Bunica este de la țară, din zona Moldovei. Are o voce caldă și plăcută, cu o sensibilitate pe care nu am regăsit-o la altcineva. Brodează costume populare de 30 de ani și o face cu bucurie chiar dacă este destul de migălos și cere mult timp.

Îmi petrec toate vacanțele la bunici, unde sunt întâmpinată de bunica care mă îmbrățișează și mă poftește în casă.

În fiecare colț al casei este miros de mere coapte pregătite de bunica după o rețetă știută numai de ea, plăcinte de mere sau brânză și sucuri de fructe naturale pregătite de bunicul. Am stat cu toții la masă, apoi am ieșit în curte, iar bunica avea pregătite ace pentru brodat.

– Ce costume frumoase! Pentru cine sunt?

– Pentru o fetiță. Dansează cu acest costum popular. Chiar mama ei m-a rugat, dacă pot, să fie gata astăzi. Am reușit. Sunt fericită când văd că munca mea este apreciată.

– Dar sunt oameni care atunci când ies la pensie au alte preocupări.

– Care?, mă întreabă bunica.

– Să iasă, să se plimbe.

– Draga mea nepoată,  dar asta mă face fericită. Să lucrez costume populare.

– De cât timp lucrezi aceste costume ?

– Să tot fie vreo 30 de ani. Eu am început în copilărie, m-a învățat mama. Apoi m-am căsătorit, m-am ocupat de treburile casei și costumele au fost pe un loc secund. Am avut și am un soț care m-a înțeles și nu mi-a reproșat acest lucru.        

– Aș vrea să învăț și eu. Se poate ?

– Cred că da. E nevoie de timp și răbdare.

– Cât timp? întreb eu, parcă neîncrezătoare.

– Depinde. Un an, doi… zece…

– Depinde de ce anume? Nu prea înțeleg

– Depinde dacă este doar o pasiune pentru tine sau dacă vrei să continui.

– Vreau. Visul meu este să ajung meșter popular ca tine. Nu ar fi frumos să continue tradiția prin mine?

– Sigur, Mariuța mea. Mă bucur să aud asta.  Poate că te vei întoarce la mine. Sunt mai multe oportunități la oraș.

– Sunt, dar… eu vreau să stau cu voi, cu tine și cu bunicul.

Vacanța se terminase așa că m-am întors acasă.  Nu mai era mult până la începerea unui nou an școlar. Mă gândeam cum ar fi dacă aș începe să brodez costume populare.

Sunt toate foarte frumoase și lucrate cu atâta atenție și dragoste. Se vede după lucrătura de care trebuie să ții cont pentru că altfel totul se năruie și trebuie refăcută în totalitate.

Mama a încercat să mă convingă să fac altceva mai serios. Am fost foarte dezamăgită și am încercat să învăț singură. Evident, nu am reușit.

– Să poți să faci tu un costum popular, să știi că ai reușit.Pentru mine ar fi o mare realizare,i-am spus eu mamei.

– Așa crezi acum, dar mai târziu o să regreți!

– De ce?

– Sunt lucruri frumoase, minunate, dar nu mai trebuie să visezi.

– Cum adică? E interzis?

– Nu e interzis. Doar că atunci când ai iluzii, iar ele se destramă, ești dezamăgită.

– Oricine are dreptul să viseze, mamă.  Visele sunt cele care te fac să mergi mai departe.

– Bine. Cum vrei.

Au trecut niște ani de atunci și totuși nu înțeleg. De ce să nu mă lase să brodez costume populare. Poate  din teamă de a nu greși sau din teama că aș putea să renunț dezamăgită fiind. Nu știu. Sau poate că chiar mama a dorit să lucreze costume populare, dar  nu s-a putut din cine știe ce motive, sau poate nu a avut cine s-o îndrume.

Eu cred că fiecare trebuie să-și continue drumul în viață. Locuiesc cu bunicii de vreo cinci ani, și am reușit să fac primul meu costum popular. Am plâns de emoție și de bucurie. Eram extrem de fericită.

Dar fericirea nu vrea să plece prea repede ׃

– Ai  fost acceptată la târgul de meșteri populari de luna aceasta, a spus bunica.

– E vestea pe care o aștept de ani buni.

– Să nu fii supărată pe noi, dragă nepoată. Nici noi nu am crezut că se poate.

– Se poate. Eu iubesc tradiția populară și meșteșugurile populare. Nu am reușit de prima dată.

Se întâmpla se greșesc modelul, să o iau de la capăt, să renunț la tot, să plâng.

Începuse să-mi placă de la bunicii mei, dar nimeni nu mă încuraja că se poate, că voi reuși, poate doar bunica.

Important este un singur lucru: cu dragoste șipasiune poți să faci orice.