Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
 

Berlin: Artă și divertisment în buncăre naziste

Dacă e să dai Cezarului ce-i al Cezarului, atunci trebuie să admit că Berlinul e unul dintre orașele mele de pe bătrânul continent. Cu o populație de aproximativ 6 milioane de locuitori, capitala Germaniei își relevă, însă, secretele doar celor ce știu unde să le caute. Pentru pasionații de istorie și senzații cool, pe lângă Insula Muzeelor, Checkpoint Charlie ori Palatul Charlottenburg, recomandarea mea are în centru buncărele rămase din cel de-al Doilea Război Mondial.

Sexperimenta, fetish party-uri și Banana Bunker

Prima recomandare este Sammlung Boros, după a cărui vizită am adunat o sumă de informații și impresii despre istoria Berlinului și a locuitorilor lui, dar și despre colecții de artă renumite în întreaga lume. Sammlung Boros este, de fapt, un buncăr nazist care în prezent găzduiește colecțiile de artă deținute de Christian Boros, colecționarul și proprietarul clădirii. Impresionant este nu doar numărul extrem de mare de exponate și lucrări de artă, dar și istoria buncărului în ale cărui ziduri se mai pot observa găurile făcute de gloanțe trase când frâiele Germaniei erau ținute de Hitler.

Buncărul, cunoscut în perioada războiului drept “Friederichstrasse Imperial Railway Bunker”, a fost ridicat pentru a proteja populația Berlinului împotriva raidurilor aeriene. Construcția lui a fost pusă pe hârtie în 1941, de Karl Bonatz, sub coordonarea lui Albert Speer, inspectorul general pentru clădiri din cadrul Reichului.

Lucrările propriu zise au fost realizate în 1942, cu muncitori care au prestart muncă silnică, iar clădirea arată și acum ca un imens cub din piatră aspră. În 1945, buncărul cade în mâinile Armatei Roșii și este transformat în închisoare pentru prizonierii de război. În 1949, începe să fie folosit drept depozit pentru textile, ca 8 ani mai târziu locul textilelor să fie luat de fructe tropicale, aduse din Cuba. Importurile se făceau prin firma “Fructe Legume Cartofi”, deținută de stat, dar cum între imensele ziduri își aflau locul doar lăzi pline cu fructe cubaneze, nicidecum cu legume ori cartofi, și colosul de piatră a căpătat subit o poreclă.   Astfel, în loc de pomposul “Friederichstrasse Imperial Railway Bunker”, pe Friederichstrasse în centrul Berlinului se afla acum “Banana Bunker”.

În 1990, după unificarea Germaniei, buncărul trece în proprietatea Guvernului federal, ca 2 ani mai târziu să găzduiască show-uri de muzică Techno și fetish party-uri, lucru care îi atrage renumele de cea mai “tare” clădire din lume. Anul 1995 aduce între zidurile colosului de piatră Târgul erotic Sexperimenta, iar petrecerea de Anul Nou, denumită “Ultimele zile ale Saigonului” este interzisă din cauza ideilor promovate. Organizatorii, însă, ignoră ordinal autorităților, party-ul reunind sute de participanți, ceea ce determina oficialitățile germane să închidă buncărul. Lacătul nu stă mult timp pe porți, iar în 1996 în buncăr sunt organizate câteva expoziții de artă.

Actualul proprietar al clădirii, Christian Boros, o achiziționează în 2003, o renovează complet, ca în 2008 să deschidă aici prima expoziție cu public unde sunt prezentate colecțiile Boros. În doar 4 ani (2008-2014), peste 7.500 de tururi cu ghizi totalizează peste 120.000 de vizitatori, ceea ce-l îndeamnă pe Boros să organizeze o a doua expoziție cu exponate din colecțiile proprii. La fel ca precedenta, și aceasta se bucură de un real success, până anul trecut fiind înregistrate peste 9.000 de tururi totalizand peste 200.000 de vizitatori.

Buncărul, cu ale lui colecții și fascinantă istorie, poate fi vizitat doar în grup de 12 persoane, de joi până duminică – eu m-am decis pentru o zi de duminică – iar biletul costă 12 euro. Se poate opta pentru turul în germană sau cel în engleză, dar totul trebuie rezervat din timp, lucru care se face doar online, altfel riscând să nu găsești locuri disponibile. Experiența face toți banii și pot spune că este una din cele mai mișto chestii pe care le-am încercat în Berlin.

Supraviețuire contra cronometru

Pentru iubitorii de senzații tari, însă, am o altă recomandare, de aceasta dată buncărul oferind șansa de a lua parte la jocuri de supraviețuire în timp real. Rămas tot din al Doilea Război Mondial, buncărul este cunoscut sub numele de Exitr, în încăperile lui fiind organizate jocuri de survival care dau bătăi de cap chiar si celor familiarizați cu ele. Demn de reținut e faptul că fiecare încăpere este decorată în jurul unei anumite teme, iar încăperile mai mici pot da – intenționat sau nu – un sentiment de claustrofobie, așa că dacă vă știți ca având probleme în spațiile închise și strâmte, vă sfătuiesc să rezervați una din camerele mai mari. Fiecare joc pune la încercare nervii și abilitățile participanților, aceștia trebuind să scape din încăperea în care au fost închiși în decurs de 90 de minute. Este, așadar, o luptă contra timp și uneori împotriva celorlalți participanți, dar adrenalina e la ea acasă mai ales pentru firile competitive. Iar faptul că totul se desfășoară într-un buncăr ridicat la ordinal Fuhrerului amplifică experiența la maxim.

Hitler reloaded

Cel mai faimos din buncărele naziste, cel în care s-a închis și s-a sinucis Adolf Hitler, a fost distrus, în locul lui existând acum un spațiu de joacă micuț, între blocuri. Ce au făcut germanii, însă, a fost realizarea unui film numit “Er ist wieder da” (El s-a întors, n.r.), o parodie, în care acțiunea se petrece în timpul prezent. Cei care au curiozitatea să-l vizioneze – este disponibil și în engleză – vor fi surprinși să vadă cum într-o dimineață, în locul de joacă unde un băiețel bate de zor mingea, din cauza unei anomalii bruște, Adolf Hitler se trezește la viață. Întins la pământ ca un sac de cartofi, îmbrăcat în uniforma cu epoleți, cel care a îngrozit o lume întreagă se trezește în mijlocul unei societăți cu laptopuri, smartphone, canale TV, decapotabile și McDonalds. Aventurile Fuhrerului în minunata lume nouă trezesc atât hohote năvalnice de râs, dar și întrebări care dau de gândit, având în vedere brațele deschise cu care omul modern îmbrățișează ideile unuia dintre cele mai odioase personaje ale secolului 20.

Ia gândiți-vă cum ar fi să vă treziți într-o dimineață cu nea Nicu și consoarta la semafor? Cu veșnicul lui costum și șepcuță, iar Leana cu fustă plisată și o basma pe cap, întrebându-te candid unde găsesc o “Gospodina” deschisă la o oră așa matinală. Oare ce-ai face? Ți-ai pune mâinile în cap și ai suna la 112 sau oarecum amuzat, șocat, dar și cu un ușor sentiment de milă față de căzuții din lună, ai încerca să-I direcționezi către un supermarket sau măcar o cafenea?

Și dacă acum săriți în sus și vă agitați la așa sugestie, ia hai să ne gândim frumușel și să socotim cam câți din Românica îl regretă pe defunct. Și nu, nu mă refer la mâna de amărâți care se duc și îi pun flori la mormânt, ci la ăștia mai moderni, de care dau zilnic pe Facebook și care se lamentează că vai, ce-am avut și ce-am pierdut. Că cică ne era mai bine atunci, când se ridicau blocuri și se făceau autostrăzi. Really bro’? Păi ia hai să ne lovim etajul superior și de cealaltă parte a trecutului, ăla negru, că becurile stradale mureau la ora 19:00 brusc, subit și dintr-o dată. Trecutul ăla jegos, că apa caldă era cu țârâita, de două ori pe săptămână, de făcea tot familionul baie în același lichid care numai curat nu era. Trecutul ăla de pe vremea lui nea Nicu când în magazine găseai doar rafturi cu creveți și oțet. Șiruri lungi de sticle de oțet. Fără dulciuri, fără haine în culori vesele și fără vacanțe peste graniță. Cel mult Felix, Herculane și, dacă erai norocos, pe litoral. Așa că ia să gândim de două ori înainte să deschidem gura. Chiar regretăm trecutul? Și ce ați face pe bune dacă v-ați trezi cu nea Nicu la semafor? Sau cu Adolf Hitler?

Dacă vreți să vedeți cum reacționează omul modern vizavi de așa întâlnire de gradul III filmul german de care vă zic este o experiență în sine. Am vizionat filmul de trei ori și de fiecare dată mi-au atras atenția lucruri care la prima vedere mi-au scăpat. Hilar, amuzant, șocant, dar categoric de urmărit. Merită!

 

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*