R E D I R E C T I O N E A Z à 3,5%  

   D O N E A Z Ã!   Susţine-ne!     
|  CONTACT  |

Bustul lui Iuliu Maniu din Dealul Țarinii a fost recondiționat

Bustul lui Iuliu Maniu din Dealul Țarinii, inaugurat în 1991 de Corneliu Coposu, a fost recondiționat lucrarea făcând parte din proiectul de reabilitare a Casei Maniu din Bădăcin, demarat în urmă cu aproape trei ani.

Coordonatorul proiectului de reabilitare, Cristian Borz, a declarat că bustul de piatră, neputând fi luat de pe soclul aferent, a fost curățat în locul în care este amplasat, întregul ansamblu având o înălțime totală de peste doi metri. Potrivit sursei citate, de-a lungul timpului, bustul a fost supus nu doar intemperiilor vremii, ci a avut de suferit și sub mâna omului, fiind vopsit în roz, albastru etc. “Toate aceste urme de vopsea, dar și stratul de depuneri au trebuit înlăturate, ca piatra în care este sculptat bustul să fie pusă în lumină”, a declarat Cristian Borz.  Lucrarea a fost realizată de un meșter pietrar, iar costurile aferente acesteia au fost suportate de Primăria Pericei.

Bustul lui Iuliu Maniu a fost comandat de Corneliu Coposu în București și amplasat în Dealul Țarinii în urmă cu 27 de ani pentru a face parte din Domeniul de la Bădăcin. “Jurnalistul TVR Vartan Arachelian povestea că bustul a fost comandat de Corneliu Coposu direct în București. Când a fost împreună cu Corneliu Coposu să vadă bustul, Coposu a fost atât de surprins de reproducerea fidelă a trăsăturilor lui Maniu, încât și-a dus automat mâna la pălărie, pentru a o ridica. De altfel, după tatăl său, Iuliu Maniu a fost cel pe care Corneliu Coposu îl respecta cel maiu mult, era modelul său de viață, modelul său moral”, a declarat Cristian Borz.

Corneliu Coposu, Ioan Rațiu, Ion Diaconescu și nu numai au fost prezenți pe Dealul Țarinii, în 21 aprilie 1991, când bustul a fost dezvelit, semnăturile lor regăsindu-se și acum, ca un semn în cartea timpului, pe Actul de comemorare a 38 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfinxului de la Bădăcin.



3 comentarii

  1. POP NICOLAE says:

    Eronat. Bustul a fost comandat de ASOCIATIA IULIU MANIU BADACIN si a fost realizat de sculptorul Ioan Mihele sub forma de donatie. Costurile de amplasare inclusiv soclul au fost suportate din donatiile satenilor din Badacin.
    Nicolae Pop-presedintele Asociatiei Iuliu Maniu Badacin

  2. Anonymous says:

    Si unde este Dealul Țarinii ?…coordonate…indicii…?

    • SPS says:

      Dealul Țarinii, după cum reiese la o parcurgere atentă a materialului, este în satul Bădăcin- Sălaj, unde se află și Casa Memorială Iuliu Maniu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *