Contact  |  în memoria lui Zoli SUSŢINE-NE în promovarea unui altfel de jurnalism. DONEAZÃ orice sumă de bani în contul
Asociaţiei Sălajul pur şi simplu, IBAN: RO93 RZBR 0000 0600 1454 6682, deschis la Raiffeisen Bank Zalău
Directioneaza 2% pentru un altfel de jurnalism. Formularul poate fi descarcat AICI

„Băile Kiraly“ de Jean Mattern

„Băile Kiraly“ al lui Jean Mattern este un roman încărcat de sensibilitate, scris la persoana întâi, în care Gabriel, cel care povestește și se povestește, te plimbă prin viața lui cu o naturalețe care face plăcere. Cartea apărută în 2009 la Editura Polirom vorbește, în fapt, de o triplă căutare: a identității, a originilor și a cuvintelor.

Totul începe cu o familie de evrei maghiari mutați din Ungaria într-un orășel francez. Gabriel este copilul de 10 ani prin care se desfășoară și prin ochii căruia sunt văzute evenimentele, iar intriga este dată de decesul surorii mai mari într-un accident de mașină. De aici începe o sinistră muțenie în care familia se adâncește până la pierderea identității: părinții evită să mai vorbească de Marianne, copilului Gabriel nu i se răspunde la întrebări legate de ea, suferința copleșește până și cele mai banale activități. Într-un asemenea mediu ascuns, unde sentimentele sunt refuzate și negate, Gabriel crește asemenea unui copac strâmb, care se hrănește cu cuvinte scrise și zeci de cărți, în lipsa celor vorbite. Chiar și limba maternă a părinților săi, maghiara, este auzită prin peretele fals al apartamentului mic ca în surdină,rămânându-i mereu străină și rece. Copilăria este trăită sec, în volume și librării, fără prieteni, iar adolescența la fel.

Ca o scăpare vine doar ușurința de a învăța limbi străine, în special deprinderea englezei îi face o bucurie lui Gabriel, iar astfel ajunge să aibă, în sfârșit, un prieten, în persoana lui Leo. Legătura dintre ei se menține mai ales prin lungi epistole în care fiecare povestește cât și cum se pricepe. Mai ales Leo este cel care ajunge să se destăinuie, și el având o soră care murise, lăsând în urmă un gol imens. Acest episod, precum și firea caldă a lui Leo îl fac pe Gabriel să vadă în el prietenul absolut, cel în preajma căruia se simțea înțeles, chiar dacă niciodată nu a fost în stare să se deschidă la rândul lui și să-i povestească despre Marianne.

Practic, Gabriel este prins în tăcerea impusă din copilărie de părinții săi ca într-o plasă uriașă, din care nu știe cum să scape și nici nu prea face eforturi în acest sens. Este un fel de acceptare a situației, de adaptare pe care o duce cu el chiar și în mariajul cu Laura. Fire total opusă, Laura îl atrage cu râsul ei, cu explozia de veselie, viață și nou care răzbat din întreaga ei ființă. Timp de 2 ani, viața se așează pe un făgaș confortabil, în care Gabriel, traducător autorizat, și Laura, jurnalist de cultură, își fac la Londra un cămin în care se simt liniștiți. Fisura apare când ea îl anunță că este însărcinată, iar Gabriel ajunge să se confrunte cu o criză identitară care îl doboară. Bărbatul de 30 de ani nu se simte în stare să facă față responsabilităților de părinte tocmai din cauza tăcerii care i-a fost impusă mereu și pe care el a purtat-o cu sine și a sădit-o și în propriul mariaj. O dedublare tainică și atât de minuțios pusă în scenă, încât Laura nu și-a dat seama nicio clipă că omul lângă care trăiește nu îi spune ceea ce îl frământă cu adevărat.

Să nu înțelegem greșit, nu se pune defel problema că Gabriel nu și-ar iubi soția sau că nu și-ar dori copilul cu ea. Personajul este prins într-atât în solitudinea proprie, încât nu știe cum să se poziționeze față de noua realitate a vieții sale și ca urmare fuge. Ca un laș, își ia câteva lucruri într-un bagaj de mână și pleacă. Lașitatea lui însă nu trebuie privită superficial. Bărbatul se confruntă cu atâtea temeri, negări, iluzii și atât de obișnuit să tacă și să îngroape în el posibilele întrebări, încât se simte simultan vinovat și lipsit de direcție.

Zbuciumul personajului este amplificat de faptul că, deși realizează că o confesiune și o discuție deschisă cu Laura, în care să îi povestească episodul Marianne, decesul ei și urmările catastrofale în viața lui și a părinților, l-ar ajuta, Gabriel nu poate să își deschisă sufletul.

„Amintirile unei alte tăceri mă invadau…Eram iarăși băiatul de doar zece ani, dornic să-și ajute mama să pună masa. Cinci tacâmuri, ca de obicei. Nu mai eram însă cinci. Cu câteva zile în urmă, un jandarm a apăsat pe butonul soneriei și ne-a anunțat că numărul mesenilor a scăzut: eram cinci minus unu. Un minus unu pe care mama avea să ni-l aducă în bucătărie, în tăcere. Iar tăcerea ei mi-a frânt inima. Nu reușeam să-i spun Laurei nimic despre băiatul acela cu sufletul îndurerat din pricina unei farfurii în plus și a unei surori în minus“.

Ca să lege prezentul de trecut și ca să-și afle răspunsuri la criza identitară, Gabriel face o călătorie la Budapesta. Deschide, practic, o cutie a Pandorei pe care își zisese că nu o va atinge niciodată, dar în care găsește povestea limbii ce-i fusese interzisă – maghiara, și a străbunicilor Alma Rosalia Roth și Michael Baruch Roth, evrei convertiți. Cu noi înțelesuri asupra istoriei familiale, îl surprindem pe Gabriel reîntors la Londra și cutreierând străzi. Uneori intră într-o sinagogă din cartierul unde s-a mutat, Golders Greeen.

Este începutul unui nou an și Gabriel vrea să poată merge mai departe, să se întoarcă la Laura și la fiul său, care are acum aproape un an. Însă întrebările identitare sunt tot acolo, la fel de prezente ca întotdeauna. „Începe un an nou. Întâi, douăzeci și cinci de ore de post, fără Revelion. […] poate un nou început. Strada pe care se află sinagoga din Golders Green are un nume ciudat: The Exchange – Schimbul. Aș putea să-mi dau viața la schimb cu alta? Să deschid o nouă poartă, să găsesc un alt drum? Un pas înaintea celuilalt“.

Un final deschis, un personaj care se confesează cititorului așa cum nu a făcut-o niciunuia din celelalte personaje, un mix tulburător de sentimente, gusturi, mirosuri, cuvinte și locuri. O carte care pune la încercare memoria psihică și sufletească, îndemnând mereu la comunicare ca liant între oameni și vieți.

niciun comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*