
Peste 100 de persoane din 40 de apartamente din blocul P40 și 15 apartamente din blocul D111 vor beneficia de o scădere a consumului anual specific de energie al blocului de locuințe din proiect cu cel puțin 50%, în urma semnării contractul de finanțare nr. 4.026 pentru proiectul ”Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe P40 și D111 din municipiul Zalău”, cod SMIS 120427.
Finanțarea este asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea A – Clădiri rezidenţiale. Autoritatea de Management pentru Programului Operațional Regional este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, iar Organismul Intermediar este Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Implementarea proiectului se va face până la data de 31.01.2021, conform contractului de finanțare. Valoarea totală a cererii de finanțare este de 1.465.651,60 lei, din care 746.165,98 lei este asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 131.676,34 lei reprezintă contribuția bugetului național, iar 587.809,28 lei reprezintă contribuția locală (buget local și asociații de proprietari, cheltuieli eligibile și neeligibile).
Obiectivul general al proiectului este creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din municipiul Zalău în contextul demersurilor efectuate de autoritățile locale pentru combaterea efectelor generate de gazele cu efect de seră.
niciun comentariu