, dacă la început ne mai uitam unul la altul, noi, ăștia ”mari”, atunci când auzeam câte o vorbă din asta, cu organe genitale și gură – în aceeași propoziție -, după câteva minute am renunțat la a ne mai întoarce capul de la unul la altul. Nu de alta, dar ritmul în care cuvintele ăstea ”neaoșe” se făceau auzite în vagonul de tren era atât de rapid încât riscam să amețim de-a binelea. Acuma, ne-am mai făcut noi că nu auzim, dar vuietul creștea, și tot creștea, iar cuvintele de sorgine anatomico-cocalarească se loveau de pereții metalici ai vagonului și ricoșau în toate părțile. Norocul nostru că cea mai mare parte a elevilor au coborât după vreo două opriri (cu tot cu perversiunile verbale), iar ceilalți care au mai rămas în vagon nu mai aveau atâta aplomb. Adică, pe principiul ”unde-s doi, puterea crește”, pe invers ”unde nu-s doi, gâlceava scade”, am putut și noi să mai schimbăm niște vorbe. Apoi, că tot le-am schimbat, ne-am înțeles să mergem până la cabina mecanicului de tren, poate ne lasă să vedem cum arată o cabină din asta. După ce ne-a aruncat o privire scurtă, un fel de ”Hă, voi ce vreți, mă? Bine, fie”, mecanicul a dat din cap a aprobare, așa că am făcut o poză, două, apoi, tot privind pe geamul locomotivei, am văzut că ne apropiem de o haltă.

”Ovidu, Călin!”, ne-a strigat Gina din celălalt capăt al vagonului, ”trebuie să coborâm. Asta-i halta Porți.”

Halta Porți, la casa roz

”Încotro?”, ne-am întrebat, odată ce trenul a plecat din haltă și am rămas singuri.

”Păi, mergem și noi în direcția în care au plecat și ceilalți”.

Însă, înainte să mergem în aceeași direcție cu cei care au coborât odată cu noi, ne-am oprit la casa roz din haltă, să vorbim cu femeia care trebăluia prin curte.

Noi ne-am proțăpit la gard, cățelușa din curte, la fel, dar de cealaltă parte, lătrând scurt, mai mult așa, ca să arate cine-i șefa acolo. Asta până a deschis femeia gura: ”Marș, Lara!”.

Ce poți să vorbești cu cineva, peste gard? Păi, despre cactuși, despre ce altceva?. Și despre ăia cu flori galbene, și despre ăia cu flori albe, sau, cum îi zicea Ovidiu femeii care s-a trezit, dintr-odată, cu trei persoane necunoscute la gardul ei: ”Ăștia rotunzi fac o floare albă și frumoasă. Miroase tare frumos.”

”Io cum îi țin acolo, pe geam, pă tăți, înfloresc. Da, anu aista n-o-nflorit, că i-am tot mutat”, a spus și femeia, pe un ton moale, așezat, ca la sat, probabil tot mirându-se de s-o fi pricopsit ea cu ăștia trei care s-au oprit, tam-nesam, la gardul ei, și care, în loc să o întrebe când vine trenul, au treabă cu cactușii.

Ne-am luat rămas bun, că tot s-a terminat conferința rurală despre cactuși, și ne-am dus pe urmele celorlalți călători, care coborâseră și ei în Halta Porți. Adică, am zis noi, ne-am îndreptat către Porți. Și, uite așa, am ajuns la Marca.

Cu primaru‘ în drumeție

Te simți de parcă ai fi copil și ai merge la bunica, la țară, atunci când mergi, la nimereală, pe străzile satului, fără să ai măcar o idee despre unde te duci sau ce-o să faci. Și de ce ți-ar păsa? Că dacă tot ai venit la bunici, în vacanță… Așa că am lăsat pașii să ne ducă la nimereală, până am ajuns la un bar, unde am intrat să ne luăm un suc. Și, pentru că ne-a trecut prin cap, dintr-odată, că parcă am vrea să mergem pe vale, l-am întrebat pe singurul mușteriu din bar, o persoană mai în vârstă, pe unde să o luăm. Acuma, pentru cel care ne spunea pe unde să o luăm sigur era foarte clar (deși am o vagă bănuială că nu), însă noi doar căscam ochii mari, un fel de ”Nnnggg” mut, semn că n-am priceput nimic.

”Deci, o luăm într-acolo?”

”Nu, cred că pe dincolo.”

”Ești sigur?”

”Nu.”

Așa că ne-am pus, fain-frumos, și ne-am dus (unde altundeva?) la Primărie. De ce la Primărie? Așa ziceau Gina și Ovidiu, că acolo să mergem, că ne spun cei de acolo ce și cum.

Am intrat în Primărie. În față Gina și Ovidiu, eu mă făceam că am descoperit ceva interesant pe lângă ușă. Adică, în traducere: ”mă, de ce am venit noi aici, ce să facă  cei din Primărie? Io stau mai în spate, că poate nu mă observă nimeni”.

Și, din ”Bună ziua, am vrea și noi o informație”, am ajuns la ”Stați că îl chemăm pe domn’ primar, că-i prin apropiere. Vine el și vă rezolvă”.

”Ce să ne rezolve?”, mi-a trecut prin minte. Însă, până să îmi răspund, a venit primarul, care mi-a răspuns el la întrebare: ”Pe vale? Da, e foarte frumos acolo. Stați că vin și vă duc eu, numai să las astea la birou.”

Evident, numai la asta nu mă așteptam. Să vină primarul cu noi în drumeție. Dar ne-a luat în mașină și ne-a dus pe vale, acolo unde, timp de vreo oră și jumătate, ne-a însoțit în drumeție. Una scurtă, e drept, dar asta pentru că trebuia să ajungem la trenul de ora 6.

Despre Valea Barcăului, fiindcă despre valea asta e vorba, ar fi multe de spus, e un loc frumos, pitoresc, numai bun de o excursie, chiar și așa, pe fugă. Iar toată treaba asta, excursia asta ad-hoc, a fost una foarte plăcută, ca o vacanță. Adică, pentru prima oară de când ies pe coclauri, în natură, n-a trebuit să-mi fac vreun plan, vreun traseu, ceva, ci am fost un fel de turist de ocazie, cu primarul pe post de ghid.

Acuma, despre primarul din Marca, numai de bine. Adică, deși pare ciudat când o spui, nu am avut niciun moment senzația că eram cu un primar lângă noi. Sau, cu alte cuvinte, cel care ne ghida în excursie și care ne povestea una-alta nu era o funcție umblătoare, ci un om. Iar asta, într-o societate în care fiecare își afișează funcția pe post de virtute, partea umană nemaiexistând aproape deloc, chiar e de apreciat. Și, până la urmă, nu ăsta e rolul unui primar, să fie acolo pentru oameni, și nu invers?

Habar n-am ce hram politic poartă primarul din Marca, dar, din punct de vedere uman, jos pălăria.

De pe ulițele satului, la biserica din Porți

Turul nostru de pe vale s-a încheiat prea repede, după cum am fi vrut noi, dar aveam un tren de prins, plus că primarul trebuia să ajungă undeva (deși nu ne spunea direct, dar îl auzeam vorbind la telefon), cu treburi, așa că e bine și atât.

Ne-am întors la mașină, am trecut de cariera din sat, apoi am mers pe ulițele satului, un fel de prezentare a localității. Un bonus din partea primarului. Apoi, uliță după uliță, am ajuns la Porți, la biserica de lemn, ultima oprire înainte de întoarcere.

Biserica de lemn din Porți este datată în anul 1792 printr-o inscripție încrustată pe grinda superioară a ancadramentului ușii de intrare în naos, și este înscrisă pe lista monumentelor istorice. Amplasată aproape de cimitir, în marginea estică a satului, ceea ce deosebește biserica asta de restul bisericilor de lemn din zonă este pictura.

”Programul iconografic păstrează linia tradițională, în tindă fiind regăsită Pilda Fecioarelor, din această compoziție păstrându-se mai bine grupul celor cinci fecioare înțelepte. Pe peretele de nord și pe cel de răsărit sunt reprezentate sfinte mucenițe precum Sf. Iuliana, Sf. Anastasia, Sf. Maria Magdalena, Sf. Salomia sau Sf. Ioana. Bolta semicilindrică a naosului fost decorată cu câteva medalioane în care sunt prezentate: Sfânta Treime, Mielul ce poartă steagul, Patriarhul Avraam dar și Pilda Pelicanului. În părțile laterale ale bolții naosului au fost redați Evanghelistul Luca, Sf. Proroc Iacov, Evanghelistul Matei, Sf. Proroc Ilie precum și alte scene care, datorită stării de degradare nu pot fi recunoscute. Absida altarului este decorată cu portrete de sfinți părinți: Sf. Spiridon, Sf. Silvestru, Sf. patriarh Alexandru sau Sf. patriarh Macarie. Bolta absidei este decorată cu imaginea porumbelului, simbolul Sf. Duh. Spațiile dintre imagini au fost completate cu decorații vegetale, realizate într-o cromatică dominată de culori vii precum galbenul, roșu sau verdele, specifice canoanelor barocului”, conform Wikipedia.

Din nou la Halta Porți. La o poveste cu Nadia

Am stat puțin la biserică, doar cât să facem ceva poze, apoi, pentru că se apropia ora 6 după-masă, când trebuia să vină trenul de întoarcere, ne-am urcat în mașina primarului și am plecat către gară. Adică haltă. Unde, după ce ne-am luat rămas bun de la primar, ne-am dus pe peron, să așteptăm trenul. La locul de așteptare, un bătrân stătea pe capătul băncii, privind la vacile care pășteau ceva mai încolo, dincolo de calea ferată. Ovidiu, artist fotograf, și-a luat aparatul și s-a îndreptat către om: ”Pot să vă fac o poză?”, apoi și-a ridicat aparatul în dreptul ochilor. Acuma, aparatul de fotografiat al lui Ovidiu e unul pe film, un aparat uriaș, de vreo 4-5 kilograme, și care atunci când declanșează sună de parcă ai trage cu pușca. Așa că bietul om părea că stă în fața plutonului de execuție. Noroc cu simțul umorului, și de o parte și de alta.

La 6 și ceva a venit și trenul. Am urcat și am așteptat să vină controlorul, să luăm bilete. Și a venit Nadia, controlorul, cum ar veni. Și ne-am pus la povești, ca și când ne-am fi cunoscut de multă vreme.

Asta cred că e ceea ce lipsește lumii ăsteia, apropierea dintre oameni, chiar dacă de abia atunci s-au întâlnit pentru prima oară în viața lor. Cred că, dacă oamenii ar fi mai aproape unii de alții, lumea ar fi mult mai frumoasă. De ce nu e așa, naiba știe. Poate e doar din cauză că așa e construit omul. Ori poate că așa e normal, să nu ne pese unii de alții. Din nou, naiba știe. Totuși, continui să cred că dacă oamenii ar fi aici unii pentru alții lumea ar fi mult mai frumoasă. Lumea oamenilor, pentru că natura e întotdeauna frumoasă.

Ne-am oprit din povești brusc, Nadia plecând repede de lângă noi, atunci când trenul a frânat puternic și s-a oprit. O turmă de oi trecea calea ferată tocmai atunci, și degeaba a pus frână mecanicul, câteva oi au fost luate în plin, bietele de ele. Acuma, oile ca oile, când sînt în turmă, merg una după alta, ele atâta știu. Dar cât de prost să fii tu, cioban, să știi când trece trenul prin zonă (și trec doar câteva), dar să lași turma pe calea ferată de parcă ar fi pe pajiște? Dar așa-i cu oamenii, tot ce mișcă pe lumea asta, în afară de ei, sînt doar un bun de consum. Așa că de ce le-ar păsa?

Trenul s-a pus, după câteva minute, ducându-ne de unde ne-a luat, adică la gara din Șimleu cea din Cehei, unde lăsasem mașina. Sau, cum îi spunem noi, redacția mobilă, cea care ne duce în atâtea și atâtea locuri frumoase. Și cum ar putea să fie altfel? Pentru că, nu-i așa?, călătorului îi șade bine cu drumul.

  • calatorie_marca_porti_salaj__22_
  • calatorie_marca_porti_salaj__99_
  • calatorie_marca_porti_salaj__9_
  • calatorie_marca_porti_salaj__18_
  • calatorie_marca_porti_salaj__23_
  • calatorie_marca_porti_salaj__24_
  • calatorie_marca_porti_salaj__31_
  • calatorie_marca_porti_salaj__113_
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_6
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_12
  • calatorie_marca_porti_salaj__137_
  • calatorie_marca_porti_salaj__98_
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_1
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_3
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_5
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_7
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_8
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_9
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_10
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_11
  • biserica_de_lemn_porti_salaj_14
  • calatorie_marca_porti_salaj__3_
  • calatorie_marca_porti_salaj__4_
  • calatorie_marca_porti_salaj__6_
  • calatorie_marca_porti_salaj__7_
  • calatorie_marca_porti_salaj__13_
  • calatorie_marca_porti_salaj__15_
  • calatorie_marca_porti_salaj__25_
  • calatorie_marca_porti_salaj__29_
  • calatorie_marca_porti_salaj__30_
  • calatorie_marca_porti_salaj__35_
  • calatorie_marca_porti_salaj__38_
  • calatorie_marca_porti_salaj__53_
  • calatorie_marca_porti_salaj__85_
  • calatorie_marca_porti_salaj__88_
  • calatorie_marca_porti_salaj__89_
  • calatorie_marca_porti_salaj__91_
  • calatorie_marca_porti_salaj__95_
  • calatorie_marca_porti_salaj__97_
  • calatorie_marca_porti_salaj__103_
  • calatorie_marca_porti_salaj__106_
  • calatorie_marca_porti_salaj__110_
  • calatorie_marca_porti_salaj__112_
  • calatorie_marca_porti_salaj__119_
  • calatorie_marca_porti_salaj__120_
  • calatorie_marca_porti_salaj__121_
  • calatorie_marca_porti_salaj__128_
  • calatorie_marca_porti_salaj__129_
  • calatorie_marca_porti_salaj__133_
  • calatorie_marca_porti_salaj__134_
  • calatorie_marca_porti_salaj__139_
  • calatorie_marca_porti_salaj__141_
  • calatorie_marca_porti_salaj__143_

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*