DONEAZÃ!  Susţine-ne  
Asociaţia Sălajul pur şi simplu  27968875
IBAN: RO93RZBR0000060014546682
Raiffeisen Bank
|  Contact  |

Biserica de lemn din Doba Mică, una dintre cele mai mici și mai vechi biserici din Sălaj

Primul lucru pe care-l observi, asta dacă ai mai vizitat și alte biserici de lemn din Sălaj, și nu numai, e că biserica de lemn din Doba Mică e micuță, mai mică decât majoritatea celor 92 de biserici din județ, ba chiar din Transilvania. Iar asta îi dă un iz de poveste, și atunci când te apropii de ea, aproape că îți vine să te lipești cu urechea de lemnul bisericuței, să asculți povestea ei. O poveste care aduce turiști nu doar din țară, ci și din Germania, Austria ori Franța, aici, la Doba.

Nu știu cum ajung turiștii la micul lăcaș de cult. Probabil cu ghid, altfel e destul de greu de găsit, pentru că nu există niciun fel de indicator. Cel puțin așa a fost pentru noi, într-o sâmbătă de ianuarie, când am vrut să ajungem aici. Ca atare, am bătut ulițele atât din Doba Mare, cât și din Doba Mică, de mai multe ori, ajungând la capăt de uliță de câteva ori, unde cu greu am reușit să întoarcem mașina. Totuși, în a doua tură de cutreierat ulițele din Doba Mică, ajungând sus, în cel mai înalt punct din sat, am zărit turnul bisericuței, și, sincer, chiar ne-am întrebat dacă nu doar ni se pare că îl vedem. Însă, având , de data asta, un punct de reper (adică pe dealul din față, în partea stângă a văii), am luat-o într-acolo. Evident, am ajuns din nou în Doba Mare, apoi, pentru a treia oară, am întors mașina, și după ce am parcat-o pe o uliță din Doba Mică, am luat-o pe jos. Așa-i cel mai bine, de altfel, atunci când vrei să ajungi undeva, într-un loc pe care nu-l cunoști.

Am urcat panta abruptă a unei ulițe înzăpezite, care părea că duce nicăieri, apoi am ieșit în alta, ceva mai mare, unde ne-a luat în primire un dulău cât casa, lătrând gros, de zici că a văzut ursul. Ăsta a fost și norocul nostru, pentru că de la o casă a ieșit o femeie, care, grijulie, s-a îndreptat înspre noi.

– Jó napot kívánok!, am salutat-o, în maghiară. Cei din comunitate fiind maghiari, așa ni s-a părut firesc.

Femeia, privindu-ne blând (era evident că eram doi străini de locurile acelea), ne-a întrebat ce căutăm. I-am răspuns simplu:

– Biserica cea veche.

– Păi, aici e biserica cea veche, a ridicat femeia mâna, îndreptând-o către biserica aflată nu departe de noi, în capătul uliței.

– Nu, cealaltă biserică verche, cea de lemn.

– Jooooi, cea românească? Atunci mergeți tot înainte, apoi prima la dreapta și o să ajungeți la biserică, ne-a spus, privindu-ne cu aceeași ochi blânzi, în care se putea vedea atât de ușor acea căldură sufletească pe care o găsești doar la oamenii care trăiesc la sat.  Și foarte, foarte rar la oraș.

Întotdeauna mi-au fost dragi oamenii de la sat, țăranii, care sunt primitori pentru că așa-s ei, indiferent de naționalitate. Pentru ei, a te primi cu căldură e un mod de viață. Iar asta ține, cred, de starea asta de spirit a oamenilor simpli, care se traduce prin credință. Iar credința, manifestarea asta a sufletului o regăsesc în bisericile de lemn, și poate de asta îmi sunt dragi. Ori poate pentru că, într-un mod firesc, dar ciudat, empatizez cu toate speranțele, visele, rugăciunile, răzvrătirile ori întrebările pe care oamenii, de-a lungul timpului, le-au ”așezt” aici, în mica bisericuță de lemn. Și îmi sunt dragi și pentru povestea pe care o găsesc în lemnul din care omul a ridicat o casă a sufletului. Pentru oricine, indiferent de naționalitate, de rasă, de sex… Credința e doar una, indiferent cum ar traduce-o fiecare în parte. Și asta e ceea ce ne face (ori ar trebui să ne facă) oameni.Nu rațiunea, nu naționalismul deșănțat, nu sloganurile din două-trei cuvinte, nu doctrinele politice, nu partizanatul, de orice fel ar fi. Credința.

Comunitatea maghiară din Doba, și cea Mare și cea Mică, e foarte veche, și a fost dintotdeauna majoritară, doar 10 familii de români locuind aici în zilele noastre, iar slujbele sunt rare

La mica bisericuță de lemn.

Chiar dacă o dată certă privind anul în care a fost construită nu există în niciun document și nici nu e inscripționată în lemnul bisericii, ca în cazul altora, unii spun că a fost ridicată cel mai devreme în veacul al 17-lea, deși alții sunt de părere că ar fi fost construită în secolul al 16-lea. Oricum, biserica de lemn din Doba, aflată pe noua listă a monumentelor istorice, e, fără doar și poate, una dintre cele mai vechi din Sălaj.

Locul unde e așezată acum nu e locul în care a fost construită inițial, iar asta e ușor de observat. De unde a fost strămutată? Se zice că din satul vecin Chilioara, și că cel puţin într-o perioadă de timp înainte de anul 1886, a aparţinut cultului greco-catolic.

Biserica de lemn “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este construită din bârne cioplite, așezate în cununi orizontale, îmbinate la colțuri în cheotori simple. Consolele au cioplituri mari, profilate. Absida altarului este nedecroșată, cu trei laturi, trăsătură specifică doar bisericilor de lemn foarte vechi, de secol XVII. Pereții se sprijină pe tălpoaie masive de lemn, așezate direct pe pământ.

Intrarea în biserică se află pe latura sudică, și este împodobită cu torsade și rozete. Pronaosul este acoperit de un tavan orizontal de scânduri, iar peste naos există o boltă semicilindrică, sprijinită pe arcuri nervuri ce pornesc de pe mici console interioare.

Turnul, ciuruit de ciocănitori, se află în partea de vest a construcției și se sprijină pe grinzile masive ale pronaosului. Este scund, cu foișor și fleșă de mică înălțime.

Câteva date despre Doba

Numele localităţii e de origine slavă.

În secolele al XIII-lea – al XIV-lea a existat un singur sat Doba. Ulterior au existat două sate Doba, deosebite unul de altul prin numele de Doba Mare şi Doba Mică. După anul 1966 localitatea este consemnată tot ca una singură, sub numele de Doba.

Despre Doba Mare (Nagydoba)  şi Doba Mică (Kisdoba) se spune că au fost moșii nobiliare ale familiei Miklos Dobai.

Prima atestare documentară a localităţii Doba Mare provine din anul 1220, când satul apare sub numele de sacerdos de villa Duba. Alte atestări documentare provin din anii 1334 Daba, 1363 Doba, 1417 Eghazasdoba, 1439-1444 Nagy Doba, 1442 Nagdoba, 1446 Nadoba în comitatul Solnok exteriori, 1454 Naghdoba, 1549 Nag Doba, 1693 Nagidoba, 1733 Dobele, 1760-1762 Nagy Doba, 1854 Nagy Doba, Doba Mare.

Prima atestare documentară a localităţii Doba Mică provine din anul 1220, când satul apare sub numele de Duba. Alte atestări documentare provin din anii 1334 Daba, 1413 Kisdoba, 1452 Kisdaba, 1733 Dobele, 1760-1762 Kis Dobo-Allseg, Kis Dobó-Felszeg, 1850 Doba Mika, 1854 Kis-Doba, Doba Mică.

În anul 1900 sunt amintite ambele sate, Nagydoba şi Kissdoba, în anul 1930 Doba Mare şi Doba Mică, iar în anul 1966 Doba Mare şi Doba Mică. După acest an se va menţiona localitatea ca fiind una singură.   

În anul 1733 sunt atestate în sat 6 familii româneşti. Date anterioare acestei date, legate de populaţie şi structura acesteia nu există, deoarece recensămintele din 1715 şi 1720 nu au cuprins şi această localitate. Rândurile populaţiei satului au fost puternic rărite de foametea din anii 1815 şi 1816.

În anul 1847 în Doba Mare existau 466 persoane, dintre care 434 erau de religie reformată şi 32 de religie greco-catolică. În Doba Mică trăiau 549 locuitori, dintre care de religie reformată erau 475, romano-catolică 1, greco-catolici 70, israeliţi 3. Proporţiile privind religia şi naţionalitatea locuitorilor s-au păstrat relativ asemănătoare în anii următori, după cum se poate vedea din recensământul anului 1890: în Doba Mare erau 329 săteni, din care 270 maghiari şi 59 români, după religie fiind 257 reformaţi, 1 romano-catolic, 63 greco-catolici şi 8 israeliţi; în Doba Mică erau 475 suflete, 446 maghiari şi 29 români, după religie fiind 435 reformaţi, 4 romano-catolici, 29 greco-catolici şi 7 israeliţi.

Conform recensământului populaţiei României din anul 2002, localitatea avea la acea dată 619 locuitori, 304 de sex masculin şi 315 de sex feminin. Populaţia este majoritar maghiară, în sat existând doar 17 locuitori români şi 5 romi, după naţionalitatea declarată. După limba maternă declarată, se păstrează majoritatea maghiară, iar numărul românilor creşte la 20 persoane, iar cel al ţiganilor scade la 1 persoană.

  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__5_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__25_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__24_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__10_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__7_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__14_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__23_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__22_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__2_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__1_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__19_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__6_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__8_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__11_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__12_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__15_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__16_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__17_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__18_
  • biserica_de_lemn_doba_mica_salaj__20_

  
  

niciun comentariu

Lasă un comentariu